Interviu Stefan Iancu: „Imi plac foarte mult filmele si serialele cu adolescenti”. Actorul din „Ana, Mi-ai fost scrisa in ADN” ajunge in cinematografe cu „Hotii de subiecte”
Pe Stefan Iancu l-ati remarcat odata cu „Un pas in urma serafimilor”, pentru ca apoi sa fie vedeta in serialul „Vlad”. El are insa si cateva participari la filme internationale, cum e rolul de clown din Killing Eve alaturi de Jodie Comer.a
Acum Stefan Iancu este unul din actorii serialului „Ana – Mi-ai fost scrisa in ADN” si in cateva saptamani i veti vedea n „Hotii de subiecte”, filmul pentru adolescenti al anului 20025 care se va lansa pe 25 martie.
Debutul in lungmetraj al regizorului Tudor Petremarin ii mai are in distributie pe tinerii Karina Jianu, Ana Toda, Dragos Prundeanu, alaturi de Adrian Vancica, Maria Obretin, Serban Pavlu, Anca Androne, Andrei Aradits, Alex Zob.
Pentru a-si indeplini visele, patru adolescenti se hotarasc sa faca bani vanzand in mediul online subiectele de la BAC. Sofi vrea sa stranga bani pentru a-si plati facultatea din Elvetia, Alex viseaza sa isi construiasca propriul studio de inregistrari, Amalia doreste sa-si impresioneze tatal senator, iar Tomita vrea sa fie parte dintr-o aventura.
Planul merge bine pana in momentul in care cei patru adolescenti sunt nevoiti sa infrunte realitatea si consecintele actiunilor lor.
Stefan Iancu este Alex, cel mai popular baiat din liceu, are o relatie deschisa cu Amalia, o fata „de bani gata” pentru care vrea sa faca rost de subiectele la BAC si sustine ca tatal sau care lucreaza la Ministerul Educatiei i-ar putea facilita accesul. Crede ca daca ar putea face rost de bani din vanzarea de subiecte ar fi liber sa isi faca un studio de inregistrari unde sa creeze muzica pe care iubeste si sa aiba grija de fratele sau mai mic, Edi. O place pe Sofi, dar nu renunta la relatia cu Amalia, care-i asigura un sprijin financiar.
Cum a fost, pana acum, drumul tau in actorie, care au fost cele mai mari bucurii, cele mai fericite intamplari?
Uitandu-ma inapoi, lung. Am inceput sa fac treaba asta la patru ani si de atunci nu m-am oprit si nici nu intentionez prea curand.
Eu cel mai fericit sunt atunci cand filmez. E un proces care ma bucura incepand de la proba de costume si repetitii pana la premiera. Definit foarte simplu, fac ce imi place, deci cumva bucuria vine la pachet cu munca.
De-a lungul timpului am tot cunoscut multi oameni si e un sentiment foarte frumos cand te reintalnesti cu ei la alte proiecte. Fie ca e vorba de actori sau oamenii din echipa. Asta cred ca ma bucura cel mai mult.
Cum arata programul tau in prezent si cum reusesti sa-ti gestionezi eficient timpul/ ce te ajuta?
E o vorba ca ori iti vin toate odata, ori stai si nu faci nimic. Momentan ma impart intre filmari, repetitii si scris. Cum ziceam si mai sus, daca ma mentin ocupat sunt fericit. Mi s-a mai reprosat in trecut ca poate sunt prea concentrat uneori pe munca, dar acum, la momentul prezent al vietii mele simt ca am energia sa fac asta si atunci nu vreau sa ma opresc.
Incerc sa imi echilibrez programul cat pot. Sa ajung daca se poate si la sala sau sa fac si-un sport, sa raman la curent si cu utimele filme si orice ar fi sa imi acord si timp pentru mine.
Povesteste-ne experienta de casting si de filmare la HOTII DE SUBIECTE – cum a fost colaborarea cu echipa, cum a fost pentru tine implicarea in acest proiect.
Cred ca am ajuns ceva mai tarziu in procesul de casting. Deja rolurile feminine fusesera distribuite si proba pe care am dat-o la momentul respectiv a fost cu amandoua fetele. M-am simtit bine, mi-am adus aminte un pic de liceu si am lasat sa vina totul de la sine. Aparent a fost suficient de bine cat sa iau si rolul.
M-am inteles bine cu echipa. Am mai zis-o si in trecut, cand nu se intampla nimic iesit din comun inseamna ca toata lumea a fost profesionista si si-a facut treaba. Si doar in medii de genul asta se poate sa faci performanta si sa te desfasori cum trebuie. Deci, bine.
