Interviu Remus Gabor, scenograf, speaker in conferintele FNT 2021: „Trebuie sa atragem tinerii catre teatru si film. Sunt nativi digitali asa ca trebuie sa vorbim pe limba lor, sa utilizam noile tehnologii: game design, holograme, realitate augmentata si sa ne adaptam pentru scenografia virtuala.”
Unul dintre avantajele faptului ca editia din acest an a Festivalului National de Teatru se desfasoara in mediul online este faptul ca ofera acces tuturor la resurse pretioase si greu de accesat in alte conditii. Pe langa spectacole, intre 8 si 11 noiembrie vor avea loc conferintele „Next on Stage. Perspective in scenografia” care aduc in fata publicului si a specialistilor unii dintre cei mai cunoscuti si premiati scenografi si oameni de teatru din Romania: Dragos Buhagiar, Nic Ularu, Iuliana Vilsan, Carmencita Brojboiu.
Conferintele sunt disponibile in cele 3 zile de „Next On Stage” intre orele 12:00 si 17:00 iar programul complet al acestora il veti gasi aici.
Remus Gabor este unul dintre speakerii care va sustine o comunicare in cadrul conferintei cu tema „Scenografia Teatrului de animatie, un taram de explorat”. Il puteti asculta marti, 9 noiembrie de la orele 11:30
Are experienta ca scenograf atat pentru teatru dramatic dar mai ales de animatie, a lucrat pentru spectacole puse in scena la teatrele Tandarica din Bucuresti, Prichindel de la Alba Iulia, Gulliver de la Galati, Colibri de la Craiova, a lucrat si in film cu scurtmetraje selectionate si premiate la Cinéfondation la Cannes, la Festivalurile de la Film de la Sarajevo, San Sebastian si TIFF, dar si in televiziune la emisiunile PRO Tv, videoclipuri muzicale si reclame.
Dupa ce a absolvit Universitatea Nationala de Arte, alaturi de colega Raluca Aionitoaie a fondat COVEN Ground, un atelier de scenografie care a lucrat o parte din costumele pe care le-ati vazut cele mai recente spectacole ale lui Razvan Mazilu: „Cabaret” si „Maria de Buenos Aires” sau „Scripcarul pe acoperis” in regia lui Andrei Munteanu la Teatrul Evreiesc de Stat.
Urban.ro a stat de vorba cu Remus Gabor despre conferintele FNT, despre noile tendinte in scenografia teatrului dramatic si despre cum ar putea teatrul de animatie sa vorbeasca pe limba tinerilor din noua generatie.
Ce vor afla publicul si specialistii din conferintele FNT de anul acesta?
Vor fi foarte multi creatori si oameni relevanti din domeniu, profesori de la toate cele 3 scoli de scenografie din Romania. Se doreste ca scenografia sa fie scoasa in evidenta si sa fie recognoscibila pentru o lume care probabil nici nu stie ca exista, deoarece este o arta atat de nisata si de grea incat lumea uita ca exista. Daca totul se leaga intr-un fel frumos pe scena si este armonie, oamenii nici nu baga de seama ca exista scenografie si cred ca asa trebuie sa fie. Ca „oameni din umbra”, ne propunem sa iesim putin in fata pentru ca noua generatie tinde sa se duca intr-o alta directie si noi incercam sa-i intampinam si sa le spunem ca nu e o alta directie, e aceeasi directie dar cu alte resurse.
Despre ce vei vorbi in cadrul conferintei din FNT de anul acesta?
Voi discuta despre importanta teatrului de animatie atat ca forma artistica, cat si ca forma de posibila formare profesionala in cadrul universitatilor.
De ce crezi ca e importanta promovarea teatrului de animatie?
Pentru ca sunt foarte putini profesionisti in domeniu care lucreaza continuu, unii lucreaza sporadic, altii fac o piesa de teatru de animatie o data la 2 ani. Nu avem indeajuns de multi oameni, exista o penurie completa de scenografi de animatie, sunt 28 de teatre de animatie de stat care nu au scenografi.
Cum crezi ca s-a ajuns in punctul acesta si ce prejudecati s-au format gresit legat de teatrul de animatie?
Se pleaca de la premisa ca teatrul de animatie este o forma exclusiv dedicata copiilor, asta din cauza influentei comunismului care s-a folosit de acest tip de teatru ca o forma de propaganda pentru minori. Astfel, a ramas in constiinta colectiva a culturii romane ca este un teatru dedicat copiilor. De fapt, in afara Europei de Est este vazut mai mult ca o forma de teatru pentru adulti. Culmea, este fix pe dos, deoarece acolo companiile sunt private in mare parte, prea putine sunt subventionate de stat.
