Pe 23 ianuarie, serialul “It’s A Sin”isi face debutul pe HBO GO in Europa. Serialul cu actiunea plasata in anii ‘80 are o distributie formata din actori consacrati si actori proaspat descoperiti si talentati si exploreaza ideile de prietenie si iubire in timpul crizei SIDA din anii ‘80.

Serialul exploreaza vietile lui Ritchie (Olly Alexander), Roscoe (Omari Douglas) si Colin (Callum Scott Howells), pe masura ce acestia incep o viata noua in Londra, la inceputul anilor 1980. La inceput straini, acesti tineri homosexuali si cea mai buna prietena a lor, Jill (Lydia West), se gasesc stransi laolalta, si in curand au parte de aventuri impreuna. Dar un nou virus se raspandeste si in curand vietile lor vor fi testate in moduri in care nici nu si-ar fi putut imagina.

Drama in cinci parti “It’s A Sin” este scrisa si produsa executiv de scenaristul Russell T Davies, nominalizat la Premiile Primetime Emmy, iar Nicola Shindler (Happy Valley, The Stranger) va servi de asemenea drept producator executiv.

Cu putin timp inainte de premiera serialului “It’s a sin”, urban.ro a fost invitat la o masa rotunda cu jurnalisti din regiune alaturi de scenarisul Russell T Davies, cunoscut publicului pentru seriale ca “Queer as Folk”, „A Very English Scandal” sau “Years and Years”.

Pentru Russell T Davies, cele mai importante ingrediente pentru un show TV sunt scenariul si distributia. “Distributia poate interpreta foarte bine un scenariu prost si sa faca sa arate foarte bine productia, dar o distributie proasta nu poate face ca un scenariu bun sa arate bine”, explica scenograful.

Urmarind anunturile internationale de premiere si spectacole care urmeaza sa fie pusa in scena, fie pentru evenimente live cu public, fie pe pelicula, perioada anii 80’ devine un punct de referinta din ce in ce mai utilizat de regizori si scenaristi deopotriva. Comunitatea gay, activistii care aparau drepturile comunitatii, dar si trupe care au facut istorie in acea perioada sunt subiectele propuse ca act cultural. 

• 

• 

• 

“Cred ca dureaza 20-30 de ani pentru ca subiectele sa devina cool. (…) Folosim o multime de muzica din anii optzeci si acum oamenii spun: „Oh, e atat de misto”. (…) La acea vreme, acesta a fost o melodie jenanta, care placea doar barbatilor gay. Daca afla cineva la scoala ca ascultai melodia respectiva, erai batjocorit pentru asta. (…) Stim ca homosexualii sunt inaintea timpurilor intotdeauna, asadar e nevoie doar de timp. (…) Acum iubim anii 90’. Imaginati-va ca la un moment dat, anul 2020 va deveni cool. Stiu ca este greu de imaginat, dar asa se va intampla”, explica Russell T Davies contextul in care mai multe acte culturale – spectacole de teatru, emisiuni de radio, musical-uri, aduc in centrul atentiei anii 80’ si epidemia de SIDA care a inceput atunci si a decimat vietile a milioane de oameni.

Povestea serialului este bazata in mare parte pe experienta personala a scenaristului, care in 1980 avea aceeasi varsta cu personajele. Intrebat de ce a scris aceasta serie abia acum, Russell a explicat ca “aveam 18 ani in 1981. Plecasem de acasa si ma intrebam ce voi face marele oras. Atunci incepi sa te descoperi pe tine insuti. Am trait cu aceasta poveste toata viata intr-un fel. Mi-a luat timp sa o notez. (…) Eram copii de vreo douazeci de ani si prietenii nostri au inceput sa moara. (…) De fapt, cred ca a durat atat de mult pana sa se maturizeze subiect in capul meu.”