E un film cu si despre liceeni, care aduce o perspectiva actuala si naturala. Ce te-a atras cel mai mult la scenariu si la personajul tau?
Mie imi plac foarte mult filmele si serialele cu adolescenti. Ma uit la ele si acum. Mi se pare ca vorbesc despre o perioada din viata in care nimic nu e atat de clar, in care parca totul e mai puternic si se traieste la intensitate maxima. Dramele sunt drame, fericirea e traita din plin si in general capacitatea adolescentilor de a incerca sa gestioneze relatiile dintre ei e una foarte scazuta, care de cele mai multe ori ajunge sa se transforme intr-un haos total, care din afara e oarecum entertaining si in acelasi timp ceva foarte frumos si intim.
Deci sa pot sa fac parte dintr-un astfel de univers, din nou, la multi ani dupa terminarea liceului, m-a bucurat si m-a facut si oarecum nostalgic.
Ce iti place cel mai mult la film si de ce crezi ca e important sa fie vazut la cinema? Care sunt, din punctul tau de vedere, cele mai importante teme/ mesaje?
Adolescenta e o perioada prin care trece toata lumea. Multora le e dor de ea si nu are cum sa se intoarca. Poate doar daca se uita la pozele din albumul de final de liceu. Si pentru cei carora le lipsesc anii aia, cred ca filmul poate sa functioneze ca o intoarcere in trecut, chiar si doar pentru aproape doua ore (sau cat are varianta finala a filmului).
Alex, personajul pe care-l joci, are un vis frumos, dar un mod duplicitar de a se comporta pt a-l atinge… Cum vezi tu personajul, care e povestea lui, ce te-a inspirat/ ajutat sa-l construiesti in relatie cu tatal, fratele, cele doua fete/ iubite, prietenii?
Am citit si eu Il Principe acum vreo cativa ani ca sa imi dau seama de unde zicala „scopul scuza mijloacele”, dar nu pot sa zic ca m-a lamurit neaparat de ce a zis Machiavelli treaba aia. Acum, Alex vrea sa isi atinga scopul si e la latitudinea spectatorului daca ce face pentru asta e justificat sau nu. Nu e treaba mea sa-l judec, eu doar am incercat sa-l inteleg ca sa pot sa-l fac cat mai credibil.
Cred ca per total e un caz tipic de baiat care din afara pare intr-un fel, dar de fapt foloseste un mecanism de aparare ca sa se fereasca de ce e in jur si ar putea sa-l raneasca. Poate ca nu stie cel mai bine cum sa gestioneze toate situatiile in care se afla si nici nu ia cele mai bune decizii, dar pana la urma e un adolescent si daca e cineva sa fie predispus greselii dar nu si condamnat pentru asta, e un baiat de 17 ani care termina liceul.
In ce masura e Alex apropiat de persoane pe care le-ai cunoscut si ce sfaturi/ mesaje i-ai da daca ar fi prietenul tau cel mai bun?
Nu stiu daca am cunoscut pe cineva fix ca el, dar sunt cazuri similare aproape peste tot. In eventualitatea in care ar vrea sa vorbeasca cu mine (ceea ce ar fi putin probabil), poate ca i-as spune sa se concentreze pe ce isi doreste si sa nu-si mai piarda timpul cu lucruri parazitare care mai mult l-ar incurca in parcursul lui. Dar, na, asta i-as zice acum, poate daca eram de varsta lui faceam la fel, deci greu sa ma pronunt.
Daca nu l-ai fi jucat pe Alex ce personaj ai fi dorit sa joci sau ti-ai fi inventat in acest film?
Daca Tomita ar fi avut un prieten imaginar, pe-ala as fi vrut sa il joc. Ceva intre Ryuk din Death Note si iepurasul ala urias din My Neighbor Totoro.
Spre deosebire de Alex, care incearca sa se ocupe si de scoala si de fratele lui, intra in tot felul de belele si nu prea comunica cu tatal lui, cum a fost Stefan Iancu in perioada liceului/ cum ai descrie acea perioada pentru tine? Care erau materiile si activitatile tale preferate? Dar cea mai frumoasa ori haioasa amintire din liceu?
Eu am avut parte de o copilarie mai linistita. Sa zicem ca situatia mea familiala era mult mai echilibrata decat cea pe care o are Alex si atunci n-a trebuit sa imi fac probleme de genul.
