O stiti din serialul Vlad unde are profil de „asasin platit” – dura, sportiva, foarte greu de impresionat, dar in realitate dincolo de rol, Victoria Raileanu  e foarte calda, usor timida, riguroasa si meticuloasa, o mama foarte simpatica si cool si… actrita nu doar de teatru si film, ci si in spectacole de improvizatie.

Face parte din trupa de improvizatie iELE, o trupa formata doar din actrite (Adriana Bordeanu, Julianna Nagy, , Mihaela Georgescu, Victoria Raileanu si Camelia Pintilie), trupa pe care o veti putea vedea in Festivalul National de Improvizatie  incepand de joi 22 octombrie

Urban.ro a stat de vorba cu ea despre show-urile de improvizatie care iti slefuiesc ego-ul, despre cum i s-a schimbat viata de cand joaca in serialul Vlad si despre cum a construit-o pe Micky, partenera fidela a lui Vlad, din serialul omonim.

• 

• 

• 

Cum ati ajuns sa faceti o trupa de improvizatie de fete?

Inainte sa fie trupa iELE a mai existat o alta trupa de improvizatie  de fete. Si doua dintre fetele de acolo au venit cu propunerea catre mine. Eu am adus-o si pe Camelia Pintilie, si mai era in ecuatie Julia Nagy. Formula s-a tot schimbat in timpul anilor. Cred ca facem 7 ani.

A fost decizie de feminism, militantism…

Nu e ideea asta. In improvizatie femeile care faceau parte din alte trupe erau folosite cumva un fel de “carne de tun”, toate  personajele feminine de orice fel erau jucate de ele, am si vazut niste exemple chiar dureroase. Femei care erau folosite, intr-un mod inconstient de colegii lor, destul de urat, in anumite scene.

Mie nu-mi placea improvizatia. Am incercat in facultate si nu mi-a placut, tocmai ca mi se parea ca sunt prea expusa, eu fiind timida, si nu consideram ca sunt in stare sa fiu atat de prezenta sa trec  peste niste praguri la care aproape ca tineam, in ideea in care sa-mi iasa ceva amuzant, sau macar coerent pe scena.

Eu am crezut despre mine ca sunt o actrita de regizor, de text; mie imi dai un text, imi spui ca trebuie  sa ma duc dintr-un punct in altul si eu asta fac. Si in facultate m-am speriat ca am avut un modul  pe care l-am facut cu Papi, cu Mihaela Sarbu. Si-apoi m-am intalnit cu improvizatie printr-o conjuctura; trebuia sa facem un spectacol pentru un festival, mi s-a cerut comedie si eram intr-o trupa de teatru cu foarte multi improvizatori, iar ei au zis “hai sa facem un spectacol de impro”. Si asa am jucat eu prima data impro.

• 

• 

• 

„Mie asta mi se pare cel mai frumos, apropo de lupta cu ego-ul. E un fel de lupta de ego si s-a intamplat de foarte multe ori sa avem scene proaste tocmai pentru ca una din noi nu a reusit sa renunte la ideea ei.”

Ti-a fost frica, ti-a stat inima in loc?

Nu mai era frica, deja trecusem de teama si aveam un entuziasm pe care l-au apreciat si colegii de improvizatie. Fiecare improvizator vine intr-o trupa cu ceva: unul stie sa construiasca personaje, altul stie sa construiasca o structura, altul stie sa te scoata din incurcatura daca e o situatie: vine si-ti da o linie. Iar colegii mei spuneau ca am un entuziasm care nu doar ca e bine venit, e foarte fresh. Sa vezi cum intra pe scena un actor tembel la care publicul se prinde ca nu stie ce vrea sa faca, dar ii e suficient entuziasmul.

Si cum ti-ai ajustat timiditatea? Pentru ca tu esti analitica, introverta, te critici si pui multe mize pe tine. In improvizatie versus stand up esti mult mai vulnerabil, trebuie sa fii tot timpul prezent si cu simturile alerte…

E obligo-ul nostru sa fim prezenti. Pentru ca altfel putem sa ratam foarte multe momente bune care se pot crea pe scena, sau sa duci in derizoriu o scena care ar fi fost buna. De exemplu, noi intram doua pe scena, ni se da propunerea si fiecare are ceva in cap. Eu zic “aha o sa fac scena despre asta”, cealalta are si ea directia ei, noi nestiind ce e in capul celeilalte si-atunci cat ne intalnim in fata spectatorilor, direct,  trebuie imediat sa ne calibram la cealalta. Mie asta mi se pare cel mai frumos, apropo de lupta cu ego-ul. E un fel de lupta de ego si s-a intamplat de foarte multe ori sa avem scene proaste tocmai pentru ca una din noi nu a reusit sa renunte la ideea ei.

