In industria din spatele filmelor de la cinematograf, Iana Opran e ceea ce se cheama Production coordinator, un job care implica gasirea multor solutii contra cronometru intr-o munca la un nivel de stres foarte mare, unde vedetele mari de la Hollywood (de la actori pana la regizori sau scenografi etc) sunt obisnuite sa obtina ceea ce au nevoie pe platourile de filmare fara prea multe explicatii.

Iana e mama a doi copii, Ana -13 ani si Matei – 8 luni, si a muncit in ultimele 2 luni pe platourile de filmare de la The Asset, productia care i-a adus in Romania pe Martin Campbell, Michael Keaton, Samuel L Jackson si Maggie Q.

Un bun prilej sa incercam sa aflam de unde isi gaseste resurse de energie o femeie – mama a doi copii – sa munceasca intr-un program draconic, in echipe in care predomina barbatii.

Iana a inceput sa munceasca la 19 ani, atunci cand a aflat ca la studiourile Buftea se cauta o receptionista la intrare la poarta, langa paza. Dupa cateva saptamani, a avansat la munca de birou si de acolo i s-a propus primul job mai mare: asistenta de platou la filmul The Cave, productie filmata la studiourile MediaPro.

Filmul urma  sa inceapa pe 5 ianuarie, dar pentru ca era deja in echipa au inclus-o si in echipa care producea Revelionul 2004 ProTV. Era responsabila cu respectarea defasuratorului in conformitate cu timingul agreat.

“A venit miezul noptii, trebuia sa inceapa Loredana sa cante Zig Zaga si show-urile de artificii si lasere s–au tot prelungit. S-au terminat la 12 si 5 minute si-am intrebat eu prin statie, pe asistentii de regie, noi ce facem acum. Dau drumul la cea de-a doua melodie conform desfasuratorului, la ce ora suntem, sau dau drumul la prima melodie. N-a raspuns nimeni, trebuia sa iau o decizie. Si-am luat decizia sa mergem pe desfasurator, pentru ca asa mi s-a spus. Si n-a fost bine. Se vede si cum pe youtube, cum vine Loredana catre zona de sunet si ne-am prins si noi ca e gresit. Am oprit tot si am dat drumul la prima melodie.”

Cum inveti sa treci peste o situatie ca asta? Cred ca un barbat ia mai usor o asemenea intamplare.

Nu stiu daca treci, cred ca in timp inveti ceva. Atunci am invatat ca nu ai incotro, trebuie sa iei o decizie, buna sau rea, am luat o decizie si mi-am asumat-o. A fost gresit la momentul respectiv, dar nu s-a terminat asa usor.

Urma sa mergem la munca pentru The Cave si mie imi era teama ca nu voi mai fi lasata sa intru in studiouri. Eram un copil. Traiam cu impresia ca exista poza mea la poarta si scrie “nu mai intra”.

Am trecut destul de greu si, acum cand gresesc, ma si supar foarte tare pe mine. Mai ales ca stiu ca as fi putut sa evit. Realizezi ca o secunda daca gandeai altfel, se schimba cu totul.

Si la Cave ce ai facut?

Eram asistent de productie. La Cave a venit un coordonator de afara de la care am invatat intr-adevar ce inceamna meseria asta. Nu iti explica ce face, dar vedeai ce face un coordinator de productie. La noi, pentru ca oferim service, de fiecare data exista un coordinator de afara. Cave-ul a fost primul meu film mare, primul film pe o perioada mai lunga…

„Siguranta mea vine din parcursul meu, ca am trecut prin multe departamente: de la receptia de la intrare pana la coordonare de productie. Mie asa mi se pare normal. „

Cand ati avansat de la asistent de productie?

Am trecut prin mai multe pentru ca baietii din echipa ziceau ca noi cei de la productie nu stim sa facem nimic, asa ca am facut si “camera”, am vrut sa le demonstrez ca eu pot.

