Artista franco-americana Joséphine Baker, una dintre figurile fruntase ale miscarii de rezistenta franceze din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, va fi inhumata in Pantheonul din Paris. Publicatia Le Parisien a confirmat stirea ca presedintele francez Emmanuel Macron va organiza o ceremonie pe 30 noiembrie pentru a muta ramasitele faimoasei dansatoare de cabaret.

In noiembrie, Baker va deveni prima femeie de culoare inhumata in Pantheon. Va fi cincea femeie de culoare si primul entertainer onorat in acest fel de statul francez.

Reprezentantii Palatului Elysee au declarat pentru Le Parisien ca „Josephine Baker a ales Franta si chiar mai mult, a luptat pentru ea cand a intrat in Rezistenta. Apoi a luat parte la marsul din Washington din 1963 alaturi de Martin Luther King, in uniforma militara si cu medaliile de razboi. Fiecare moment al vietii sale este o epopee franceza. Era o luptatoare constanta.”

In urma cu doi ani, a fost lansata o petitie in favoarea „panteonizarii” lui Josephine Baker care a strans peste 38.000 de semnaturi. Profitand de campania electorala pentru realegere a presedintelui Macron, reprezentantii Palatului Elysee au analizat cererea la sfarsitul lunii iunie, fiind aprobata la finalul weekendului trecut. Includerea unei femei de culoare in Panteon se aliniaza tendintelor activiste din ultimii ani care au fost dominate de miscarile feministe si de „Black Lives Matter”.

• 

• 

In acelasi timp, conducatorii francezi ofera un exemplu menit sa desconsidere stereotipurile create in jurul femeilor care danseaza, in cazul lui Baker, aproape dezbracate pe scena, intr-un mod considerat vulgar si scandalos la vremea respectiva. Prin introducerea ramasitelor sale in Pantheon, Baker va fi comemorata ca o eroina nationala franceza.

In 2018, in Pantheon a fost inmormantata Simone Veil, supravietuitoare a Holocaustului si unul dintre cei mai apreciati politicieni ai Frantei. Anterior, au fost onorate Germaine Tillion si Genevieve de Gaulle-Anthonioz si Marie Curie, chimista premiata cu Nobel care a facut descoperiri importante in domeniul radioactivitatii.

Cripta Pantheonului gazduieste mormintele unor 78 personalitati dintre care 72 de barbati precum Voltaire, Victor Hugo, Emile Zola, Louis Braille, Jean Jaures, Jean Moulin si Jean Jacques Rousseau.

Nascuta in 1906 in St.Louis, Missouri sub numele Freda Josephine McDonald, a fost fiica lui Carrie McDonald, o servitoare cu origini afro-americane in timp ce despre tatal ei se crede ca era un barbat alb. Provenind dintr-o familie de fosti sclavi, a fugit din SUA in Europa incercand sa scape de rasism si de segregare. 

Familia lui Josephine era foarte saraca iar la varsta de 12 ani s-a lasat de scoala si s-a angajat drept chelnerita la Old Chauffeur’s Club, un loc de socializare dedicat exclusiv barbatilor. Acolo l-a intalnit pe primul ei sot cu care s-a casatorit la varsta de 13 ani, urmand sa divorteze un an mai tarziu: Willie Wells, asistent de cuseta.

Ulterior, a inceput sa danseze cu Jones Family Band, o trupa care oferea spectacole pe strada. In 1921, la varsta de 15 ani, s-a casatorit din nou. Al doilea sot fiind Willie Baker, pe care l-a parasit 4 ani mai tarziu, imediat ce a trupa ei a primit un rol pe Broadway. S-a mutat la New York insa a continuat sa foloseasca numele fostului sot si activa in spectacole precum „Shuffle Along” si „The Chocolate Dandies” sub numele de Josephine Baker.

Inca de la inceputuri, specialitatea ei era sa fie „nebunul”, era ultima din linie care executa coregrafia cu intarziere si se prefacea ca nu stie dansul, strica sincronul si starnea de fiecare data un moment comedic. Pana la finalul spectacolului, surprindea publicul aratandu-le ca stie, de fapt, sa execute perfect fiecare miscare.

Profitand de aceasta pozitionare care a diferentiat-o de alte dansatoare de cabaret, Jospehine a devenit una dintre cele mai bine platite dansatoare de pe Broadway. In ciuda faptului ca mama ei o rugase sa nu se implice in lumea spectacolelor si sa se casatoreasca, sa isi faca o familie, Baker devenise deja o vedeta.

In 1925 s-a mutat in Franta iar in anii ’30 a devenit un megastar al scenei pariziene. A devenit favorita publicului la Teatrul Champs-Elysee si la faimosul bar Folies Bergere unde erau organizate cele mai exotice spectacole de cabaret iar Baker s-a numarat printre artistele care au avut o influenta uriasa asupra prestatiilor scenice din deceniile care au urmat.

