Mihai Bendeac a lansat in aceste zile cartea “Jurnalul unui burlac, Conversatii cu mama”, o carte autobiografica care e o frumoasa declaratie de dragoste pentru familie, pentru mama lui – Emilia Bendeac, dar ofera – dincolo de povesti mondene pe care le asteapta fanii lui – si amanunte despre cum e sa cresti un copil nabadaios, care vrea sa faca  lucrurile doar in felul lui, cu o personalitate puternica si foarte empatic, foarte sensibil.

Scrisa intr-un stil oral care aminteste de Frederic Beigbeder, cartea are multe trimiteri la actori, spectacole de teatru si filme, la anii 90 care au fost o jungla in Romania si e foarte apropiata de stilul de viata al tinerilor si adolescentilor.

Am vorbit cu Mihai Bendeac despre aceasta carte, despre educatia unui copil in zilele noastre, despre familia lui dar si despre ce vrea sa faca in cinema si televiziune in urmatorii ani.

Sa incepem prin a vorbi putin despre structura cartii, pentru ca se simte ca ai muncit mult la ea, ai un stil oral si e foarte orientata catre tineri.

Am indoieli in ceea ce priveste zona literara referitor la aceasta carte. Sunt sincer cu mine ca sa-mi dau seama ca nu este o carte care sa aiba niste veleitati literare. Dar mi-am dorit sa fie foarte sincera, asta a fost principala dimensiune.

Procesul de creatie a trecut prin diferite faze: in prima instanta m-am apucat sa-mi fac- impropriu spus- documentare, dar mi-am pus ideile pe foi, am incercat sa le impart pe niste teme, pe subiecte, apoi in capitole.

La inceput imi doream sa iasa 46 de capitole, dupa care mi-am dat seama ca ar fi putin artificial sa construiesc asa. Impartisem un subiect in doua doar ca sa-mi iasa acest numar. Si am zis ca mai bine renunt, ca se intelege obsesia mea. (nota red. In carte e un capitol despre semnificatia nr 46 pentru el). Apoi am avut conversatiile cu mama si mi-am facut adnotarile pe insemnarile mele, m-am apucat de scris efectiv. Eu scriu de mana.

Pe mama ai inregistrat-o?

Nu. Am stat de vorba cu un caiet alaturi pe care mi-am notat ideile. Mi-am dat seama ca, daca o inregistram, poate ar fi avut o zona de crispare, de constientizare ca e altceva conversatia noastra.

M-am apucat de scris de mana si, dupa ce am scris aproape toata cartea, am recitit pasaje si mi-am dat seama ca aveam un stil un pic artificial, era o tentativa literara destul de artificala. Si nu avea nimic din ceea ce spui tu acum, n-avea oralitatea pe care eu o doream.

Dupa care am inceput sa ma inregistrez in timp ce citesc, dar in acelasi timp verbalizand pe langa text foarte mult. Cand am terminat acest proces mi-am dat seama ca devenise mult prea stradala, verbala si ca sa ajung la varianta de mijloc am luat cartea si am inceput sa o dictez. Exista niste aplicatii de dictare, altminteri foarte proaste pentru ca transcriu cu foarte multe greseli, insa dictand, cumva subconstinent, am ajuns la acea cale de mijloc pe care o doream. Ritmul de dictare imi impunea sa ma duc in aceasta forma.

Dupa dictare, am luat textul de la inceput – pe laptop, asa cum mie nu-mi place sa lucrez dar nu am avut ce sa fac- si in timp ce corectam (iar asta a durat enorm pentru ca scriu cu doua degete) – reconstruiam anumite fraze. Practic, am reeditat-o…

Toate aceste impedimente m-au condus catre forma actuala a cartii. Nescriind niciodata asa ceva nu aveam de unde sa stiu ca aceasta este formula pe care o doresc. De-a lungul timpului am scris doar sketch- uri, scenarii, unde faceam o improvizatie mentala si uneori chiar fizica: stau cu foile in fata, imi imaginez, incep sa improvizez actoriceste in minte, uneori ma ridic si fac anumite miscari, dupa care ma intorc la masa si scriu.

