Luna iunie a fost marcata, in ultimii 50 de ani in SUA si de 18 ani in Romania, de celebrarea marsurilor si paradelor numite PRIDE. Gandita initial pentru luna iunie dar extinsa in iulie, luna „Mandriei” este o serie de festivitati, parade si evenimente care onoreaza experientele si vocile importante ale comunitatii LGBTQ+. In plus, atrage atentia asupra problemelor cu care se confrunta in mod specific membrii comunitatii dar si societatea, in general.

Ideea de PRIDE a pornit pe 28 iunie 1970 ca un mars, o forma de protest menita sa comemoreze Revolta de la Stonewall de pe 28 iunie 1969 si pentru a atrage atentia asupra nevoii de a obtine drepturi egale pentru membrii comunitatii LGBTQ+ care au fost si sunt in continuare discriminati, vietile multora dintre ei fiind puse in pericol in intreaga lume.

Primele PRIDE-uri au avut loc la New York, Los Angeles si Chicago si, desi astazi conceptul de PRIDE este asociat cu petreceri stradale uriase – evenimentul desfasurat zilele trecute in Londra a avut peste 1,5 milioane de participanti – la baza a fost o miscare de eliberare a unei comunitati asuprite. Iar evenimentele de la Stonewall, care au dus la aparitia ideii de PRIDE, au fost rezultatul direct al catorva decenii anterioare de activism LGBT+.

Traditia PRIDE-urilor a fost adaptata dupa „Reminder Day Pickets” (Pichetarile de reamintire, de o zi) organizate anual intre 1965 si 1969 pe 4 iulie la Independence Hall din Philadelphia de catre membrii Conferintei Regionale de Est a Organizatiilor  Homofile (E.R.C.H.O.) care reuneau mai multe grupuri homofile de pe coasta de est a Statelor Unite.

Aceste organizatii au aparut dupa multe secole in care, desi homosexualitatea era considerata inafara legii si pedepsita cu inchisoarea sau chiar moartea, in realitate, era un subiect tabu, acceptat tacit in cercurile aristocratice. Schimbarea a venit, pe de o parte la inceputul secolului al XX-lea cand acordarea drepturilor femeilor a deschis usa pentru drepturile altor categorii sociale discriminate pana atunci. Si in acelasi timp, aparitia formelor de comunism de dupa al Doilea Razboi mondial a dus la inasprirea legislatiilor anti-LGBT+ dar mai ales a autoritatilor si a populatiei care deveneau tot mai agresivi, ca urmare a propagandei fasciste si comuniste care incerca sa „programeze” oamenii sa functioneze dupa un tipar fix al familiei heterosexuale.

Totul a inceput cu Revolta de la barul Stonewall din New York, pe 28 iunie 1969. In urma unei invazii a politie la clubul gay situat in cartierul Greenwich Village, au urmat revolte si proteste in tot orasul.

In vremuri in care travesti-ul (costumarea intr-o persoana de sex opus) era o crima, majoritatea celor reuniti la barul Stonewall erau fie drag queens, fie barbati de culoare. Iar raidul politiei a starnit, pentru prima data, o reactie clara in randul celor prezenti. Se considera ca activista transgender Marsha P. Johnson ar fi aruncat prima caramida sau paharul care a starnit revoltele, fiind implicata si Sylvia Rivera, activista si travestita devenita ulterior femeie transgender. 

Ulterior, Johnson si Rivera au creat S.T.A.R., Street Travestite Action Revolutionaries, pentru a ajuta tinerii LGBTQ fara adapost. Rivera a murit in 2002, iar Johnson a murit in 1992. Anul trecut, a fost anuntata construirea unui monument care le comemora pe amandoua, va fi amplasat in Greenwich Village din New York.

Astfel, Stonewall Inn a devenit un reper istoric pentru luptele care au urmat – lupte la propriu in unele cazuri – si care au fost duse mai departe de catre organizatiile locale pro-LGBTQ+ din fiecare oras sau stat american. Mai mult, locul in care s-a aflat barul a fost numit in 2016 „monument national” de catre presedintele Barack Obama.

Revoltele din Stonewall au declansat o crestere a activismului LGBTQ si au dus la adoptarea unei rezolutii care a dat numele PRIDE-ului.

La Conferinta E.R.C.H.O din noiembrie 1969, cele 13 organizatii cu drept de vot au adoptat urmatoarea rezolutie: „Propunem ca o demonstratie sa fie organizata anual in ultima sambata a lunii iunie, in orasul New York, pentru a comemora demonstratiile spontane din 1969 de pe Christopher Street si aceasta demonstratie sa fie numita ZIUA ELIBERARII CHRISTOPHER STREET” (n.r. Stonewall Inn este situat pe Christopher Street). 

