Interviu Exclusiv: Dan Chisu a facut “9 povesti de ura si dragoste in IZOLARE”, lungmetraj filmat in izolare. Cu: Adrian Titieni, Emanuel Parvu, Andrei Hutuleac.
Dan Chisu lanseaza pe 10 mai primul film de lung metraj romanesc facut integral in perioada de izolare: “9 povesti de ura si dragoste in IZOLARE”.
Filmul, care contine 9 povesti ale unor persoane aflate in izolare a caror viata se intersecteaza, ii are in distributie pe Adrian Titieni, Emanuel Parvu, Andrei Hutuleac, Judith State, Corina Moise, Ilona Brezoianu, Tudor Istodor si Raluca Aprodu, Alexandru Bogdan, Codin Maticiuc, Silvana Mihai, Diana Cavallioti, Alex Pavel, Constantin Dogioiu, Ana Radu, Elena Voineag, Catalina Mihai si Ana Pandeli.
Filmul va fi disponibil duminica de la ora 21.00 pe canalul de youtube Dakino, aici.
Urban.ro a vazut acest film in avanpremiera; mai jos, intr-un interviu in exclusivitate, Dan Chisu vorbeste in premiera despre primul lung metraj romanesc filmat in izolare.
Cum ti-a venit ideea acestui film?
Asteptam cu nerabdare lansarea ultimului meu film, “5 minute” aka jandarmul care trebuia sa fie pe 26 martie. Cand am aflat ca trebuie sa anulam premiera am intrat intr-o stare speciala pentru ca-mi doream foarte tare ca filmul sa intre in cinema, mai ales ca amanasem lansarea din noiembrie 2019 pentru martie 2020. Si, probabil de nervi (planuisem un turneu in Cluj, Sibiu, Iasi, Suceava, Constanta etc), am inceput sa
scriu.
Vedeam ca lumea se reorienteaza catre online si cand indemnul a fost “sa lucram de acasa” mi-am dat seama ca noi nu prea avem cum sa lucram efectiv de acasa. Doar, poate sa pregatim un film. Si am vorbit cu Emi Parvu despre cum ar fi sa faci un film din carantina, pentru ca subiecte apareau in fiecare zi la stiri. Dupa care mi-am dat seama ca e la indemana oricui sa faca film cu telefonul mobil in momentul asta.
Am vorbit cu el de Jafar Panahi, care a facut-o cand noi toti eram liberi, el fiind fortat de guvernul iranian sa nu mai faca film si, eliberat din inchisoare, a fost condamnat la domiciliu. Deci orice as fi vrut sa fac eu sau altcineva era deja facut de el… Si atunci mi-a venit ideea sa fac un film despre un regizor care vrea sa faca film acum in carantina si care intampina problemele reale pe care chiar le intampinam eu.
Am vorbit si cu Adrian Titieni care a spus imediat “gata, hai sa facem”. l-am sunat pe Andrei Hutuleac pe care il ajutasem si la primul lui scurt metraj si l-am santajat pentru ca suntem in post productie cu debutul lui in lung metraj pe care tot eu l-am produs si uite asa a inceput.
Cat a durat sa-l scrii si sa-l pui cap la cap? Care a fost prima poveste scrisa?
Asta a venit repede, in maximum 5 zile aveam povestile… L-am rugat si pe Andrei Hutuleac sa scrie si m-a tot amanat. Prima poveste a fost “pesimistul”. Probabil eram speriat rau in primele zile. Dupa cred ca am scris “star tv” si dupa “pacientul 1”. Cand l-am sunat pe Tudor Istodor sa-i propun, el a venit cu ideea sa facem nu despre un dependent de droguri cum am propus, ci despre un dependent de jocuri pe computer. Hutuleac mi-a trimis un text si mi-a zis “Sa nu razi de mine dar mi-a zis ca am voie sa scriu despre orice legat de perioada asta”. Am citit “cainele” – povestea scrisa de el, am ras cu lacrimi si am gasit solutia sa o bag in film… Si am decis sa bagam si toata ciorovaiala noastra din inainte de a-mi trimite textul si da a se filma singur. De altfel, toti actorii au avut libertatea sa verbalizeze textele scrise de mine si sa intervina in ele asa cum au facut-o Adrian Titieni si Judith State.
„Actorii erau proprii lor regizori si mi-i imaginam dupa ce vedeam o dubla trimisa prin whatsapp cum ziceau “fac cum stiu eu, cum cred eu ca e mai bine; oricum nu e aici si nu ma poate opri din dubla.”
