Din 22 martie avem in cinematografe o comedie romantica, romaneasca: „Baietii buni ajung in Rai” care ii are in distributie pe Bogdan Dumitrache, Cosmina Stratan, Sergiu Costache, Florentina Tilea, Silviu Pintileasa, Serban Pavlu, Marian Ralea, Aura Calarasu si Ilinca Sava.

Filmul are o poveste neasteptata de iubire intr-un taram magic care provoaca spectatorul la o analiza tandra a deciziilor pe care le luam in viata si la intamplarile pe care uneori le ratam din lipsa curajului.

Dan (Bogdan Dumitrache) moare intr-un accident de masina. Ajunge in Paradis, o plaja pustie unde vremea e mereu calda, iar berea mereu rece. Curand, insa, Dan afla ca nu e singur in acest loc: Laura (Cosmina Stratan), fata de care era indragostit in liceu, e si ea aici.

Urban.ro va prezinta cateva informatii despre acest film care e foate diferit de orice s-a facut in Romania ultimilor ani, totul din perspectiva regizorului Radu Potcoava.

A absolvit Universitatea Hyperion – Facultatea de Arte, sectia Regie de Film si TV, continuand sa studieze dramaturgia la Binger FilmLab (Amsterdam) si sa beneficieze de o rezidenta de creatie la Nipkow Programm (Berlin). 
Intors in Romania, a scris si regizat cateva scurtmetraje, trei dintre ele fiind nominalizate la Premiile Gopo.
De asemenea, Radu a regizat comedia „Cuscrii” (al doilea film romanesc al anului 2013, dupa numarul de spectatori), drama coming-of-age „Vara s-a sfarsit”, si a fost co-regizor al serialelor TV „Vlad” (sezonul 1) si „Ai nostri”.
 „Baietii buni ajung in Rai” este primul lungmetraj la care Radu semneaza si regia, si scenariul.

Povesteste-ne despre parcursul acestui proiect – de la idee la scenariu si realizarea acestuia – de la ce ai pornit, ce te-a inspirat, cum a fost experienta de la filmari, dar si cea de la montaj. Ce a fost cel mai frumos din acest parcurs? Dar cel mai dificil lucru?

Ideea mi-a venit la o inmormantare la care nu prea s-a bocit – in schimb s-a ascultat ceva muzica, s-a zambit, si parca plutea in aer speranta ca acel om se va duce intr-un loc mai bun in care nu exista bani, credite, trafic, etc
Cum am ajuns acasa, m-am apucat de scris. Am gandit de la bun inceput acest film ca unul independent – asta inseamna, in principal, sa te bazezi pe prietenii tai si pe ajutorul lor. Prin urmare, atunci cand am terminat de scris prima varianta de scenariu, stiam cam toata echipa cu care voi lucra, toti actorii si cea mai mare parte din locatii. Mi-am propus, oricum, ca la acest film sa lucrez doar cu oameni cu care imi face placere; am reusit, si asta mi s-a parut minunat. Au fost si dificultati – legate de finantare, de gasirea acelei plaje pustii la fel ca in scenariu, de restrictiile datorate Covid etc – dar, alaturi de aceasta echipa minunata, am reusit sa le depasim extrem de usor pe toate.

Cum a fost colaborarea cu directorul de imagine, editorul, scenografia – la acest proiect, ce presupune munca aceasta de echipa? Dar cu actorii?

Cu majoritatea dintre ei am lucrat si la alte proiecte, iar cu ceilalti imi doream de mai multa vreme sa lucrez. Este al saptelea film lucrat impreuna cu editorul Catalin Cristutiu – si al treilea lungmetraj. Cu Malina Ionescu (scenografie si costume) e al doilea lungmetraj, dupa „Vara s-a sfarsit”. La fel si cu Sergiu Costache – al doilea lungmetraj, dupa „Cuscrii”.
Cu Florentina Tilea e prima oara cand am lucrat, insa, imi doream de mai multa vreme sa colaboram, mi se pare ca are un potential enorm pentru zona actoriei de film – din pacate prea putin exploatat deocamdata.

E primul film pe care-l lansezi dupa pandemie si o distanta destul de mare de celelalte lungmetraje ale tale – chiar 10 ani de la „Cuscrii”. In ce masura si cum s-au schimbat viziunea, motivatiile, inspiratiile si aspiratiile tale in munca de regie? Cum te-ai descrie acum ca regizor?

Acum zece ani eram mai tanar cu zece ani – cu tot ce presupune asta. In 2024 sunt un baiat insurat, la casa mea, cu o fetita in varsta de patru ani si jumatate pe care o iubesc enorm. De fapt, serile in care ii citeam povesti ca sa adoarma m-au inspirat in realizarea acestui film; citindu-i ei, mi-am dat seama ca o poveste in care tu, povestitorul, crezi cu adevarat, va fi imbratisata si de spectator – indiferent cat de greu de crezut ar suna subiectul, la inceput. Astfel, mi-am propus sa spun in acest film o poveste aparent greu de crezut despre Dumnezeu, Sfantul Petru, Rai, Iad, moarte si suferinta, cu tonul si inocenta unui copil care crede ca miracolul face parte din viata noastra de zi cu zi.