Despre partea de documentare a subiectului, Russell explica cum in acest moment exista multa bibliografie despre ceea ce s-a intamplat in anii 80’, de la filme si seriale, la documente din presa si cercetari medicale. Chiar si asa, scenograful a observat ca inca sunt lucruri nespuse, pe care el si le amintea altfel decat au fost deja prezentate.

“A fost un proces si pentru mine pentru ca a trebuit sa sap adanc in memorie. De fapt, mi-era foarte greu sa-mi amintesc diferenta dintre anul 1983 sau 1987, cine stie la ce ma gandeam in acei ani. A trebuit sa fiu foarte strict cu mine insumi pentru a-mi aminti”.

Unul dintre aspectele prezentate in serial este faptul ca nu sunt referinte medicale, nici despre cum a aparut virusul, nici ce se intampla in zona de cercetare medicala pentru a eradica acest virus. Insa scenograful isi aminteste ca in acea perioada, “erau putine informatii publice, subiectul SIDA era oarecum ingropat deoarece era vazut ca ceva ce li se intampla doar homosexualilor, si avea si o componenta de stigmatizare, frica si rusine”.

Insa povestea cu acest virus ajunge la mult mai multe persoane, chiar daca nu fac parte din comunitatea LGBTQ ca sa fie direct afectati. Au fost multe cazuri de oameni imbolnaviti si prin transplantul de sange, insa scenograful a preferat sa nu integreze si aceasta poveste.

“Prin acest serial, arat doar ca prezint sub forma unei drame o poveste in care o infectie oportunista alege modalitati diferite de a afecta mai multe tipuri diferite de oameni. Exista o serie de decese in serial si a trebuit sa fiu atent. Nu vreau sa plictisesc publicul. Este un lucru teribil sa spui asta despre decese, dar a trebuit sa gasesc un mod diferit de a descrie fiecare moarte in parte. (…) De asemenea, avem de-a face cu amintiri din viata reala. Oamenii chiar au avut aceste pierderi. Oamenii sunt inca suparati, este o povara mare, dar si o bucurie daca pot sa le fac dreptate”, explica Russell unghiul de abordare a problematicii epidemiei de HIV.

Mai mult decat atat, Russell T Davies a adus in atentia publicului si partea amuzanta si ideea ca serialul este unul “plin de viata si culoare, ceea ce este valabil si pentru oamenii pe care i-am pierdut. Erau in anii 1980. Dansau dupa acele melodii. Erau melodii ingrozitoare, la fel si hainele, insa e importanta veselia. Sunt oameni pe care ii iubim si i-am pierdut. Si este important sa ne  amintim de ei cu ras si bucurie, precum si cu ideea de boala ingrozitoare”.

Un alt aspect luat in considerare de acesta este legat de persoanele pierdute in lupta cu acest virus. Cei care au murit in anii 80’, pare ca amintirea li se estompeaza. Mai mult, vorbim de o perioada cand cuplurile gay puteau adopta copii, insa nu era o practica comuna in acel moment. Parintii lor sunt deja batrani, asadar vorbim de o generatie care incepe sa dispara si pentru care scenograful a oferit acest serial ca tribut.

“Acum, cred ca tinerii de 18 ani au auzit de HIV, si pentru cineva care are varsta de 18 ani si sufera de aceasta boala, HIV este o afectiune care este gestionata si cu care iti poti continua viata. Ne dorim sa atragem si un public tanar care sa urmareasca serialul, o sa fie o surpriza si pentru noi reactia lor. Cred ca vor fi surprinsi”.

Drama, cu 5 episoade a cate 60 de minute, il are in rolul principal pe Olly Alexander (solist principal al trio-ului synth-pop Years & Years), alaturi de Omari Douglas, Callum Scott Howells, Lydia West (serialul HBO Years and Years) si Nathaniel Curtis.