De la inceput, organizatorii au imaginat-o ca pe o sarbatoare nationala, „De asemenea, propunem sa luam legatura cu organizatiile homofile din toata tara si sa le sugeram sa organizeze demonstratii paralele in acea zi. Propunem o demonstratie de sprijin la nivel national”.

Astfel, s-a format „Comitetul Umbrela pentru Ziua Eliberarii de pe Christopher Street” care si-a definit scopul de a organiza un mars masiv la punctul culminant al Saptamanii Gay Pride (22-28 iunie).

Primul eveniment a fost un succes rasunator, miile de participanti depasind asteptarile organizatorilor. In New York, Los Angeles si Chicago au inceput rapid planificarea pentru 1971, urmand ca in anii urmatori traditia sa fie preluata si in alte orase, state si tari.

Foster Gunnison Jr., membru al E.R.C.H.O. a vorbit despre rezultatul pozitiv pe care l-a avut „Ziua Eliberarii Christopher Street” intr-un manifest publicat in 1971: „Si fiecare dintre acesti 5.000 de homosexuali a avut un nou sentiment de mandrie (n.r. in original, PRIDE) si incredere in sine, pentru ca acesta a fost unul dintre scopurile principale ale evenimentului – de a comemora, de a demonstra, dar si de a ridica nivelul de constiinta al homosexualilor participanti – sa dezvolte curaj si sentimente de demnitate si valoare de sine.” 

Acest manifest a stat la baza conceptului de PRIDE asa cum este cunoscut astazi, care a reusit sa obtina mult mai mult decat si-ar fi imaginat membrii gruparii E.R.C.H.O. in anii ’70, homosexualitatea fiind decriminalizata in sute de state si orase ale lumii.

In continuare este nevoie de multe schimbari pentru comunitatea LGBTQ+, in special pentru tinerii gay si transgender. In SUA, in 2021, 13 barbati si femei transgender au fost ucisi, 12 dintre ei au fost fie negri, latini sau asiatici.

In ultimii ani s-a demonstrat ca adoptarea legilor care discrimineaza persoanele LGBTQ+ are un impact negativ asupra sanatatii fizice si mentale si a bunastarii tinerilor LGBTQ+, in special in accentuarea depresiei, a consumul de droguri si a numarului de sinucideri. 

Factorul care contribuie la cele mai multe sinucideri este hartuirea tinerilor LGBTQ+ care se intampla inca de la gradinita sau scoala primara, fiind accentuata in scoala generala si in perioada liceului. Cercetarile realizate recent au demonstrat ca acceptarea parintilor si chiar neutralitatea acestora fata de orientarea sexuala sau de gen a copilului lor poate reduce considerabil rata tentativelor de sinucidere.

Un studiu din 1998 realizat de organizatia Mental Health America in SUA a constatat ca elevii si studentii au auzit insulte homofobe precum „homo”, „faggot” si „sissy” de aproximativ 26 de ori pe zi, in medie, sau o data la 14 minute.

In Marea Britanie, cuvantul „gay” a fost raportat a fi cel mai popular termen de abuz auzit de profesori in mod regulat. In 2007, aproximativ doua treimi dintre elevii gay si lesbiene din scolile britanice au suferit de intimidare si abuzuri. Aproape toti cei care au fost hartuiti au suferit atacuri verbale, 41% au fost atacati fizic si 17% au primit amenintari cu moartea. 

De asemenea, a aratat ca peste 50% dintre profesori nu au raspuns la limbajul homofob pe care l-au auzit in mod explicit in clasa si doar 25% dintre scoli le-au spus elevilor ca agresiunea homofoba este gresita.

In acelasi timp, un studiu realizat in Statele Unite din ianuarie 1999 pana in decembrie 2015 a aratat ca recunoasterea casatoriei intre persoane de acelasi sex este asociata cu o reducere semnificativa a ratei de tentative de sinucidere in randul copiilor si al tinerilor.

In Romania, situatia care privea homosexualitatea era una pozitiva in secolul al XIX-lea cand Alexandru Ioan Cuza a promulgat Codul Penal in care nu existau diferente intre relatiile heterosexuale si cele homosexuale. Ulterior, nazistii si comunistii au interzis homosexualitatea.

Codul Penal promulgat de Alexandru Ioan Cuza in 1864 a decriminalizat relatiile homosexuale iar dupa Marea Unire din 1918, legile au fost extinse in multe regiuni ale tarii, mai putin in Transilvania care isi pastra o autonomie din acest punct de vedere si pedepsea violurile homosexuale.