Aici era o zona epistolara. Asta e si motivlul pentru care mi-am pus anumite deadlineuri de care n-am reusit sa ma tin…

Ce deadlineuri ai avut? Am vazut ca iti doreai un anume numar de pagini, care e cumva standard pentru cartile care apar in ultimii ani pentru publicul larg.

Eu mi-am dorit sa fie de aproape 200 de pagini. Cand am terminat –o mi-am dat seama ca se duce in mai mult de atat, iar acum cand stiu cum se pagineaza – cate cuvinte intra pe o pagina-, cred ca in prima instanta se ducea spre 500 de pagini cu totul. In total am scos 7-8 capitole, din care am mai pastrat cate o fraza, dar am ramas la ritmul si dinamica pe care o voiam.

• 

• 

„Sunt asa cum imi doresc. Toate lucrurile pozitive care vin din treaba asta si toate lucrurile negative le imbratisez fara nicio rezerva.”

Nu ti-ai propus asta, dar e o carte si despre educatie si relatia parinti copii. Ce ceva din educatia paritilor v-a facut pe tine si pe fratele tau- Andrei- sa fiti pe de o parte independenti,  dar pe de alta parte cumva curajosi in vulnerabilitatea voastra? Sigur ca tu ai avut controlul absolut la ceea ce era in aceasta carte, dar ti-ai asumat sa fii foarte vulnerabil in multe povestiri… Mi-a amintit de speech-ul tau de la TEDx de acum 2 ani, unde ai fost poate in cea mai vulnerabila expunere publica a ta de pana acum. L-ai revazut, te-ai uitat vreodata la inregistrare?

Nu, nu, deloc.  Probabil nu am sa recitesc niciodata nici aceasta carte.

Dar sa stii ca fratele meu nu e genul care sa-si arate vulnerabilitatea, in societate este genul extrem de serios. Suntem foarte diferiti, eu cunoscandu-l stiu ca e hipersensibil, dar nu se arata vulnerabil. Si noi am crezut ca urmeaza sa faca o meserie in care se cere aceasta distantare: o cariera politica sau avocatura. Pana la urma a ales sa se duca la o facultate unde studiaza un domeniu care implica si aceasta calitate: face criminologie. Si am aflat si eu cu ocazia asta diferenta intre criminologie si criminalistica. Criminalistica se ocupa efectiv de anchetarea crimelor, iar criminologia este un domeniu stiintific care se ocupa de incidenta crimelor in anumite teritorii, factorii determinati in anumite teritorii, psihologia criminalilor… Sunt cei care fac interviuri cu criminalii ca sa inteleaga tipul de gandire.

Eu am avut foarte multe discutii cu mama despre lucrurile pe care le-am considerat gresite in interdictiile pe care eu le aveam in copilarie. Mama recunoaste ca a gresit, de exemplu, in ultima bataie pe care povestesc ca mi-am luat-o pentru ca am intarziat ca fusesem la o intalnire cu o fata. Acum mama considera ca a fost o greseala.

Eu am fost tinut extrem de “din scurt” tocmai din pricina faptului ca ai mei erau disperati in ceea ce ma priveste; erau si foarte tineri. Eu detestam, de exemplu, cand auzeam in casa “dar asta nu este ceva normal”, apropos de anumite perpective ale mele pe diverse situatii.

Evident erau unele “anormale” pentru ca ceea ce am ales pe mai departe – si felul in care am ales sa le fac – nu este ceva practic, imediat, normal. Intotdeauna am avut un refuz fata de ce este practic si atat. Lucrurile practice pe mine ma omoara. Vreau ca in fiecare lucru sa existe si un element artistic, unul estetic, unul nerealist…

Ai mei intalnindu-se cu mine in tot felul de lucruri anormale, parte din profesie, parte din comportamentul meu social, in ceea ce il priveste pe frate-miu ei au fost mult mai liberi. Au putut observa ca dezvoltandu-ma eu in aceasta paradigma pe care mi-am ales-o si care nu este una … normala, am ajuns sa fiu fericit cu ceea ce fac.

Nu sunt un om fericit, dar din punct de vedere profesional si al atitudinii mele fata de ceea ce inseamna saptiu public, eu sunt extrem de fericit.