E greu sa faci fata unui spectator nabadaios ca fata? Pentru ca spectatorii interactioneaza direct cu voi…

Da, e cateodata greu. Nu doar ca interactioneaza, dar ni s-a intampla, pentru ca facem tot felul de jocuri cu voluntari sa vina oameni pe scena care ori trateaza subiectul extrem de misogin, ori vor ei sa fie steaua pe scena si sa-si faca numarul si-atunci noi trebuie, cumva intr-un mod dragut, elegant ca niste doamne ce suntem, sa-l temperam si sa-I explicam cumva ca “nu este vorba despre tine acum si tu trebuie doar sa ne dai niste informatii care pe noi ne vor ajuta sa va facem pe voi sa va simtiti bine”.

Incercam sa-i facem sa inteleaga ca nu sunt ok remarcile misogine sau sa fie totul despre tine. Ai venit la un show de improvizatie, n-ai venit sa se uite toata sala la tine, ci pe scena. E un fel de educatie pe care trebuie sa o facem, dar uite mi s-a intamplat si in teatru cu telefoanele si a trebuit sa ma opresc pentru ca, efectiv, nu ai ce sa faci altceva; sunt niste exceptii care sunt neceare…

Poate sa fie un antrenament pentru tine si pentru posibilele reactii de hate din online? Sigur ca tu esti atat de discreta si simpatica in social media incat nu cred ca apare hate-ul…

S-a intamplat, dar m-a ajutat o zona personala extrem de umana si de chill. Mi s-a intamplat chiar acum, in pandemie, cand am facut niste live-uri pentru serialul Vlad. A fost prima prima data cand am facut live si trebuia sa citesc tot ce scriau oamenii acolo, si sa imi sustin punctul de vedere, sa spun ce am de zis… Si am fost un pic socata ca niste oameni care nu ma cunosteau intrau si spuneau lucruri urate despre mine.

Si ce-am facut?! A doua oara cand am avut live, primul lucru pe care l-am facut a fost sa ma intorc la ideea mea de cand am devenit mai cunoscuta “eu daca reusesc sa schimb un singur om, mai ales adolescent – ca sunt multi tineri in formare care se uita la noi, daca reusesc sa-l fac sa-si puna niste intrebari, eu sunt fericita”. Si primul lucru pe care l-am spus in live a fost ceva de genul “vreau sa ma adresez haterilor care au intrat si sunt sigura ca o sa intre si de data asta. Oameni buni, orice spuneti despre mine nu ma afecteaza pentru ca voi nu ma cunoasteti, eu nu va cunosc, asa ca de ce sa va irositi hate-ul pe mine.”

Si s-au oprit in acel live nu a mai intrat nimeni sa-mi spuna mizerii.

Dar nici prima data nu m-am consumat, doar am fost surprinsa. Pentru ca eu cred mereu in bunatatea oamenilor, o utopie pe care o traiesc in capul meu, si sunt socata cand dau de asemenea lucruri. Dar sunt destul de ok eu cu mine in capul meu pentru ca realizez ca, real, sunt oameni care vor sa-si dea cu parerea orice-ar fi. Si eu nu pot, ca om care este atat de expus – mai ales in ultima vreme, sa ma las afectata de lucrurile astea, pentru ca oamenii nu ma cunosc, de ce sa ma afecteze cineva care zice ceva de mine pe strada?!

La Micky cand am fost singura de pozitia ei, de vocea ei, am simtit ca nu mai trebuie sa depun niciun efort ca sa o joc. A devenit o identitate atat de clara, atat de bine definita, incat atunci cand ajung la cadru, instant pune cumva “Micky stapanire pe mine”

• 

• 

• 

Cum s-a schimbat perceptia oamenilor fata de tine dupa serialul Vlad? Ma gandesc, de pilda, la cei pe care-i intalnesti cand mergi in parc cu baiatul tau, Carol?