Ce insemna asta?

Sa incarci pelicula, sa cari camera… eram printre primele fete care au facut asta…Am facut asistent de camera si mi se pare ca e important la productie sa stii ce face fiecare department. Ca sa poti sa prioritizezi toate cerintele pe care le primesti, pentru ca unele chiar trebuie facute acum, altele pot asteapta.

Au fost proiecte la care am facut “video assist”, dupa care am fost asistent de camera. Sa stiu ce e nevoie la camera si fara de care ei nu pot filma, stiam sa le dau ce lentile aveau nevoie, am carat lazi, echipamentul de camera pe munte, impreuna cu Viorel Sergovici.

Ce te urnea in efortul asta?

Imi place. Si in momentul in care iti place, te duci si faci. Intotdeauna mi-a placut sa aflu lucruri noi. Sa stiu de ce si cum se face un lucru, asa am invatat si bugete, cum se foloseste programul de final draft, ce fac fetele la costume. Am fost la un videoclip la care am ajutat-o si pe Loredana sa se imbrace. La machiaj nu ma pricep pentru ca nu sunt foarte in zona artistica dar tot am stat sa vad cum se face un efect special. Invatam cu Gabi Cretan cum se pun dintii falsi, ea citea si punea pe mine. (rade)

Mie chiar mi-a placut sa stiu ce inseamna o priza de 32, una de 16, una de 125, sa stiu de unde dau drumul la generator daca ajung mai devreme, sa stiu stativele respective, de ce se duc intr-un anumit loc si de ce n-ar putea sa ia alt stativ…

Cand ai o conversatie cu un om de la electric, trebuie sa-i dai niste argumente si trebuie sa stii ce spui.

Copilul aparuse in ecuatie la momentul acesta?

Nu, primul copil a aparut in 2006, dupa Cave. Faceam production coordinator la “Baieti Buni”. Cu Ana, primul copil, eram gravida cand faceam reclame la studioul Domino. Prima reclama la Xbox care e de referinta acum. Eram gravida in 4 luni si blocam Calea Victoriei cu inca 4 oameni. M-au pus sa ma urc pe sediul IGP pentru ca unuia ii era rau, altul avea operatie… Dar eu consider ca daca as fi ramas acasa cat eram gravida, as fi innebunit.

Mult timp nu am spus ca sunt gravida. In noiembrie in acel an am facut un proiect de 11 zile la o reclama, foarte mult timp pentru o reclama si nu i-am spus sefului meu ca sunt gravida pana nu am terminat pentru ca nu voiam sa ma protejeze, sa nu-mi zica sa ca nu sunt in stare sa fac proiectul…. Eram in 4-5 luni si cand te simti bine, n-ai de ce sa nu-ti continui viata.

Astazi, siguranta mea vine din parcursul meu, ca am trecut prin multe departamente: de la receptia de la intrare pana la coordonare de productie. Mie asa mi se pare normal. Imi place sa tac, ascult intr-o conversatie si cand incep sa vorbesc chiar stiu ce am de zis. Pe parcurs am invatat ca ii si poti intimida un pic pe colegi, in momentul in care le dai tu mai multe informatii decat au ei,  dar cel mai adesea merg pe mana mea.

Mentalitatea voastra a celor care ati lucrat pentru fime internationale mari este “totul este posibil”, puteti sa construiti ceva de la zero. Nu avem o piata? Nu-i nimic, o construim aici…

Noi facand service pentru filme plecam de la credinta ca totul e posibil, doar hai sa gasim o cale cum…

Si incepi sa cauti o cale… Nu intri in panica. S-a intamplat ceva si primul tau gand este “care e rezolvarea”.