Dar contextul s-a schimbat intre timp iar teatrele de animatie au reusit sa se dezvolte din ce in ce mai mult. Cum vezi acest lucru pentru viitor?
Avem un context foarte favorabil pentru dezvoltarea scenografiei in teatrul de animatie, avem atat teatre de stat cat si companii private. Dar nu avem specialisti suficienti pe partea de scenografie. Pentru tanarul student este foarte important sa se specializeze si sa stie ca poate sa aleaga acest drum pentru ca exista loc pe piata de munca. Scenografia teatrului de animatie iti prezinta si niste provocari, adica nu poti sa pleci de la aceasi premisa de la care pleci de la teatrul dramatic. Acolo pleci mai intai de la decor catre personaje iar decorul iti dicteaza linia in care se duc personajele. La teatrul de animatie, scenografia are un raport invers, pornesti de la personaje care iti dicteaza decorul. Este mult mai controlabil pentru un scenograf pentru ca are responsabilitate si de cum arata personajul, de la fizionomia portretului pana la costum.
Deci e mai greu decat in teatrul dramatic?
Da, este mai greu pentru ca o papusa nu-si schimba fata de cum si-o modeleaza un actor pe parcursul unei piese. Asa ca trebuie sa gandesc o papusa in asa fel sa fie un obiect animat de la inceput si pana la final. Trebuie sa proiectez evolutia ei si sa ii definesc trasaturile de caracter care o ajuta pe tot parcursul piesei.
Palaria realizata pentru „Maria de Buenos Aires”, regia Razvan Mazilu 
„Cabaret” in regia lui Razvan Mazilu
Cum crezi ca poate fi insuflata o noua viata in teatrul de animatie?
Cred ca putem evolua numai prin oameni tineri care sunt dornici sa munceasca pana la un nivel de performanta. Si ar trebui sa incorporam si tehnologiile noi cum sunt hologramele sau maparea 3D pe care sa le adaptam pentru teatrul de animatie.
Multi nu stiu ca Romania a fost una dintre tarile fondatoare a UNIMA – Union Internationale de la Marionnette (Uniunea Internationala a Marionetistilor). Dar cumva ne-am pierdut pe drum si nu mai producem un standard de calitate, cum este exemplul teatrului independent de animatie care nu mai produce experimente, mai degraba face spectacole pentru gradinite. In Polonia, de exemplu, se studiaza teatrul de animatie pe partea de scenografie si se pun in scena bijuterii, sunt niste experimente foarte interesante care sunt la rang de arta pe plan international, nu numai la ei in tara. Noi avem toate premisele sa reusim, doar ca trebuie sa trecem peste aceasta stigma ca teatrul de animatie este numai pentru copii.
Care sunt noile tehnologii care au schimbat scenografia de teatru dramatic si animatie in ultimii ani si care sunt tendintele pentru viitor?
Avem de la roboti animati, cum este cazul Teatrului Odeon care a avut spectacolul-instalatie”Who Am I? A human-robot performance” in regia lui Alexandru Berceanu, cu scenografie de Adrian Damian cu un robot care de obicei se foloseste la asamblarea masinilor din fabrici. L-au adus pe scena, l-au programat si el joaca un rol, este un personaj. Acest exemplu poate fi considerat un considerat un personaj de animatie care va aparea tot mai des in viitor.
Maparea video este un alt exemplu, acolo ai niste perspective si iluzii optice care iti permit sa creezi mai multe spatii din acelasi spatiu, cu registre diferite, fara a mai trebui sa treci prin modalitatile clasice si costisitoare. Un spectacol de referinta este „Hamlet Colaj” de la Teatrul Natiunilor din Moscova care a deschis FNT-ul din 2017. A fost regizat de Robert Lepage si avea un cub pe scena care se invartea intr-un ax si tot spectacolul este pe baza cubului pe care sunt diverse proiectii si se construiesc diverse spatii cu ajutorul lui. Este o combinatie intre virtualul maparii si fizicalitatea decorului care este tridimensional.
Cum crezi ca functioneaza scenografia virtuala ca tendinta? Am vazut tot mai mult exemple de acest tip in perioada pandemiei si cred ca ar putea atrage publicul tanar.
