Cu patru melodii in top 10 in Romania in ultimii ani, EMAA este vocea distincta care se tot aude la radio si pe care va invitam sa o descoperiti mai bine in primul interviu urban.ro din acest an.

Nascuta in 1992 in Lugoj, Emanuela Alexa a fost incurajata din copilarie sa cante si a avut prima aparitie la Tip Top MiniTop. Pe langa talentul vocal, de mica a fost pasionata de scris versuri si compus melodii, lucru care i-a adus mai tarziu succes ca vocea din spatele proiectelor Silent Strike alaturi de care a creat coloana sonora a serialului de televiziune „Hackerville ” de la HBO si albumul „It’s Not Safe To Turn Off Your Computer”.

In 2016 a colaborat cu Deliric pentru single-ul „Maine” iar in 2020 vocea ei a inceput sa fie auzita peste tot la radio prin melodia „Insula” interpretata alaturi de The Motans, ulterior fiind semnata ca management de Global Records. Au urmat hiturile „N-aud” alaturi de Carla’s Dreams si „Zburatorul”, colaborari recente cu Killa Fonic, Satra B.E.N.Z., Nane si DJ Project si albumele „Macii infloresc iarna” si „29”.

EMAA are o prezenta scenica care debordeaza in expresivitate, in miscari organice, fluide, care amintesc de dansul contemporan dar si de Florence and The Machine. Poseda o libertate pe care si-o asuma atat prin versurile pe care le compune dar si prin videoclipurile care spun povesti asemenea unor filme festivaliere. 

Desi este una dintre cele mai cunoscute voci ale momentului, in interviul de mai jos veti descoperi o artista cu bun simt si modestie, care a petrecut indeajuns de multi ani lucrand in industria muzicala incat sa stie exact ce vrea sa exprime si cum sa-si impuna punctul de vedere, fiind una dintre putinele femei din top 10 din Romania care isi compun singure melodiile. 

Cantecele tale au reusit un echilibru delicat si rareori atins in muzica romaneasca: sunt placute atat de publicul mainstream dar si de publicul mai nisat, underground. Care e reteta sound-ului EMAA?

E frumos ce spui si ma bucura. Cu toate acestea, nu cred ca are legatura cu sound-ul in sine, ci mai degraba cu felul in care sunt cantate si scrise piesele. De la inflexiuni, pana la random mumbling (interventii fara sens liric, in spatele liniei principale), cred ca la oameni ajunge puternic starea piesei, ca un amalgam de senzatii, care nu se pot incadra sau nu mai au legatura cu vreun gen sau vreun timp. Este glasul care reuseste sa „intruchipeze” cu succes o poveste.

Metoda ta de creatie este neobisnuita pentru modul in care functioneaza de obicei industria muzicala: pornesti de la versuri si dupa aceea vine linia melodica. Cum functioneaza acest mod de lucru?

Este cat se poate de organic, desi cred ca cel mai frumos este atunci cand versurile scrise vin cu tot cu linie, aproape ca un freestyle. Nimic nu se compara cu o emotie reala, transpusa in cuvinte, exact asa cum se simte.

Stiu ca pasiunea pentru poezie vine din copilarie, cand mama ta iti citea poezii. Cat de mult te-a „pus” copilaria pe drumurile pe care mergi astazi?

Trebuie sa ma psihanalizez un pic pentru asta. Ceea ce simt este ca tot ce sunt acum se datoreaza pasiunilor din copilarie. Placerea de a scrie, mirosul foii si al cartilor, muzica, mama. De fapt, exersam si studiam, fara sa stiu, crezand ca ma joc. E foarte posibil nici sa nu ma fi schimbat prea mult, sa fiu doar o extensie a copilului care eram.

 Si cum te-au sprijinit parintii pe acest drum? Sunt mandri de succesul pe care il ai astazi?

Parintii mei sunt cei mai mandri. Cat despre sprijin, au fost constant acolo, sa-mi motiveze mintea si sa ma „repare”, ori de cate ori aveam senzatia ca totul e degeaba, ca nimic din ce fac nu prea are sens.

Cat de mult conteaza legaturile cu radacinile tale, de la copilaria petrecuta in Lugoj la studiile la facultate in Timisoara, la parinti, prieteni vechi sau obiceiurile din zona respectiva a tarii?

Cred ca mult, poate conteaza mult dar nu ma gandesc activ la acest lucru. Nu sunt omul care priveste in trecut, desi tin si imi aduc aminte mult mai mult decat ar fi nevoie. 

