Skip to content

EXCLUSIV! Interviu cu GIULIA

Dupa cum ati ghicit, interviul exclusiv pe care l-am pregatit pentru voi azi este cu … Giulia! Enjoy 😉

1. Hey Giulia! Vara trecuta imi spuneai ca te pregatesti sa lansezi ca single ‘Armele Jos’… Ce planuri ai in prezent pentru cariera ta muzicala?

Giulia: E adevarat ca imi doream foarte mult sa lansez piesa „Armele jos” in toamna trecuta insa a aparut melodia cu Marius Nedelcu care a avut un success foarte mare si in tara si in Polonia. „Rain” inca se difuzeaza la posturile de radio si tocmai de aceea am intarziat cu lansarea unui nou single, insa acum ne pregatim sa scoatem pe piata o piesa nou nouta! Aceasta se numeste „Shout Loud” iar piesa „Armele Jos” ramane pentru toamna.

2. Am inteles ca ai interpretat in concerte, impreuna cu Catalin Josan, una din piesele de pe soundtrackul ‘High School Musical”. Sunteti fani ai acestui film? De unde v-a venit aceasta idee?

Giulia: Cei de la Disney si-au dorit ca noi sa inregistram soundtrackul HSM2 pentru Romania insa trebuie sa recunosc k nu am vazut filmul insa stiu ca a devenit un adevarat fenomen printer adolescentii din toata lumea.

3. Povesteste-ne cum ti-ai inceput cariera in radio! Ce s-a intamplat cu emisiunea ta de la Kiss FM, o vei relua?

Giulia: Radioul a fost dintotdeauna pasiunea mea! Cand eram mica faceam o emisiune pentru copii la un post de radio din Galati. Abia acum cativa ani visul meu a devenit realitate. Cei de la Kiss mi-au propus sa intru in gasca de pupaciosi si de atunci n-au mai scapat de mine. In prezent fac program in fiecare noapte de luni pana vineri de la 2 la 5. Cat despre emisiunea „My Kiss” nu stiu ce sa zic… nu a fost inclusa in grila de primavara. Nu stiu ce se va intampla cu ea sau daca se va relua vreodata.

4. Ai extrem de multe proiecte, colaborari… Iti mai ramane timp liber? Daca da, cum il umpli?

Giulia: Putin dar incerc sa-l exploatez la maxim. Ma joc cu Bubbles, stau cu iubitul meu si cam atat.

5. Colaborarea ta cu Marius la piesa ‘Rain’ s-a bucurat de foarte mare succes! V-ati gandit sa continuati sa lucrati impreuna in vreun fel?

Giulia: Multumim! Faptul ca „Rain” a avut atat de mare success se datoreaza exclusiv celor care au crezut in aceasta piesa. Deocamdata nu ne-am gandit la o noua colaborare insa cu siguranta eu si Marius vom mai canta impreuna.,

6. Te consulti cu vreun stilist in privinta imaginii tale, sau te ocupi singura de asta?

Giulia: Laura Lazar este cea care are grija de imaginea mea. De altfel este si singurul designer/stilist cu care am reusit sa gasesc un numitor comun iar acesta este: punk rullz!

7. Urmaresti ce se discuta despre tine online? Te amuza, te enerveaza…?

Giulia: Cum sa nu… stau nopti intregi sa vad ce se mai scrie de mine si asta pentru ca ma intereseaza cel mai mult parerea celor care imi asculta muzica. De cele mai multe ori incerc sa schimb ce oamenilor nu le place insa sunt constienta ca nu pot fi pe placul tuturor.

8. Te-ai gandit sa iti deschizi un blog sau un site oficial?

Giulia: Se lucreaza de ceva timp la site-ul meu MyGiulia.ro iar cea care se ocupa de el este prietena mea/noastra Ada Bogoevici. Sper sa fie gata in curand. Cat despre blog recunosc ca am avut 2 pana acum insa nu am reusit sa ma tin de treaba si sa scriu pe ele asa ca am renuntat.

9. Ce artisti te-au impresionat recent, ce piese ti-au placut in ultimul timp?

Giulia: Beyonce, Beyonce, Beyonce!!! Este senzationala!! Noul ei album „I am… Sasha Fierce” este absolut magnific. Il ascult non stop. Cat despre piese… hmm, sunt cam multe.

10. Mai tii in vreun fel legatura cu Andrei (Dansez Pentru Tine)?

Giulia: Vorbim cat putem de des insa nu apucam sa ne vedem. Vom remedia problema in curand. Pentru fanele lui Andrei care vin la concertele mele vom avea o supriza insa deocamdata nu pot spune mai multe.

11. Cum arata nunta de vis?

Giulia: Cum sper ca va arata nunta mea! 😉

ATENTIE: Interviu realizat de MONDEN.INFO , drepturile de autor ne apartin, nu aveti voie sa il reproduceti / copiati / modificati fara acordul nostru in prealabil.

Pentru media (presa, reviste, bloguri, site-uri etc): daca doriti sa citati din acest interviu va rugam sa ne creditati si sa mentionati ca a fost realizat de Monden.info .

Contact: monden.info [@] gmail.com .

Citește în continuare