Ascensiunea nazistilor sub regimul lui Carol al II-lea a reusit sa interzica homosexualitatea in 1938 printr-un nou Cod Penal. Comunistii au subliniat acest lucru prin Codul Penal din 1968 care prevedea 3 articole referitoare la relatiile sexuale intre persoane de acelasi sex care erau pedepsite cu inchisoarea de la 1 la 5 ani.

Din punct de vedere ideologic, homosexualitatea era neproductiva pentru comunisti, care aveau nevoie de mame eroine si de un salt demografic rapid. Au impus o atmosfera de teroare care a facut ca personalitatile intelectuale homosexuale din Romania sa constituie o minoritate aproape invizibila, ascunsa. Acest lucru a fost utilizat de comunisti pentru a manipula ideologia colectiva ca nu exista oameni homosexuali in Romania, ca sunt o inventie a americanilor sau a Occidentului. In ultimii ani, partidele extremiste au readus argumentele comuniste in discursul lor public, amplificate de teorii conspirationiste, pentru a-si justifica politica anti-LGBTQ+.

Dupa caderea aparenta a comunismului, au mai trecut 5 ani pana cand Curtea Constitutionala a recunoscut ca legile impotriva homosexualitatii sunt o incalcare a drepturilor omului, declarandu-le neconstitutionale.

In ciuda acestui fapt, in noiembrie 1996 au fost interzise barurile, cluburile, ziarele, revistele, asociatiile de orice si chiar firmele destinate comunitatii LGBTQ+. La finalul anului respectiva a fost fondata Asociatia ACCEPT, primul ONG romanesc care apara drepturile persoanelor LGBTQ+ la nivel national.

La presiunea Consiliului Europei – fiind, de fapt, o conditie pentru aderarea la Uniunea Europeana – articolul 200 din Codul Penal a fost anulat de guvernul PSD condus de Adrian Nastase in anul 2001, homosexualitatea fiind din nou legalizata. 

Primul festival LGBTQ+ din Romania a fost organizat in 2004 sub numele GayFest si sloganul „Ai dreptul sa fii diferit.” Un an mai tarziu, a avut loc primul PRIDE autohton: GayFest 2005 la care au participat 250 de persoane.

Primul PRIDE din 2005 – pe care primarul capitalei, Adrian Videanu, l-a aprobat numai dupa interventia presedintelui Traian Basescu – a fost primit cu o atitudine plina de ura si discriminare atat din partea presei dar si a multi-nationalelor care astazi folosesc culorile curcubeului pentru a-si demonstra calitatea de aliat al comunitatii LGBTQ+. Un an mai tarziu, la al doilea PRIDE, mii de oameni i-au atacat pe participantii la GayFest 2006 cu pietre, oua sau legume iar la finalul marsului, 6 tineri romani si straini au fost atacati de o grupare homofoba. Ulterior, Romania a fost sanctionata la CEDO pentru atacul respectiv.

Dupa aproape 10 ani in care evenimentul s-a desfasurat sub forma unui mars, in 2014 a fost redenumit Bucharest PRIDE iar in 2015 a avut un numar record de 1000 de participanti si un festival al diversitatii care a inclus proiectii de film, spectacole de teatru, expozitii de arta si lansari de carti.

Parada din 2015, care a inceput tot mai mult sa imite modelul american al evenimentelor cu muzica, bucurie, dans si culoare, a atras sustinea primului partid politic din partea Partidului Verde dar si ambasadele celor mai puternice tari din lume: SUA, Australia, Canada, Franta, Germania, Marea Britanie, Spania, Suedia, Elvetia, Finlanda, Israel, Italia sau Olanda.

Paradele desfasurate in ultimii ani – cu exceptia anului pandemic 2020 – au strans peste 10.000 de oameni care sustin comunitatea LGBTQ+ si au devenit un motiv de bucurie dar si de constientizare asumata. Organizatorii Bucharest Pride 2021 au lansat o campanie prin care persoane LGBTQ+ isi prezinta povestile cu asumare si curaj, incercand sa ofere o voce tinerilor prin provocarea #ComeOutWithMe desfasurata pe TikTok.

Anul acesta, au avut loc marsuri de tip PRIDE si in Timisoara, Cluj-Napoca si Iasi.

Desfasurata sub forma unui festival intre 1 si 9 iulie, parada Bucharest PRIDE 2022 va avea loc sambata, 9 iulie.

Participantii se vor intalni intre orele 17:00 si 18:00 pe Calea Victoriei, intre Strada Sevastopol si Strada General Gheorghe Manu, intre 18:00 si 19:00 vor marsalui intre Calea Victoriei si Parcul Izvor, pe Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Schitu Magureanu si Pod Izvor, urmand ca finalul marsului sa fie marcat printr-un festival desfasurat in Parcul Izvor, intre orele 19:00 si 22:00. Mai multe detalii aici.