Sunt asa cum imi doresc. Toate lucrurile pozitive care vin din treaba asta si toate lucrurile negative le imbratisez fara nicio rezerva.

Reportat la interviul nostru precedent care a avut loc acum 8 ani, mi se pare ca nu mai esti atat de aspru cu tine, nu mai stai cu biciul pe tine. Ai un capitol in carte care se cheama “Sa ai un Bella Karoly interior”, care vorbeste despre  strictetea ta cu tine.

Daca acum ritmul e un pic mai soft e si pentru ca a intervenit instinctul de conservare la un moment dat. Pentru ca genul asta de presiune pe care am pus-o pe mine a condus la situatii in care efectiv mi-a fost rau fizic. Si organismul a venit si-a spus “eu cedez, auzi, vezi si tu ce faci”. Si am invatat, de exemplu, sa-mi iau din cand in cand o zi in care sa nu fac nimic. Nu in sensul sa nu repet, sa nu filmez sau scriu in ziua aia, pentru ca zile de genul asta am avut intotdeauna. Problema mea este una mentala: sa pot sa am o zi in care sa nu ma gandesc incontinuu la chestiunile astea.

Dar cum te-ai educat pentru asta?

Nu m-am educat in niciun fel. E vorba de instinctul de supravietuire. Simt ca e o presiune uriasa si nu mai pot din punct de vedere fizic.

Crezi ca dupa cartea asta lumea te va privi altfel? Pentru ca iti arati multe laturi care nu se stiau, ca structura umana a ta, nu neaparat ca povesti. Povestile sunt doar niste fapte care arata ceva despre un caracter.

Cei care o sa citeasca cartea cred ca da, dar asta nu este un gand care sa ma incante. Sa-ti dau un exemplu. Am vorbit mai demult despre food fetish, am povestit si ca Tarantino are treaba asta si, de la un moment dat, mi-am dat seama ca multi stiu asta despre mine. Cand e vara, oriunde m-as duce, de cate ori vad o femeie – desi probabil ca cele mai multe dintre ele nu fac in acel moment aceasta legatura -,  eu ma uit la cer, oriunde pe sus; sa fie foarte clar ca nu ma uit la picioarele femeilor pe strada.

Ori in aceasta carte e o avalansa de chestiuni din astea foarte intime si foarte vulnerabile, astfel incat in momentul in care o sa ies din casa o sa incep sa ma gandesc daca din 100 de oameni pe care i-am intalnit e vreunul care a citit cartea. Asta ma sperie ingrozitor.

Cartea e un cadou frumos pe care ti-l faci tie, il faci familiei, o minunata declaratie de dragoste pentru ei, dar in acelasi timp si o versiune alternativa de lectii de parenting pentru cei care au acasa copil nabadaios si creativ.

N-as folosi parenting, nu asta a fost scopul. Nu pot sa-mi arog ca e ceva legat de life coaching.

Dar e un efect secundar pentru cei care citesc. Pentru ca e un exemplu despre ce gandeste un copil care nu e comod pentru parintii lui. Si din perspectiva asta, parintii pot sa gaseasca mici indicii…

Pe de alta parte, cartea contine foarte multe referinte si trimiteri la carti, piese de teatru, momente din istorie. Le-ai pus sperand ca oamenii vor da un google search ca sa descopere putin mai mult despre ele?

As minti daca as pune ca asta a fost scopul. Daca se va intampla asa ceva in anumite cazuri, nu pot sa fiu decat foarte fericit. N-am luat in considerare chestia asta si nu cred ca e o carte care are valente intelectuale majore. Sunt niste raportari la niste lucruri pe care le-am vazut, le-am trait. De asta sunt mentionate.

Luand in calcul stilul foarte tineresc al scrierii, m-a facut sa ma gandesc ca ai putea fi un pedagog foarte bun. Te-ai gandit vreodata sa predai?

Am avut la un moment dat un gand vis a vis de copiii actori. In istoria cinematografie noastre, chiar si in istoria teatrului romanesc, noi am avut o problema uriasa cu ceea ce inseamna actorii copii. Oamenii se raporteaza la Pistruiatul care nu era altceva decat un copil care recita niste replici. Exista o singura exceptie in cinematografia romana, un copil absolut genial intr-un film care se numeste “De ce are vulpea coada”: Octavian Herescu.