• 

• 

• 

• 

• 

• 

Primul rol important l-a avut la varsta de 19 ani cand a fost distribuita ca protagonista in „La Revue Negre”, o comedie neagra care avea numai actori si dansatori de culoare. In octombrie 1995 s-a mutat la Paris iar cateva zile mai tarziu a debutat pe scena Teatrului Champs-Elysees

O recenzie publicata de criticul Pierre de Regnier despre spectacolul La Dance Sauvage o descrie pe artista ca fiind „in continua miscare, corpul ei parca zvacneste ca un sarpe sau ca un saxofon care se scufunda. Muzica pare sa curga din corpul ei. Face o grimasa in care isi incruciseaza ochii, se clatina disjunct si, in cele din urma, se taraste de pe scena cu picioarele intepenite, cu coada mai inalta decat capul, ca o tanara girafa”.

Dupa succesul urias din Paris, Baker a pornit intr-un turneu prin Europa pe care l-a intrerupt brusc in momentul in care a primit un contract la Casino de Paris. Noul ei spectacol o includea si pe Chiquita, ghepardul care devenise animalul ei de companie si care purta un colier cu diamante. Devenise muzica lui Picasso pentru care a pozat de cateva ori si a lui Erneste Hemingway care a numit-o „cea mai senzationala femeie pe care a vazut-o cineva vreodata”. Fiind incurajata si sustinuta de Giuseppe Pepito Abatino care ii era atat manager dar si iubit, Baker a inceput sa studieze canto si s-a lansat in muzica, cel mai cunoscut slagar a ramas „J’ai deux amours” din 1931.

Dupa aparitia in 3 filme europene – „Siren of the tropics” (1927), „Zouzou” (1934) si „Priness Tam Tam” (1935), a fost invitata inapoi pe Broadway, sperand ca va fi primita cu aplauze si urale. In schimb, revista Time a publicat o recenzie extrem de negativa si rasista in care a denigrat-o si i-a ponegrit prestatia. Suparata de reactie, Baker a renuntat la cetatenia americana si a parasit din nou SUA.

In 1937, a devenit cetateana franceza dupa casatoria cu industrialistul Jean Lion iar in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, s-a alaturat rezistentei franceze. 

La doi ani dupa casatoria cu Jean Lion, a izbucnit al doilea Razboi Mondial iar Baker a fugit din Paris si s-a retras in Chateau des Milandes, casa din sudul Frantei unde se ascundea de invazia germana. Ulterior, i s-a alaturat lui Charles des Gaules si miscarii de rezistenta si eliberare a francezilor, a gazduit membrii ai armatei si a stocat numeroase arme.  

A fost implicata in numeroase misiuni, a colectat informatii de la oficiali germani pe care i-a intalnit la petreceri si a purtat, in mod faimos, mesaje ascunse in lenjeria sa intima. 

• 

• 

In timpul razboiului, si-a folosit statutul de vedeta a vremurilor pentru a-si justifica calatoriile in Portugalia (tara neutra la vremea respectiva) unde transporta o parte din mesajele interceptate menite sa ajunga in Anglia. Obisnuia sa foloseasca partiturile muzicale ale spectacolelor sale pentru a scrie cu cerneala invizibila informatiile sensibile ale Rezistentei: avioane de lupta, aerodromuri secrete, porturi si lagare naziste din Franta. A participat la evenimente si intruniri cu ministri si ambasadori, folosindu-se de sarmul ei exotic pentru a-i convinge sa impartaseasca informatiile utile pentru autoritatile franceze.

Datorita muncii periculoase de spionaj care ar fi putut avea un final dramatic pentru Baker, Generalul Charles de Gaulle a decorat-o dupa incheierea celui de-al doilea Razboi Mondial cu „Rosette de la Resistance” si a numit-o „Cavalerul Legiunii de Onoare”, cel mai inalt grad de merit pentru actiuni civile din Franta.

In mesajul public de sustinere a Rezistentei, Baker a declarat: „Franta m-a facut in ceea ce sunt astazi, voi fi mereu recunoscatoare. Oamenii din Paris mi-au dat tot ce am. Sunt gata, capitane, sa imi ofer viata in schimb. Sunt gata sa ma folositi oricum va fi nevoie.”

Activismul lui Baker a continuat si a doua parte a vietii sale cand, in 1963, a participat la marsul din Washington care a militat pentru locuri de munca si libertatea cetatenilor de culoare din SUA. A fost alaturi de reverendul Martin Luther King Jr. in momentul in care a tinut faimosul sau discurs „I have a dream”.

In anii ’50 s-a casatorit cu compozitorul Jo Bouillon si a devenit implicata in miscarea drepturilor civile. Pentru ca nu a putut avea copii biologic, a adoptat 12 copii pe care i-a crescut pe o mosie din zona Nouvelle-Aquitane unde aveau un castel, un club de jazz, un motel, o patiserie, cafenele si un teren de golf. A tinut sa-si exploateze copiii de la varste fragede si i-a obligat sa joace in spectacole pentru publicul care venea sa afle mai multe despre viata ei. Spre finalul vietii, acestia s-au intors impotriva ei si au parasit-o, rand pe rand. Ramasa in saracie, a fost ajutata de buna ei prietena, Printesa Grace de Monaco, aceasta oferindu-i o casa in care sa traiasca pana la finalul zilelor.

Dupa moartea ei in 1975, dansatoarea de origine americana a fost inmormantata la Monaco, fiind imbracata intr-o uniforma militara franceza decorata cu medaliile primite la finalul razboiului.