Jeff Bezos a platit 70 de milioane de dolari pentru 2 tablouri. Cele mai scumpe opere de arta cumparate de cei mai bogati oameni din lume.
La cateva zile dupa vanzarea a peste 900.000 de actiuni Amazon pentru 1,8 miliarde de dolari, omul de afaceri Jeff Bezos a investat o parte din banii obtinuti intr-o noua colectie de arta.
Cu o avere estimata la 125,6 miliarde de dolari, cel mai bogat om din lume nu era cunoscut ca fiind un mare fan al artei contemporane. Pana in prezent a colectionat bucati din rachete cazute in oceane iar investitiile sale in lumea artei au ramas necunoscute.
Bezos a cumparat la finalul anului trecut doua lucrari ale celor mai cunoscuti artisti contemporani de la cele mai mari case de licitatii din lume: Ed Ruscha de la Christie’s si Kerry James Marshall de la Sotheby’s.
Pretul platit pentru acestea depaseste 70 de milioane de dolari, de doua ori mai mult decat valoarea maxima estimata a lucrarilor.
Expertii in domeniul licitatiilor de arta au examinat cu atentie afacerile lui Bezos si sunt de parere ca aceasta achizitie ar putea fi un prim pas strategic dintr-o noua afacere pe care urmeaza sa o deschida sau sa o dezvolte pe Amazon.
Desi lucrarile de arta sunt deja vandute pe site-ul Amazon, Bezos nu s-a aventurat pana acum in licitatiile de arta scumpe. Aceste evenimente ar putea influenta oamenii de afaceri din intreaga lumea sa investeasca in arta contemporana.
Unul dintre motivele lui Bezos ar putea fi faptul ca, in ultimii ani, piata vanzarilor de arta este in continua crestere cu cifre record stabilite anual. Cumpararea unui tablou apreciat de criticii de arta este considerat un „blue chip”, o investitie care ar putea deveni foarte profitabila pe termen lung.
In acelasi timp, in SUA, investitiile in arta aduc anumite reduceri de taxe guvernamentale de pana la 100% la finalul anului fiscal.
Achizitia lui Bezos a stabilit un nou record pentru Ed Ruscha, cu cel mai bine vandut tablou pe care l-a creat.
„Hurting the Word Radio #2”, lucrarea lui Ed Ruscha pictata in 1964 a fost cumparata pentru 52,5 milioane de dolari in licitatia Christie’s din noiembrie 2019.
In anii ’60, cand Andy Warhol si Roy Lichtenstein revolutionau New York-ul cu Pop Art, Ed Ruscha a creat o varianta proprie a acestui stil artistic in coltul opus al Statelor Unite ale Americii: Los Angeles.
Ruscha a devenit primul artist cunoscut pentru tablourile care constau in texte pe un fundal colorat: un singur cuvant sau o fraza cu substrat social. Incepand aceasta practica in anii ’50 cand a lucrat intr-o agentie de publicitate, creatiile sale imitau reclamele americane care au definit era consumerista. A fost un precursor al faimoaselor citate motivationale care sunt raspandite zilnic pe platformele sociale.
Estimat la 6,5 milioane de dolari, tabloul lui Kerry James Marshall a fost cumparat de Bezos cu o suma de trei ori mai mare.
Jeff Bezos a platit 18,5 milioane de dolari pentru „Vignette 19”. Lucrarea din acrilic pe PVC realizata in 2014 de Kerry James Marshall include povestile a trei cupluri afro-americane care stau in parc intr-un decor primavaratic incantator din punct de vedere coloristic.
Tabloul este al 19-lea din seria „Vignette” inceputa de Kerry James Marshall in 2003 in stilul realist imbinat cu colaje, culori vii si texture neobisnuite. Inspiratia a fost tehnica de vignetare din perioada Rococo si seria lui Jean Honore Fragonard – „The Progress of Love”.
A devenit al doilea cel mai bine vandut tablou al unui artist Afro-American din istorie. Primul loc in clasament este detinut tot de Marshall cu lucrarea „Past Times” vanduta in 2018 pentru 21,1 milioane de dolari.
Cele mai scumpe opere de arta cumparate de cei mai bogati oameni din lume.