Se pare ca atunci cand a fost facut filmul, mare pare din ceea ce spunea erau improvizatiile lui, acesta e si motivul pentru care are un farmec extraordinar si o naturalete iesita din comun. A fost singura lui experienta cinematografica. Acum traieste in Canada.

Eu imi doresc la un moment dat sa deschid o scoala de actorie pentru copii si adolescenti pentru ca exista metode de actorie pentru copii si adolescenti, exista o intreaga pedagogie in aceasta directie si daca ne uitam, de exemplu, la americani, au copii care sunt aproape de premiul Oscar. Unii l-au si luat.

Daca ne uitam la performanta pe care a reusit-o Leonard DiCaprio in “What’s Eating Gilbert Grape” este ceva monumental, este absolut fabulos. Ori noi nu avem asa ceva. Si cred ca e nevoie de o chestie ca asta, ar fi deschizator de drumuri. Exista cursuri pentru copii si adolescenti, dar se fac in mare parte dupa ureche, iar manifestarile artistice la fiecare semestru sau la fiecare final de an scolar au un aer din asta absolut sarbatoresc recitator.

„Mi se pare un moment esential pentru Romania, mi se pare ca tara asta are o sansa extraordinara de a se transforma si mai mult daca fiecare dintre noi, in ceea ce facem, ne dorim sa fim foarte foarte buni.”

Ce ai facut in perioada de pandemie ca sa-ti tii mintile acasa? Pentru ca genul tau e “daca nu muncesti, nu existi”.

Nu stiu cum reusesc sa-mi tin mintile la mine cand nu e pandemie (rade), pur si simplu a fost o perioada normala a mintii mele care e la fel de plecata tot timpul. Dar daca trag linie dupa acest an, ai sa razi, dar am scos o premiera la teatru, am scris o carte, am filmat doua sezoane ale unui show tv, am scris si am realizat niste spoturi care inca nu au aparut, dar mi-a placut foarte, foarte mult sa lucrez la ele. M-am apucat de un spectacol nou, In perioada aceea de lockdown am incercat sa-i fac pe oameni sa mai uite de probleme si postam in fiecare saptamana ceva, chiar daca eram in casa, ma filmam, ma prosteam.

Per total, a fost un an plin. Dar am castigat si niste timp pe care altfel nu-l aveam: tihna mesei de seara pe care o respect intotdeauna. Imi dau pentru masa de seara o jumatate de ora, imi aranjez eu foarte frumos farfuria, un pahar de vin si imi pun pe youtube o chestie din care sa invat ceva, ori ma uit la emisiunea mea favorita “Adevaruri despre trecut” de la TVR, sau documentare pe youtube.

Nu aveam chestia asta inainte si mi-am dat seama ca e foarte important. A fost un an in care am avut timp sa ma gandesc la mine, sa citesc, si am avut timp sa –mi pun in minte care sunt proiectele mele pentru 10 ani…

Ai fost mereu foarte organizat, cu ceea ce se poate numi un plan de business pentru cariera ta. Ce ai in plan pentru urmatorii ani?

In mod clar imi doresc sa fac film, am primit deja oferte in acest sens…

Ca regizor sau ca actor?

Si ca actor si ca regizor.  Chiar m-am trezit in situatia de a primi un buget pentru un film pe care sa-l fac cum vreau eu si a trebuit sa declin pentru ca, desi imi zburdau 10 idei in minte, nu puteam sa pun degetul pe una si sa spun: acesta va fi primul meu film.