Ce (si cat din tine si viziunea ta despre lume si viata) reprezinta acest film? Cu atat mai mult cu cat, filmul lanseaza o intrebare: „te-ai gandit ce te-asteapta dincolo”?  – care e raspunsul tau si cum s-a modificat el, in viata personala, odata cu statutul de parinte?

Sunt crestin-ortodox, oricat de ciudat ar suna asta. Imi place sa cred sa am o relatie personala cu Dumnezeu, pe care il consider cel mai bun prieten al meu. Si asta nu de la acest film, ci de vreo 30 de ani incoace – de cand aveam in jur de 14 ani. De atunci, fie il vizitez eu la el acasa (biserica), fie vine el pe la mine. Metaforic, stam la o barfa, un sprit si o tigara. Si cam facem misto de dogme, norme si alte obiceiuri babesti. Pentru ca religia e una, iar credinta e cu totul altceva.

Cu care din momentele din film ai avut cea mai puternica conexiune? Si care poarta cea mai mare incarcatura emotionala pentru tine?

Cu siguranta, secventa finala dintre Dan si Zoe, fiica lui. M-am pus in locul lui Dan si, sincer, nu stiu daca as fi avut puterea asta. Si Bogdan Dumitrache imi marturisea, pe platoul de filmare, ca ii e dificil sa interpreteze momentul acesta, pentru ca ii era greu sa ramana Dan si sa nu fie, din cand in cand, Bogdan, tatal care isi iubeste enorm copiii. Pe parcursul realizarii filmului, mai multi colaboratori mi-au spus ca aceasta e secventa care i-a marcat cel mai tare – cam toti sunt parinti, ca si mine si Bogdan.

Ai ales sa oferi o imagine a posibilitatii de legatura/ contact intre vii si morti prin tehnologie, apropiata de propuneri contemporane, cum ar fi cea din seriale precum Black Mirror. Cum ai ajuns la aceasta reprezentare? Si cat de aproape este de imaginarul tau personal despre aceasta legatura in viata de aici si cea de dincolo?

Am luat-o logic. M-am gandit ca e 2022. Ca Dumnezeu nu e chiar un prost: adica le da oamenilor toata tehnologia din lume, iar el ramane ca fraierul tot in hainele alea albe, cu plete, barba si toiag ? N-as zice. S-a mai updatat si el. Probabil ii vine cate o idee, are un departament de R&D, le da respectiva idee in lucru, aia se pun pe treaba, apare prototipul, Dumnezeu il incearca, eventual il mai da si pe la sfinti, dupa care zice: „Gata, e OK” si transmite ideea unui geniu de pe Pamant care, iata, inventeaza ceva ce va schimba soarta omenirii. Cam asa merge treaba – cred. A pastrat si Dumnezeu cateva tablete, ca era normal, sufletul trebuie sa tot calatoreasca intre Cer si Pamant timp de 40 de zile, si nu prea are cu ce (ca s-a scumpit si benzina, si biletele de avion).

Care, sunt, din punctul tau de vedere, ca regizor si scenarist dar si ca spectator detasat, temele si mesajele filmului?

Sa te relaxezi. Sa te lamuresti o data pentru totdeauna ca noi putem controla foarte putine lucruri din ce ni se intampla. Sa iti dai seama ca viata e o gluma – si moartea probabil ca e o si mai mare caterinca, de fapt; chiar nu stiu de ce ne tot temem de ea atat de tare. Sa nu mai iei lucrurile atat de in serios, sa nu te mai stresezi din orice si din nimicuri. Sa iti spui mai des: „Cele mai scumpe lucruri in viata nu costa nimic” – asa cum zice un amic rapper. Sa faci ce e de facut, si apoi sa razi si sa te distrezi ca si cum ar fi ultima ta zi pe Pamant.

La ce proiecte mai lucrezi si cum e munca de regizor in contextul actual al industriei de film din Romania/ ce s-a schimbat, ce schimbari ar fi de dorit pe termen scurt si lung?

Proiecte sunt, cu finantarile e mai greu un pic, sa vedem, poate-poate… Ce as schimba in industrie, daca ar fi dupa mine? Multe. In primul rand, CNC-ul ar trebui sa scape de titulatura de „unicul finantator al filmelor romanesti”. Sa avem si sa accesam fonduri locale, fonduri regionale etc etc – asa ca in majoritatea tarilor civilizate din spatiul Schengen. Facilitati fiscale pentru firmele care vor sa investeasca in arta. Subventii importante pentru cinematografele ce distribuie filme romanesti. Mai multe cinematografe, conditii mai bune de proiectie. Educatie cinematografica in scoli si licee. Ma rog, chestii clasice, pe care probabil si majoritatea colegilor mei le-au enuntat, deja, intr-un fel sau altul. Nimic revolutionar.