A fost lansat un joc video inspirat de viata si experientele lui Claude Monet. Este deopotriva o opera de arta imersiva si un joc educational.
In ultimii ani, una dintre principalele tendinte in materie de experiente culturale este imersivitatea in universurile creative ale celor mai cunoscuti artisti europeni. Picturile semnate de Van Gogh, Gustav Klimt sau Claude Monet au fost analizate in profunzime, au fost prelucrate anumite detalii si transformate in laitmotive care stau la baza unor noi moduri de a interactiona cu arta.
Un bun exemplu in acest sens este „The Master’s Pupil” (Ucenicul Maestrului), lansat de dezvoltatorul Pat Naoum.
Este un joc video bazat pe picturi realizate manual care ii poarta pe jucatori intr-o calatorie captivanta prin viata si experientele lui Claude Monet. Procesul de creatie si productie a durat sapte ani.
„The Master’s Pupil” este un joc de tip puzzle, de aventuri, prin care veti explora viata maestrului Claude Monet prin intermediul viziunii lui artistice. Mai exact, trebuie sa completati puzzle-uri bazate pe fizica, spatiu si culoare si, din postura de ucenic al lui Monet, il veti ajuta pe unul dintre parintii curentului artistic impresionist sa persevereze printr-o serie de obstacole, greutati si dificultatile pe care le are cu starea lui de sanatate.
Jocul are 12 niveluri pictate in intregime manual, cu un design vizual spectaculos si o coloana sonora menita sa accentueze anumite emotii pe care le-ar fi resimtit Monet in momente cheie ale vietii sale.
Prin intermediul jocului va veti dezvolta pe de o parte creierul sa rezolve probleme in timp cat mai scurt dar veti intelege si cum a evoluat arta lui Monet de-a lungul vietii sale.
Jocul este gandit in 2D si va pune in postura ucenicului unui artist din secolul al XIX-lea: trebuie sa amestecati culorile, sa il asistati si sa il ajutati pe Monet sa isi finalizeze celebrele sale opere create la Giverny.
In mod simbolic, intreaga poveste care sta la baza jocului se desfasoara in interiorul globilor oculari ai lui Monet, pentru a reda, la propriu, expresia „cum este sa vezi prin ochii lui Monet”.
Intr-un interviu acordat Klaw Peels (un canal Youtube dedicat jocurilor video), Pat Naoum a povestit ca a fost inspirat de imagini care surprind detalii ale ochiului uman: „Am avut aceasta idee de a face un joc care sa se desfasoare la marginea irisului si sa se deplaseze spre pupila pe parcursul vietii cuiva”.
Titlul jocului este de fapt preluat de la cuvantul „pupil” care in limba engleza inseamna atat „pupila” dar si „ucenic”.
Dupa ce a lucrat la joc timp de cativa ani, Naoum a obtinut o finantare de la Screen Australia, alaturi de alti 30 de dezvoltatori independenti de jocuri.
Disponibil pe Nintendo Switch si pe Steam pentru Windows si Mac, „The Master’s Pupil” ofera o oportunitate educationala de a cunoaste mai multe despre Monet intr-un mod interactiv si mult mai atragator pentru copii si tineri. Fiecare scena este ca o opera de arta in sine, Naoum a pictat fiecare element cu vopsele acrilice pe hartie. Ulterior le-a scanat cu un aparat de inalta rezolutie si a fost nevoit sa invete sa codeze pentru a transforma jocul din imagini statice intr-o realitate interactiva.
„Picturile in sine sunt destul de mici, vita de vie verde are doar cinci milimetri inaltime, asa ca am folosit pensule foarte mici si o paleta umeda. Erau atat de mici, incat continuau sa fie neclare atunci cand foloseam un aparat foto, dar scanerul a captat mai multe detalii decat puteam vedea cu ochiul. Astfel se creeaza un sentiment de realism in joc. Nu este deloc „grafica realista”, dar se simte tangibil si real, si este destul de diferit de multe stiluri digitale.”, a declarat Naoum pentru Dezeen.
Aici puteti descoperi mai multe despre joc si cum poate fi achizitionat.
Inspiratia lui Naoum a venit si din faptul ca Monet a avut cataracta in ultima parte a vietii sale si nu a reusit sa se mai bucure de opere lui minutios realizate in acelasi mod in care a facut-o in vremurile lui de glorie.
Pictorul impresionist francez Claude Monet provine dintr-o familie de negustori de legume, care nu a putut sa-l sustina financiar foarte mult. Astfel, Monet a plecat la o matusa la Paris si si-a castigat inceputul existentei sale ca artist prin picturi de portrete, incercand sa evite mersul prin muzee si copiatul de lucrari celebre. De la portrete, Monet a inceput sa picteze scene din viata de zi cu zi, cafenele prin care isi petrecea timpul sau scene la picnic, unde mergea deseori, avand un meniu destul de sarac, cu vin de proasta calitate, paine veche si branza, unde personajul principal era sotia sa, Camille. Din nefericire, Camille moare de cancer foarte tanara, asadar singur si cu doi copii, Monet trebuie sa isi continue viata.
Prietenul si finantatorul sau Ernest Hoschede il gazduieste in continuare, pana cand acesta falimenteaza si isi paraseste sotia, Alice, si cei sase copii si pleaca pentru totdeauna din tara. La fel de singur, insa acum cu opt copii, se muta impreuna la Possy, unde o poveste de dragoste se infiripa cu Alice. Intr-o deplasare cu trenul, descopera Giverny, care-i devine casa. La Giverny redescopera placerea de a picta lucruri familiare, ca interiorul casei si imprejurimile, dezvoltand inclusiv o pasiune pentru decoratiunile interioare: artistul aduce culorile pe care le vede afara in casa, creand niste spatii absolut incredibile pentru secolul respectiv.
Din 1890, cand a cumparat aceasta casa si a inceput sa transforme mlastinile de pe mosie in iazuri, lacuri si gradini japoneze, si pana la moartea sa din 1926, artistul a angajat sapte gradinari pe care i-a coordonat sa creeze peisajele care pot fi admirate in tablourile sale.
Unul dintre cele mai faimoase citate ale lui Monet este: „Trebuie sa am flori, mereu si mereu. Urmaresc natura fara a o intelege, probabil le sunt dator florilor pentru ca am devenit un pictor.”
Claude Monet a devenit, in mod neintentionat, parintele Impresionismului francez. Scriitorul Louis Leroy s-a folosit de numele tabloului „Impression, solei levant” expus de Monet in 1874 pentru a satiriza nou val de artisti francezi independenti. Articolul care ii mentiona pe „impresionisti” a fost publicat in ziarul Le Charivari, sintagma a ramas lipita ca o eticheta pe care acestia au purtat-o cu mandrie.