Avand in vedere ca nu am facut film pana acum, e clar ca primul film pe care am sa-l fac – si e in plan in urmatorii 10 ani, vreau sa merg in aceasta directie pe care am tinut-o in stand by – e clar zona de film de autor… Nu intelegem un film de arta, ci doar un film de autor. Adica de la scenariu, regie pana la ultimul cadru de montaj sa-mi apartina…

Altfel, vreau sa fac niste editii speciale – spectacole de televiziune pe care mi le doresc de foarte mult timp, un spectacol pe an. Stiu ce am de facut in teatru, am sa lucrez in continuare cu mine ca regizor pentru ca si acolo vreau spectacole de autor. Sau cu unul dintre regizorii Horatiu Malaele, Vlad Massaci pentru ca ii admir foarte mult. As vrea sa tin un ritm de un spectacol pe an…

Si in niciun caz sa nu mai scriu vreo carte (rade)

In anii trecuti, cand erai in depresie, iti faceai liste cu ce e bine si ce e rau in viata ta, la reusite aveai foarte multe lucruri, la punctele rele foarte putine mentionari, dar tot erai necajit… Daca astazi ai face lista asta ce ai pune la lucruri bune?

Culmea, ai sa razi, n-as incepe cu cele profesionale, as incepe cu cele legate strict de familie.

Exista un avantaj in a avea parinti tineri pentru ca asta cumva… te fereste de niste pierderi…cum naiba sa spun… Primul lucru pentru care sunt recunocator e sanatatea celor din jurul meu.

Cred ca as pune clar pe aceasta lista ca sunt exact acolo unde voiam sa fiu profesional si faptul ca mi-am castigat un statut indeajuns de important astfel incat sa nu fac decat ce vreau, si cum vreau…

As pune pe aceasta lista si faptul ca traiesc acolo unde doresc; mie imi place foarte mult Bucurestiul, imi place foarte mult apartamentul in care locuiesc, ma simt foarte bine ca Romania s-a schimbat foarte mult in ultimii 10 ani.

Va fi o iarna lunga, oamenii vor sta mult in casa. Ce sa citeasca in aceasta iarna care sa-i motiveze, sa le aduca o bucurie sau sa le faca bine…

In primul rand i-as sfatui sa nu citeasca cartea pe care am scris-o eu, in al doilea rand:  ai vazut reclama de la Banca Transilvania cu Simona Halep?!

Eu am ramas mut, mi se pare cea mai buna reclama facuta vreodata in Romania. Eram cu frate-miu cand am vazut-o prima data si, la sfarsit, el a zis “ce am vazut acum ma face sa ma dau cu capul de pereti. Ce fac eu cu viata mea?! Tu o vezi pe fata asta cat este de determinata?!”

Cred ca este o perioada foarte buna in care fiecare dintre noi am putea sa citim lucruri care sa ne faca pe noi mai buni din punct de vedere profesional, indiferent ce profesie am avea. Mi se pare un moment esential pentru Romania, mi se pare ca tara asta are o sansa extraordinara de a se transforma si mai mult daca fiecare dintre noi, in ceea ce facem, ne dorim sa fim foarte foarte buni.

As recomanda oamenilor lucruri care sunt clar targetate pentru domeniul lor de actvitate.

Si ca sa fac o recomadare generala, pentru copii, adolescenti dar si pentru cei care n-au citit cartea respectiva, eu cred ca lumea ar fi un loc complet diferit daca fiecare dintre noi am citi o data in aceasta viata, cu precadere in copilarie, “Cuore, Inima de copil”.

La cum esti tu de drastic cu tine, antrenor super sever cu tine – iata, te-a emotionat o reclama cu Simona Halep in care e super dura cu ea si foarte determinata, nu cedeaza nimic nici in antrenamente pentru a obtine performanta – , daca ar fi sa-ti multumesti tie pentru ceva din toti acesti ani, ceva care te-a facut sa fii ceea ce esti astazi, pentru ce ti-ai multumi?

Mi-as multumi pentru faptul ca niciodata nu am fost multumit in proportie de mai mult de 80% de ceva ce am facut, asta mi se pare important. Daca vreodata as simti ca sunt multumit 100% de ceva, probabil ca m-as speria ingrozitor si as renunta la acel proiect. E lucrul primordial care m-a format, pentru asta imi multumesc.

Cartea “Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama” – Mihai si Emilia Bendeac este disponibila aici.

Toate incasarile pe care autorul le va primi din vanzare vor fi rezervate integral pentru scopuri caritabile. Unul dintre primele proiecte va fi renovarea sectiei de oncologie pediatrica din cadrul spitalului Fundeni.