Judith State 
Ilona Brezoianu 
Silvana Mihai
Ce ai urmarit cu fiecare poveste, pentru ca nu toate se leaga intre ele…
Cred ca am plecat de la bursa starilor mele, adica, cand sus cand jos, pentru ca dimineata eram optimist si seara ma panicam, vazand cum evolueaza situatia. Asa ca povestile sunt: optimistul, artistul, pesimitul, mincinosul, disperatul, relaxatul vinovatul etc
Toti actorii care sunt in distributie, au mai lucrat cu tine sau – in aceste vremuri de izolare – locuiesc cu actorii cu care ai lucrat. N-a fost loc de un casting obisnuit. Ai sunat si ai intrebat daca vor sa joace? Asa cum e si in film?
Majoritatea sunt dintre cei cu care am mai lucrat. Mi-a fost mai usor sa le explic ce vreau si sa le cer sa fim sinceri. Pentru ca ma interesa si povestea asta a dificultatii in munca cu ei de la distanta, cu toate diferentele de opinie care au aparut pe parcurs, ci pe care am decis sa le lasam in film. Este un amestec de film in film, meta si povesti reusite sau esuate. Cu probleme tehnice la imagine, sunet si chiar montaj. Actorii erau proprii lor regizori si mi-i imaginam dupa ce vedeam o dubla trimisa prin whatsapp cum ziceau “fac cum stiu eu, cum cred eu ca e mai bine; oricum nu e aici si nu ma poate opri din dubla.”
Te-a refuzat cineva?
Da, am avut si refuz direct dar soft, gen “bai, nu prea pot acum ca sunt acasa cu fata pentru ca nevasta-mea e la spital”. Sau, dupa ce am vorbit si trimis textul, niciun raspuns doua zile si intelegeam.. Si un refuz dupa ce totul era decis, s-a intamplat un necaz in familia actorului si m-a sunat sa-mi spuna ca nu mai poate. Si l-am rugat sa ma lase sa pun asta in film. Asa am ajuns ca personajul sa nu-l mai faca un barbat, ci o femeie.
„Mi-a scris selectionerul de la White Nights Talin International Film Festival, imediat ce a citit articolul despre filmul asta, aparut in Film New Europe.”
Emanuel Parvu 
Andrei Hutuleac 
Adrian Titieni
Cat de greu a fost sa regizezi de la distanta?
Nu vreau sa mint, ce am facut eu nu a fost regie… Pentru povestile scrie nu am avut decat opinii la dublele pe care le trageau ei. Adrian Silisteanu vorbea cu ei inainte si le mai cerea sa puna cate o veioza in plus, sau cum sa -si aseze telefoanele ca sa se filmeze, pentru ca zoom sau skipe facea toata lumea… Au fost cazuri in care actorul nu avea al doilea telefon cu care sa se filmeze, el trebuind sa vorbeasa la telefon, si am improvizat. La partea de making of din film am mai regizat putin, desi toate veneau din discutii sau intamplari reale din perioada de pregatire-tatonare.
Cat din protestele directorului de imagine din film sunt reale? Au fost scriptate?
Toate, pe bune… Si dorinta de a refilma si de a modifica locul. Discutia cu el de la final de pe generic este chiar aia reala. Dar relatia mea cu Adrian, dupa ce am filmat impreuna la „5 minute” era sincera si de asta am si apelat ca consultanta lui. A mai reparat ceva la corectiile de culoare. Stiam amandoi ca eram legati de maini si de picioare adica foloseam mijloacele pe care le putea folosi oricine care voia sa devina regizor -operator scenarist in zilele astea. Eram la concurenta cu toata lumea, diferenta urmand sa o faca, povestea si actoria.
Intentionezi a trimiti filmul in festivaluri? Care va fi parcursul lui?
Nu-mi vine sa cred ca deja am doua cereri de participare in festivaluri. Una este chiar intr-un festival serios, nu online. Mi-a scris selectionerul de la White Nights Talin International Film Festival, imediat ce a citit articolul despre filmul asta, aparut in Film New Europe. Imi vazuse la Warsovia ultimul film si la Cluj, “Bucuresti, non stop”.
In ultimele zile, multi regizori internationali au inceput productii similare – filmate de acasa si regizate de la distanta. Cum crezi ca va influenta aceasta pandemie, lumea filmului?
Sigur vor aparea multe filme. Nu stiu daca sunt primul si nici nu conteaza asta dar daca ne gandim cate filme s-au facut dupa cucerirea Vestului Salbatic sau dupa cele doua razboaie mondiale, putem fi sigur ca dupa aceasta pandemie vor aparea sute si mii de povesti in perioada urmatoare.
Cu ce ramai la nivel emotional din toata aceasta perioada de izolare?
Aici e grav. Nu pot sa-mi imaginez perioada care va urma pentru ca eu am fost calator. Mare calator. Am facut de doua ori ocolul pamantului si daca ma uit in urma cred ca nu treceau doua saptamani sa nu fiu in avion. Desi am obosit si am descoperit si mici placeri uitate, stand acasa, am realizat inca odata cat de tare ne lipsesc, micile privilegii pe care le ignoram inainte.