Sunt panici mici, pe vremea cand eram asistenta de platou si primeam informative ca nu a plecat avonul cu pelicula de la Sofia si ma gandeam, daca nu zboara, de unde luam pelicula…

Evident ca s-au intamplat multe situatii la reclame: nu mai aveam locatia, s-a imbolnavit actorul, nu mai zboara avionul. Nu simti panica pentru ca mintea ta e pe “gaseste solutia”… n-ai cum sa stai in panica sa te plangi de nenorocie.

Si cu fiica-mea cand a cazut si si-a spart nasul, varianta a fost “ok, la ce spital ma duc prima oara”. Dupa care ajungi acolo, te uiti la ea cum o coase si te gandesti ce s-a intamplat si ce ar fi putut sa se intample.

„Cand esti nevoit sa faci, poti sa faci orice. Mi se pare ca tu te limitezi daca te gandesti ca n-ai putea.”

Dar asa ai fost tu sau meseria te-a calit?

Cred ca am invatat incet incet, nu stiu daca as fi lucrat intr-un birou daca as fi avut o alta mentalitate. Dar aici, daca s–a intamplat ceva difert de ce era planificat, prima data te gandesti care sunt optiunile tale – a, b si c – sa dai telefoane, sa ai repede scenarii pentru fiecare optiune. Abia cand ajungi acasa, ai timp sa te gandesti “ce zi am avut”.

Ceva ce a trebuit  sa rezolvi contra cronometru?

Totul se rezolva contra cronometru pentru ca nu poti incurca programul de filmare. Ieri au anulat o actrita care plecase, am reusit sa o prind in aeroport. Cand ea nu raspundea la telefon, am inceput sa ma gandesc ce alte variante am: “o suni pe agenta – care era in pauza de masa. Ok, sun pe cea care a facut castingul.

Gasesti pana la urma si nu te lasi. Sigur e o solutie.

Da, dar pentru asta trebuia sa stii toate contactele, detalii de cine a facut castingul et etc..

Informatia este intotdeauna aur. Cumva in spatiu ai informatia aceea, depinde foarte mult cat ai fost atent cand ai citit tot ce a ajuns la tine. Si sa stii ce ai, si ce ai primit. Memoria e foarte importanta. Si mailurile in lant le citesc intotdeauna pana la debutul conversatiei in jos, cu mare atentie. Si sa stii ca de cate ori nu le-am citit cu atentie, au fost probleme.

Pentru ca te ajuta sa intelegi altfel problema pe care o ai in mailul final. Altfel, tot timpul am venit inainte de proiect, ca sa stiu totul de la inceput.

Dar sunt sigura ca ai avut situatii de lucruri care pareau imposibil de gasit o solutie…

A trebuit sa filmam o reclama la niste motociclete, pe Transfagarasan. Si ei aduceau cauciucurile pentru ca reclama era la cauciucuri. Noi trebuia sa gasim motocicletele, cate doua din fiecare, care sa se potriveasca.

Cauciucurile indienilor erau pentru motociclete care la noi in tara nu se gaseau. Habar nu aveam de diametrul rotilor de motocicleta, nu conduc masina, nici motor, n-am pasiune pentru motocicleta.

Si cum rezolvam, ca pare fix o problema de matematica – avem de gasit doua motociclete de un anume fel, pe dreapta, in Romania.

Dai telefoane. Nu exista sa nu se poata.  Incepi de la facebook, olx, cascadori, de la un prieten care se stie cu alt prieten, stii ca trebuie sa le gasesti si chiar o sa le gasesti, chiar daca le aduci de afara, si tot o sa le gasesti. Pana la urma, noi am facut reclama. Au modificat ceva la rotile de la motocicleta, cat sa se potriveasca si am filmat cu ele.

Cred ca e vorba si de atitudine si de ce transmiti echipei. Sunt momente in care chiar nu se poate si trebuie sa constientizezi asta, dar in rest atitudinea si ce transmit echipei face diferenta.

Cand esti nevoit sa faci, poti sa faci orice. Mi se pare ca tu te limitezi daca te gandesti ca n-ai putea.