Foarte multi nu spun nimic. Cei pe care-i cunosteam dinainte sa joc in Vlad au mai zis felicitari, dar stiindu-ma si cunoscandu-ma, cred ca au avut o perioada de asteptare sa vada daca ma schimb, daca o sa incep sa ma comport altfel… Vazandu-ma, insa, de la prima intalnire ca sunt acelasi om nu si-au schimbat in niciun fel atitudinea.

In schimb primesc in continuare misto-uri, pe care le accept cu cea mai mare bucurie, din partea familiei, din partea prietenilor, a colegilor improvizatori cu care si acum stau si lucrez.

Mistouri pe tema personajului?

Nu, pe tema ca sunt vedeta. Nu sunt lucruri serioase, sunt lucruri despre care glumim pentru ca si eu glumesc cu ei pe alte teme.

In serialul Vlad ai o corporalitate foarte speciala. Stii sa stai drept si frumos in cadru. In general stau asa actorii, actritele care au facut dans.

(rade) Da, eu am facut balet 7 ani, pana am intrat in liceu. Nu stiu cat m-a ajutat asta, cred ca m-a ajutat mai mult un workshop la care am fost, pe metoda lui Michael Cehov. El a fost ucenicul lui Stanislavski care zicea “totul vine din interior spre exterior”. Michael Cehov a avut curajul sa spuna “nu e adevarat, eu vreau sa fac invers”. Mi-a placut foarte tare workshopul ala pentru ca despre asta era vorba: cum iti impuni pozitia si apoi vezi cum pozitia iti da o directie personajului.

Si la Micky, personajul din Vlad, cumva din aceasta tehnica e ea asa. Adica eu nu sunt atat de pisicoasa, nu sunt atat de dreapta, eu mai stau cu umerii mai nu stiu cum. La Micky pe asta m-am bazat: sa-i gasesc pozitia in primul rand. Si din pozitie se pot schimba foarte multe.

La Micky cand am fost singura de pozitia ei, de vocea ei, am simtit ca nu mai trebuie sa depun niciun efort ca sa o joc. A devenit o identitate atat de clara, atat de bine definita, incat atunci cand ajung la cadru, instant pune cumva “Micky stapanire pe mine”. Mi-a placut foarte mult personajul din start.

Daca ar fi sa-ti multumesti tie pentru ceva din ce ai realizat in anii acestia pentru ce ti-ai fi recunoscatoare?

Personal, in ultimul an m-am dezvoltat foarte mult si m-am apropiat foarte mult de ce mi-am dorit intotdeauna sa fiu si sa fac cu mine. Si sunt acum foarte aproape de locul acela.

Iar profesional, ma bat pe umar si-mi spun “bravo fata” pentru ca m-am implicat atat de mult in proiectul Vlad. Nu m-am dus acolo doar sa-mi fac rolul si sa plec acasa, ci m-am implicat mult mai mult.

*

Pe Vicky Raileanu alaturi de trupa ei de improvizatie iELE o puteti vedea in Festivalul National de Improvizatie  incepand de joi, 22 octombrie, la terasa Casa Universitarilor, terasa in aer liber, acoperita.

Festivalul va include, pe lânga cele 16 spectacole de improvizatie, din genuri diferite, selectate de jurii specializate, si un concert special, care va avea loc pe 25 octombrie, de la ora 21:00. Una dintre cele mai indragite trupe din peisajul muzicii alternative românesti, Les Elephants Bizarres, va incheia aceasta editie de festival.

Pe pagina de Facebook a festivalului – !MPRO –  vor fi zilnic de la ora 18:30 transmisiuni LIVE in care se vor prezenta spectacolele ce urmeaza sa inceapa la ora 19:00 pe terasa Casei Universitarilor, dupa aceste show-uri fiind disponibile interviuri cu spectatorii, cu actorii care tocmai au jucat, si/ sau cu actorii urmatoarei reprize, care se va putea urmari si online, pe Eventbook. Fiecare seara va fi incheiata LIVE pe Facebook de organizatori cu impresii despre spectacolele incheiate si detalii despre cele programate a doua zi.

Spectacolele la care publicul poate avea acces si online, de oriunde din România, sunt: „Oleg” si „Triton” – joi, 22 octombrie, bilete aici ; „Doi la sol” si „Fearless” – vineri, 23 octombrie, bilete aici; „The secret life of housewives” si „Un show legendar” – sâmbata, 24 octombrie, bilete aici; „Just Play” – duminica, 25 octombrie, bilete aici