“Ne-am dorit o distributie tanara si vibranta. Ne-am dorit sa fie figuri pe care nu au mai fost vazute inainte. (…) Imi place foarte mult cum distributia deja cunoscuta face un pas in spate si lasa tinerii sa se afirme, mai ales ca sunt foarte buni cu totii. (…) Cred ca vor deveni adevarate staruri”, povesteste scenograful despre actuala distributie.

Distributia ii include si pe Keeley Hawes (Honour, Bodyguard, The Durrells, Line of Duty), Shaun Dooley (Gentleman Jack, Broadchurch, Woman in Black), Neil Patrick Harris (How I Met Your Mother, Gone Girl, A Series of Unfortunate Events), Stephen Fry (Wilde, Gosford Park, Bones) si Tracy Ann Oberman (Friday Night Dinner, Toast of London, After Life).

• 

• 

• 

“Cred ca traim intr-o era de aur a televiziunii. Cam toate personajele din serialele actuale sunt foarte complexe. ”

O coincidenta draguta este faptul ca Alexander provinde dintr-o banda de synth-pop care se numeste Years&Years, destul de cunoscuta in Marea Britanie, la fel ca serialul deja creat de Russell T Davies. Pe Alexander l-a adus primul la casting, pentru ca deja il cunoastea si i s-a parut potrivit. Sase luni mai tarziu, au avut loc si castingurile pentru celelalte personaje din serial, iar prezenta feminina, interpretata de vedeta Marvel Lydia West (Jill), este creata dupa profilul uneia dintre prietenele apropiate ale scenaristului, care de altfel joaca si in serial ca fiind mama tinerei Jill. 

O data ce primele informatii despre serial au aparut in presa, o dezbatere in spatiul public a fost legata de distributie si despre faptul ca actorii fac parte din comunitatea LGBTQ, ceea ce a ridicat niste semne de intrebare despre actul artistic in sine. “Daca o persoana normala joaca un rol gay, oamenii considera ca este act actoricesc. Daca o persoana gay joaca un rol gay, oamenii considera ca nu este act artistic, ceea ce este nepoliticos. Este un act artistic, indiferent de felul in care este persoana. (…) Actorii sunt acolo pentru a transmite o actiune, sa se indragosteasca sau sa tradeze, sa consume alcool sau sa ascunda un secret. Ii angajam ca sa prezinte toate aceste emotii si sa respecte povestea scenariului. A fi gay nu este un spectacol in sine. A fi gay este ceea ce sunt,” explica Russell.

“Serialul arata foarte bine din punct de vedere al cercetarii facute, deoarece departamentele de recuzita, costume si machiaj au facut ca totul sa para ca in 1980. Au facut o treaba foarte buna”.

Cu siguranta, tema si subiectul serialului nu sunt un subiect agreat de orice tip de public. De aceea, scenaristul isi doreste ca dupa ce serialul va fi vizionat, oamenii sa ramana cu frumusetea personajelor pe care acesta l-a creat. “As vrea ca oamenilor sa le fie dor de personaje si sa le simta ca si cum ar fi pierdut pe cineva drag. (…) As vrea ca peste 20 de ani, oamenii sa zica “imi amintesc de gasca aceea de tineri care locuiau in acel mare palat din Londra si care au trecut prin vremuri foarte grele, dar au ramas prieteni”. Cred ca asta este o amintire foarte draguta pe care cineva sa o aiba”, mentioneaza Russell.

Avand in vedere perioada prin care cu totii trecem si subiectul ales pentru a fi prezentat publicului, o intrebare fireasca a fost cea legata de similitudini intre criza cauzata de HIV in anii 80’ si cea actuala. Astazi avem acces la informatie si toata lumea este informata in timp real despre ceea ce se intampla medical. “Insa la fel ca atunci, comunitatile vulnerabile sunt lasate la o parte. (…) Guvernele uita in mod constant oamenii, in special oamenii care ar trebui sa fie ajutati, care au nevoie de bani, de educatie si de ajutor. Ei sunt cei care raman mereu pe dinafara,” conchide scenaristul.