Skip to content

Justin Bieber a lansat o noua piesa intitulata „Lonely”, compusa impreuna cu Benny Blanco si Finneas, fratele cantaretei Billie Eilish

Scrisa impreuna cu Benny Blanco si Finneas O’Connell, noua melodie „Lonely” interpretata de Justin Bieber se adreseaza celor care s-au luptat de-a lungul timpului cu singuratatea.

La inceputul acestei saptamani, Bieber a dezvaluit pe Instagram ca se pregateste impreuna cu Blanco sa lanseze o noua piesa. Cu aceasta ocazie a fost lansat si videoclipul melodiei, cu actorul canadian Jacob Tremblay in prim plan, care il interpreteaza pe Bieber prezentand povestea unui copil ajuns vedeta prea devreme si clipele mai putin placute din cariera sa de succes.

Intr-o postare pe Instagram, Justin a mentionat ca s-a emotionat sa-l vada pe talentatul Jacob Tremblay interpretandu-l in videoclipul regizat de Jake Schreier.

https://www.instagram.com/p/CGY8Z27Hd5N/

Actorul canadian Jacob Tremblay a devenit faimos odata cu interpretarea personajului Jack Newsome din drama „Room” din 2015. Rolul i-a adus premiul Critics’ Choice Movie pentru cel mai bun tanar interpret si premiul Canadian Screen pentru cel mai bun actor

In 2017, l-a jucat pe August Pullman, un copil cu sindromul Treacher Collins, in drama „Wonder”, iar anul trecut a putut fi vazut in filmul de aventuri pentru tineri „Good Boys” regizat de Gene Stupnitsky.

Justin Bieber a mai colaborat cu Benny Blanco in 2015 pentru mega-hitul „Love Yoursefl”.

„Lonely” este primul single al lui Blanco din 2020. Anul trecut, acesta a lansat mai multe melodii impreuna cu artisti precum Juice WRLD, Selena Gomez, J Balvin si Calvin Harris. Singurul sau LP, „Friends Keep Secrets”, a fost lansat in 2018.

Descoperit la varsta de 13 ani de catre managerul Scooter Braun dupa ce ii urmarise videoclipurile de pe YouTube, Bieber a semnat primul contract cu RBMG Records in anul 2008.

La sfarsitul lui 2009, Bieber a lansat EP-ul „My World” si a devenit primul artist care a avut sapte piese dintr-un album de debut in topul american Billboard Hot 100. La 16 ani a lansat albumul de studio „My World 2.0” (2010), care continea hitul „Baby”. „Where Are U Now”, piesa lansata in 2015 in colaborare cu Skrillex si Diplo, i-a adus un premiu Grammy la categoria Best Dance Recording.

Al patrulea album de studio intitulat „Purpose” (2015) a fost discul cu cel mai mare succes comercial al artistului. Printre piesele celebre se numara „What Do You Mean?”, „Sorry” si „Love Yourself”.

Bieber a avut si cateva colaborari celebre printre care piesele „Cold Water”, „Let Me Love You”, „Despacito (Remix)”, „I’m the One” si „I Don’t Care”.

Pe 14 februarie 2020, Justin Bieber a lansat albumul „Changes”, dupa o pauza de cinci ani.

Materialul discografic a ocupat inca de la inceput prima pozitie in topul Billboard, dar a fost considerat o „revenire slaba a lui Bieber, o colectie de melodii lipsite de inovatie sau substanta”. Apoi au urmat single-urile „Stuck with U” cu Ariana Grande si „Holy” cu Chance The Rapper.

Justin Bieber este unul dintre cei mai bine vanduti artisti din lume, cu vanzari de peste 150 de milioane de albume. A primit numeroase premii, inclusiv un premiu Grammy, 15 trofee American Music, 20 premii Billboard Music, doua Brit Awards, un trofeu Latin Grammy si un record de 21 MTV Europe Music Awards.

In 2011, revista Time l-a clasat printre cei mai influenti 100 de oameni din lume, iar in anii 2011, 2012 si 2013, publicatia Forbes l-a inclus pe lista primelor zece cele mai puternice vedete internationale.

Citește în continuare