„Cred ca oamenii isi gasesc meseriile. Si mie imi place industria aceasta cinematografica, imi da ocazia sa vad, sa aud, sa cunosc foarte multe lucruri pe care nu cred ca le-as fi facut daca as fi stat intr-un birou cu o alta profesie.”

Dar e ceva din educatia din copilaria ta care te-a facut sa ai aceasta mentalitate?

Parintii mei nu sunt asa, sunt oameni care n-au iesit din tara, care au niste limite pe care si le recunosc. Nu le-a placut meseria mea… Acum mamei mele ii place, dar cand am inceput, se gandeau ca cine stie pe unde pierd noptile. N-au cum sa inteleaga meseria pentru ca sunt oameni care au lucrat de la 5 la 4, au lucrat in domeniul aviatiei.

Nici eu cu sora mea nu suntem asemanatoare. Am fost modelul de copil premiant, iar sora mea era cea mai rebela dintre noi. Eu n-am chiulit decat in liceu, imi placeau istoria, economia, chiar imi placeau, nu invatam ca sa tocesc…

N-am avut vreun eveniment in copilarie care sa fi anticipat meseria. Dar cred ca oamenii isi gasesc meseriile. Si mie imi place industria aceasta cinematografica, imi da ocazia sa vad, sa aud, sa cunosc foarte multe lucruri pe care nu cred ca le-as fi facut daca as fi stat intr-un birou, cu o alta profesie.

In meseria asta am invatat sa nu judec, fiecare are partea lui de poveste, nu e treaba mea sa stiu unele lucruri personale: retii informatiile importante si rezolvi punctual situatiile.

Pierzi timp cand discuti situatiile pe de ce, dar daca s-ar fi intamplat altfel, despicand firul in patru, cand mai util e sa cauti direct Solutia…

Cred ca ai ceva foarte masculin in gandirea ta, ca structura, pentru ca de obicei, femeile se pierd in detalii.

Si eu cred, da. Ovidiu, tatal celui de-al doilea copil al meu, Matei, i-a spus razand celui mic care are 8 luni ca el are 3 c..ie, doua de la tata si unul de la mama. Mie mi-a placut de el foarte tare cand la o filmare trebuia sa caram o turbosuflanta – care e destul de mare si de grea – si a carat-o cot la cot cu mine, nu mi-a spus “tu nu poti”. Cred ca s-au gasit cumva toate elementele astea: sa lucrez intr-o industrie care e plina de barbati, in care eu nu-mi doream o cale usoara, ma defineste ce fac, imi place ce fac.

La un moment dat in viata asta, am ramas cu un copil de 7 luni singura, si nu am vrut si nici nu am putut sa ma plang. Copilul trebuie sa stie ca totul e bine si frumos, pentru ca e sanatos, nu e nimic grav.  Sa luam partea buna. La vremea respectiva poate ca m-am speriat putin, dar nu am avut ocazia sa ma opresc si sa ma gandesc sa sunt speriata.

A murit tata si eram in spital doar eu cu sora-mea, ca mama era acasa cu cel mic al sora-mii. Pe Ana a trebuit sa o trimit repede la o prietena ca sa nu-l vada pe tata mort. Eram la serviciu, plateam tot ce era nevoie, sora-mea avea timpul liber, pentru ca tot timpul te gandesti ce poate sa faca fiecare ca sa rezolvi situatia.

N-aveam cum sa stau sa-i fie lumii mila de mine. N-am plans. N-am plans pentru ca o aveam pe mama, o aveam pe sora-mea care plangeau… Lucrurile acestea m-au invatat sa fiu tare. Si nu mi se par drame, sunt in cursul vietii, tata avea 70 de ani.

 Pe Iana Opran o gasiti pe genericele filmelor –  Furia, Vlad, Baieti Buni, Sweeney Todd, Fire & Ice: Cronica Dragonilor, The Cave, The Asset.