Cel mai scump tablou din lume este „Salvator Mundi” al lui Leonardo da Vinci, vandut in 2017 pentru 450 de milioane de dolari. Printul Mostenitor al Coroanei Saudite, Mohammed bin Salman l-a cumparat pentru a-si decora yachtul Serene.
Miliardarul american Kenneth Griffin are una dintre cele mai valoroase colectii de arta din lume. Include lucrarile „Interchange” a lui Willem de Kooning pentru 300 de milioane de dolari, „Number 17A” de Jackson Pollock pentru 200 de milioane de dolari, „False Start” de Jasper Johns pentru 80 de milioane de dolari si „Abstract Picture, 599” de Gerhard Richter pentru 46 milioane de dolari.
De-a lungul timpului, Griffin a donat peste 300 de milioane de dolari muzeelor americane si institutiilor care ofera burse de studii artistilor tineri. Colectia sa de arta este completata lucrarea superba a lui Paul Cezanne – „Curtain, Jug and Fruit Bowl” cumparata pentru 60 de milioane de dolari in 1999 (ar valora peste 90 de milioane de dolari in 2020).
In 2016, miliardarul japonez Yusaku Maezawa a surprins lumea artistica cand a cumparat cinci lucrari in valoare de 81 de milioane de dolari intr-o singura licitatie.
„Runaway Nurse” a lui Richard pentru 9,7 milioane de dolari, „Lobster”-ul lui Jeff Koons pentru 6,9 milioane de dolari, „Sumac 17” de Alexander Calder pentru 5,8 milioane de dolari si „Eat War’ a lui Bruce Nauman pentru 1,7 milioane de dolari.
Cea mai scumpa achizitie a serii respective a fost lucrarea „Fara nume” a lui Jean Michel Basquiat pentru 57 de milioane de dolari, devenind cea mai scumpa lucrare a artistului american pana atunci.
In 2017, Maezawa a platit 110 milioane de dolari pentru o alta lucrare „Fara nume” (1982) a lui Jean Michel Basquiat, stabilind un nou record pentru Basquiat.
Jeff Koons – Lobster Basquiat – Untitled Basquiat – Untitled
Bill Gates a devenit cel mai bogat om din lume in 1995 si a detinut acest titlu aproape constant in ultimii 20 de ani. Proprietarul Microsoft a investit cateva miliarde de dolari in achizitii artistic de-a lungul timpului.
Una dintre cele mai valoroase investitii ale lui Gates este „Lost on the Grand Banks”. Tabloul lui Winslow Homer a fost cumparat in 1998 pentru 36 de milioane de dolari.
Cativa ani mai tarziu, Gates a cumparat manuscrisul „Codex Leicester”, o parte din jurnalul stiintific al lui Leonardo Da Vinci din secolul al XVI-lea. Suma platita a fost de 30 de milioane de dolari. Alte lucrari din colectia de arta a lui Gates sunt: „Room of Flowers” a lui Childe Hassam, 20 de milioane de dolari, „Polo Crowd” a lui George Bellows, 27,5 milioane de dolari. „The Nursery” de William Merritt Chase – 10 milioane de dolari.
Chlise Hasam Winslow Homer Leonardo da Vinci
Una dintre cele mai impresionante colectii de arta de lume este detinuta de familia lui Francois Pinault.
Miliardarul francez va deschide in lunile urmatoare „Bursa de Comert” din Paris care a fost transformata intr-un muzeu in care vor fi expuse lucrarile artistilor contemporani din colectia sa.
Bernard Arnault este al treilea cel mai bogat om din lume cu peste 105 miliarde de dolari. Detinatorul imperiului LVMH, Louis Vuitton Moet Hennessy, a deschis in 2014 muzeul „Fondation Louis Vuitton” unde expune atat colectia personala de arta dar si lucrari imprumutate de la cei mai mari artisti din lume.
Printre preferatii lui Arnault se afla Pablo Picasso, Damien Hirst, Jean-Michel Basquiat si Andy Warhol. De-a lungul timpului i-a angajat pe Richard Prince, Takashi Murakami si Jeff Koons sa creeze editii limitate de genti pentru Louis Vuitton.