Uitandu-ma inapoi, perioada liceului a fost cam cea mai frumoasa pentru mine. Inca mi-e dor de colegi si de toate amintirile frumoase pe care le am de atunci. Daca as putea, m-as intoarce acolo in secunda doi.
Imi placeau engleza si romana (am facut filologie) si in general eram foarte concentrat pe tot ce insemna trupa de teatru, Brainstorming, si toate activitatile aferente. De la repetitii la spectacol. A fost frumos tare.
N-am o amintire anume care sa imi vina acum in cap, dar unde am terminat eu liceul, la Cosbuc (in Bucuresti), se juca tot timpul tenis de picior. De asta mi-e dor. Foarte.
In ce masura cursurile si experientele din liceu au contribuit/ te-au ajutat ulterior la facultate?
Mai deloc. Avand in vedere ca am dat la UNATC dupa ce am terminat liceul, doar trupa de teatru din care faceam parte sa zic ca m-a dus intr-acolo si m-a ajutat in directia asta. In rest… nu prea. Nu exista cursuri de actorie in programa scolara si in afara de engleza, de care e nevoie daca vrei sa mai joci si pe afara, nu am avut nimic care sa ma ajute in facultate.
Cat de mult crezi ca s-a schimbat perspectiva elevilor si viata lor de liceu vs perspectiva profesorilor de cand ai absolvit tu liceul? Si ce crezi ca ar fi cel mai important sa se schimbe, in sistemul educational din Romania, in abordarea examenelor?
O sa sune de parca as avea 86 de ani, dar am senzatia ca acum, cand ma uit la elevii de liceu, parca nu mai recunosc nimic din cum era atunci cand eram eu in liceu. O fi o chestie ciclica, poate ca si cei de dinaintea mea credeau la fel.
Un minus foarte mare al generatiei asteia mi se pare ca sunt retelele de socializare, smartphone-urile si in general toate formele astea de „competitie” care ajung sa conteze atat de tare. Eu am prins un pic de hi5 inainte sa se inchida si in liceu Facebook-ul era singura noastra retea de socializare care conta. Dar nu exista toata treaba asta cu influencereala si toate „modelele” astea dupa care ajung sa se ia copiii. Nu stiu, incerc sa ma abtin din a fi rau, dar cand ma uit la multi dintre elevii de acum am senzatia ca parca sunt picati din luna si nu mai au busola. Reperele lor sunt date peste cap si nu e numai vina lor.
Cand ai atat de mult acces la tehnologie poate fi si un lucru bun, daca stii cum sa iti imparti informatia si sa reusesti sa nu te pierzi in tot continutul de proasta calitate cu care e populat peisajul din social media.
Mi-ar placea ca sistemul educational din Romania sa il ajute pe elev ca la finalul celor 12 clase sa stie incotro vrea sa o apuce. Mi se pare inadmisibil ca dupa atatia ani sa ajungi in clasa a 12-a si sa nu stii ce vrei. Si e in aceeasi masura vina sistemului cat si a ta ca individ. Ai avut tot timpul sa te descoperi pe tine, nu se poate ca la final de liceu sa nu stii ce te pasioneaza, ce vrei sa faci, macar sa ai o idee vaga. Si aici contribuie si sistemul care are de suferit din cauza faptului ca sunt materii care se studiaza pana in clasa a 12-a, la gramada, in loc sa existe un moment in care sa iti poti alege tu ce te intereseaza mai tare si sa fii obligat sa iei o decizie. Ai, sa zicem, 10 ani in care sa te gandesti daca tu chiar vrei sa faci ceva cu matematica sau cu desenul. Daca nu si chiar nu te intereseaza nici una, hai sa putem construi un mediu care ii ofera elevului posibilitatea sa se concentreze pe ceva ce il pasioneaza mai tare. De ce trebuie sa faci desen 12 ani cand tu nici nu vrei sa continui in directia asta si nici nu iti place? Studiezi cativa ani, iti faci o baza de cunostinte fundamentale si apoi gata, faci altceva cu timpul tau in orele alea, aprofundezi ceva ce iti place si spre care ai inclinatii in loc sa iti pierzi timpul.
Asta cred eu ca ar trebui sa se schimbe.
Daca tu si Alex ati face „schimb de muzici”, ce piese/ albume/ artisti v-ati recomanda unul altuia?
In punctul asta repet la un spectacol care se numeste „Club 27”, deci sunt un pic cu mintea mai spre rock/ blues. Deci as arunca acolo printre recomandari niste Tom Waits, niste Rodriguez, Dire Straits si clar Oasis, mai precis albumul Definitely Maybe.