Trebuie sa atragem tinerii catre teatru si film. Sunt nativi digitali asa ca trebuie sa vorbim pe limba lor, sa utilizam noile tehnologii: game design, holograme, realitate augmentata si sa ne adaptam pentru scenografia virtuala. Daca am intra mai mult in zona digitala, am ajunge mai usor la ei. Dar asta inseamna ca trebuie sa ne adaptam rapid si sa nu mai plecam de la premisa ca trebuie sa fie neaparat un perete in spatiul fizic. Daca am invatat ceva din pandemie, este ca trebuie sa ne adaptam mult mai repede schimbarilor. Realitatea augumentata in care poti sa intri si sa ai scenogafie virtuala te duce in alte directii, spectatorul devine participant in actiune si beneficiaza de o experienta teatrala.
„Daca merg acum pe strada si intreb pe cineva ce e aia scenografie, in cel mai bun caz, o sa-mi spuna ca „este misto sa scrii scenarii”. Se face intotdeauna o confuzie intre scenografie si scenaristica.„
Creatie realizata pentru Canon la Gala Festivalului Brazilor de Craciun organizata de Salvati Copiii 
din spectacolul „Maria de Buenos Aires”
Ai inceput sa predai recent la Universitatea Nationala de Arte la sectia de Scenografia ca asistent universitar. Cum iti vezi misiunea in directia tinerilor pe care incerci sa ii atragi spre teatrul de animatie si cum a fost interactiunea pe care ai avut-o cu ei pana acum?
Am intrat cu o curiozitate sa invat de la mai marii mei care au fost la randul lor profesori si sa invat lucrurile pe care nu aveam cum sa le vad in studentie pentru ca eram concentrat pe altceva. Acum invat din metoda lor pedagogica si didactica scenografiei si cred ca am o responsabilitate foarte mare fata de studenti pe care n-am constientizat-o pana nu am trecut de partea cealalta a catedrei.
Ca student, am plecat mereu de la premisa ca profesorul imi e dator cu ceva fara sa iau in considerare ca are si el la randul lui o presiune pe care nu trebuie sa o generez eu neaparat ca sa se simta responsabil fata de mine. Si asta pentru ca studentii vad scenografia teatrului de animatie la fel ca restul oamenilor. Daca merg acum pe strada si intreb pe cineva ce e aia scenografie, in cel mai bun caz, o sa-mi spuna ca „este misto sa scrii scenarii”. Se face intotdeauna o confuzie intre scenografie si scenaristica.
Raspunsul meu este ca nu imi place sa scriu, imi place sa construiesc lucruri. Studentii nu prea stiu, nu exista un curs de scenografie de teatru de animatie si ei pleaca de la premisa ca nu exista, daca nu stim de el, nu exista. Cei care stiu, de obicei au o conexiune din familie care lucreaza in domeniu. Insa avem profesori capabili si pregatiti sa ii ghideze in directia asta si este o oportunitate pierduta pentru ca in teatrul de animatie, scenograful este esential pentru ca viziunea lui plastica duce tot spectacolul intr-o anumita directie si are de deseori multe de spus, asemenea regizorului.
Cine a fost pentru tine mentorul care ti-a deschis ochii si te-a atras catre zona asta?
Cand eram student, habar nu aveam ce este teatrul de animatie. Dar m-am implicat in foarte multe proiecte, lucram pe gratis ca scenograf sau production designer. Iar la un film studentesc, am ajuns sa lucram sub domnul regizor Cristian Pepino. A stat cu ochii pe mine si pe colega mea, Raluca Aionitoaie, ne-a vazut ca suntem implicati, muncitori, i-a placut ceva din felul in care lucram si ne-a abordat, intrebandu-ne daca vrem sa facem teatru de animatie deoarece isi cauta scenografi.
Ni s-a parut ca o mare oportunitate si ne-am trezit mai apoi la prima noastra piesa, la Craiova, „Furtuna” cu Marcel Iures. Eram doi studenti care nu stiau mai nimic despre teatrul de animatie si urma sa lucram o distributie impresionanta. Domnul Pepino a fost cel care ne-a invatat aproape tot ce stim, am fost extrem de norocosi din punctul asta de vedere, a fost un privilegiu sa invatam de la unul dintre cei mai importanti creatori din domeniu.
Daca ar fi sa-ti fii tie recunoscator pentru ceva, pentru ce ti-ai multumi?
Mi-as multumi ca nu am renuntat niciodata. Oricat de greu a fost, si traiesc chiar si acum, din cauza pandemiei, niste momente mai grele, nu ma dau batut sub nici o forma pentru ca simt ca daca m-as da batut, as pierde o parte din mine. Sunt indragostit cu stupoare de ceea ce fac si nu o sa renunt oricat de greu ar fi.
