Skip to content

Jazz for Lovers @ Serendipity

Joi, 12 martie, de la ora 20,30, la Serendipity e seară de jazz cu Ana-Cristina Leonte – voce și Ciprian Pop – chitară.

Ana-Cristina Leonte este absolventă a Universității Naționale de Muzică București, unde a studiat jazz între anii 2008-2014 la secția condusă de pianistul și prof. univ. Mircea Tiberian. În acest interval a reușit să cânte alături de numeroși artiști, atât ai scenei de jazz românești cât și a celei internaționale. Dintre aceste colaborări îi amintim pe Mircea Tiberian, Cristian Soleanu, Chris Dahlgren, Albrecht Maurer, Pierre Borel, Maurice de Martin, Catalin Milea, Mihai Iordache, Vlad Popescu, Sorin Romanescu, George Natsis, Ciprian Pop, Toma Dimitriu, Alex Man. Este, de asemenea, membră a grupului vocal Jazzappella cu care susține o activitate concertistică intensă. Întreprinde câteva colaborări și cu artiști din diferite alte sfere muzicale: Electric Brother, trupa Kumm, Akim Hash. În primavara acestui a fost invitată în calitate de solist la Gala premiilor Radio Romania Cultural, interpretând alături de Big Band-ul Radio. În anul 2013 Ana-Cristina a obținut titlul Best Vocal Performance Award la Sibiu Jazz Fest și împreună cu Michael Acker și Albert Tajti a obținut Premiul pentru cea mai buna trupa de jazz în 2012 la Târgu Mureș. Pe lângă calitățile vocale, Ana-Cristina dezvoltă o activitate de song-writer, considerând că interpretarea compozițiilor proprii sunt mijlocul cel mai apropiat și mai sincer prin care poate să se exprime și prin care poate să releve publicului trăirile interioare întrupate prin muzică.

Ciprian Pop este un chitarist apreciat şi solicitat în peisajul jazz-ului românesc, a susţinut numeroase concerte, colaborând de asemenea cu Sorin Romanescu, Luiza Zan, Vlad Popescu, Cristi Soleanu, Mircea Tiberian,Nicolas Simion etc.

Participarea la eveniment se face pe bază de rezervare. Rezervarea se face exclusiv la adresa de email: [email protected] cu rugămintea să includă un număr de telefon de contact pentru a putea face reconfirmarea telefonică a numărului de locuri în ziua evenimentului.

Rezervările la acest eveniment încep de la ora 20,00, pentru a avea timp să comandaţi şi să vă servim bunătăţile ceainăriei până la ora 20,30, oră după care vom mai prelua comenzi doar la finele evenimentului, din consideraţie pentru artişti.

Citește în continuare

Cafe au Jazz @ Serendipity

Sâmbătă, 7 martie, de la ora 20,00 vă invităm la un concert de bossa nova și jazz cu Nova Banda. Nova Banda, un trio de artiști profesioniști cu experiență de…

Citeste mai mult