Cum crezi ca te ajuta facultatea pe care ai absolvit-o – de Psihologie si Sociologie – in modul in care creezi muzica astazi?

Am inteles in primul rand ca exista infinit de multe perspective din care poti privi un singur lucru si ca adevarul se schimba mereu, in functie de unghiul din care privesti. In acest mod, felul in care scriu devine mai complex iar personajele din minte si din lume, povestile cu totul, nu mai sunt albe, negre, intr-un singur fel. Dar prind culori care se modifica si ele, fara limite, tot la infinit.

Si cum crezi ca te influenteaza pregatirea psihologica sa navighezi ca femeie prin industria muzicala? Pentru ca nu este o industrie usoara, mai ales pentru femei.

Este o lume pe atat de usoara sau grea, pe cat e viata, in general. Nu m-am simtit discriminata prea des, iar atunci cand s-a intamplat, era doar un semn ca ma aflu in locul gresit. Nu tanjesc dupa nimic din ce simt ca nu mi se potriveste si fac alegeri sanatoase, aproape instinctiv, pe moment. Faptul ca sunt femeie nu a fost niciodata o caracteristica relevanta pentru mine, am evitat sa fac plimbari printre stereotipii si oricare mi-ar fi fost „greutatea”, nu am atribuit-o faptului ca sunt femeie.

Si apropo de puterea  si rezistenta ta, stiu ca esti pasionata de sporturi extreme, inclusiv de alpinism. De unde vine aceasta pasiune si care a fost cea mai extrema experienta in acest sens?

Saritura cu parasuta. Acum un an si jumatate, am sarit prima data si imi aduc aminte ca exact inainte sa sar (nu si pana atunci), m-am intrebat acelasi lucru. Cred ca atunci cand te afli in pericol, viata devine instant prezenta si fiecare particica din noi, se activeaza la putere maxima, ca sa supravietuiasca. E cea mai unica si rara senzatie, e greu totusi sa nu iti placa.

Ai lucrat foarte multi ani alaturi de Silent Strike, cum ati ajuns sa colaborati si cum te-a format experienta de a fi „vocea din spate” pentru cativa ani?

Imi placea sa fiu vocea din spate si ma atrage chiar si acum ideea de anonimat. Daca nu mi-ar fi placut atat de mult sa concertez si pentru manifestare in sine, cred ca as fi fost cea mai fericita sa nu contez ca aparitie, sa dau toti laurii glasului.

Punctul culminant al colaborarii cu Silent Strike a fost coloana sonora pentru serialul „Hackerville” de la HBO, care v-a adus si un premiu Adolf Grimme.  Cum a fost experienta si ce ai invatat din ea?

Am fost cu adevarat mandra si recunoscatoare ca s-a intamplat, mai ales ca nu se astepta nimeni. Tot atunci am realizat ca nu ma simt cel mai confortabil pe covoare rosii.

Cum s-a intamplat colaborarea cu Carla’s Dreams si ce v-a adus impreuna?

Avem un fel asemanator de a lucra, plus niste caractere fictive care vorbesc un limbaj comun. Ne vedeam des prin studio, asa ca s-a intamplat natural.

Dintre melodiile lansate de tine, „Zburatorul” pare un hit atemporal pe care il vom asculta si peste 20 de ani. Care este povestea melodiei?

E din categoria pieselor scrise si cantate in acelasi timp, fara prea multa cautare. Aveam sesiune cu Turcu, iar eu eram cea mai trista in ziua respectiva, imi era foarte dor de cineva. A fost scrisa cu lacrimi sincere, de aceea poate ca a iesit atat de bine. 

Ce artisti te inspira si te formeaza in prezent?

M-am intors la artisti pe care ii ascultam acum doi-trei ani: King Krule, Kendrick, Stromae, Portico Quartet, Nihls Frahm, extrem de variat si foarte mult in functie de stare. 

Daca ar fi sa iti multumesti tie pentru ceva, pentru ce ti-ai fii recunoscatoare?

Mi-as multumi ca nu raman suparata pe nimeni si ca mi-e usor sa iert.

*

Daca vreti sa o ascultati pe EMAA live in urmatoarea perioada, va sustine un concert pe 1 februarie la Hard Rock Cafe – detalii aici. In plus, o puteti urmari pe Instagram, pe Facebook si ii puteti asculta muzica pe Spotify si alte platforme de streaming.