Libre, parfumul menit sa reproduca senzatia de libertate a fost lansat in Romania!
Yves Saint Laurent Beauty a adus in Romania LIBRE, primul parfum din colectia pentru femei menit sa reproduca senzatia de libertate. Cu arome proaspete de vacanta si un manifest de independenta, Libre se orienteaza catre publicul mai tanar pe care YSL spera sa il cucereasca.
Numele parfumului vine din limba franceza, inseamna „libertate” si pune accentul pe una dintre valorile pe care Yves Saint Laurent a atribuit-o brandului sau inca de la deschidere, din anii ’60.
Erau vremuri in care rolul femeii in societate a dezvoltat alte valente si s-a vorbit mult despre independenta si egalitate. Istoria se repeta in vremurile noastre, iar creatorii YSL Beauty au profitat de acest moment pentru a crea un manifest vizual dedicat publicului milenial.
La evenimentul de lansare din Bucuresti desfasurat la Deschis Atelier, au fost dezvaluite notele principalele ale lui LIBRE prin zone dedicate ingredientelor. Acestea aduceau aminte de locuri idilice asociate cu libertatea si ideea de evadare din cotidian: floare de portocal din Maroc si esenta de lavanda din Franta marcate de un acord de mosc. Este un parfum floral atipic pentru femei cu o nota puternica de androginitate care l-ar putea transforma in unisex.
Forma sticlei reaminteste de creatiile couture semnate de casa de moda fiind gandita ca o rochie aurie cu lanturi delicate in jurul gatului. Singurul lucru care o imbraca este logo-ul tridimensional al brandului dispus pentru prima data in acest fel pe sticlele parfumurilor YSL. Finisajul vine cu un capac asimetric menit sa rupa ideea de perfectiune sociala si de feminitate cliseistica.
Dua Lipa, popstarul noii generatii a facut un cover dupa Rolling Stone pentru a defini libertatea in spotul video pentru LIBRE.
Pentru a completa nonconformismul parfumului si nota de androginitate, ambasadorul noii creatii YSL este Dua Lipa. Artista apare in fotografii si in reclama video care reda ideea de libertate incepand cu valurile oceanului si pana in zgarie norii din Manhattan.
Dua Lipa este popstarul noii generatii. La numai 24 de ani, artista din Marea Britanie cunoscuta pentru hiturile „New Rules” si „Be The One” a trecut de la anonimitate la succes mondial si a primit statutul de idol neobisnuit. Este considerata de Time Magazine unul dintre liderii noii generatii.
Imaginea lui Dua Lipa este mult mai relaxata si mai naturala, atat in haine dar si in machiaj, par si atitudine fata de popstarurile are au dominat topurile in ultimii 20 de ani. Deseori a fost asociata cu atitudinea androgina si fluida in care se regaseste o parte din generatia nascuta dupa anii ’90.
Daca majoritatea campaniilor pentru parfum aduc povesti romantice si seamana cu trailerul unui blockbuster american, LIBRE mizeaza pe feminism si feminitate in contrast cu natura. Dua Lipa danseaza si se bucura de fericire trecand prin elementele puternice din jurul nostru – aerul, focul, apa si pamantul.
Cu imagini care pornesc de la zborul unui vultur din mijlocul unui pod singuratic prin munti pana la valurile oceanului care se sparg la tarm sau mijlocul unui oras aglomerat in care Dua Lipa danseaza in libertate.
Imaginea artistei in reclama LIBRE este atemporala cu un bob modern inspirat din anii ’90 si un sacou-rochie Yves Saint Laurent care nu s-a demodat de peste 50 ani incoace. Pe fundal, se aude un cover dupa una dintre melodiile lansate de Rolling Stones in 1965: „I’m Free”.
Melodia a fost inregistrata de Dua Lipa special pentru reclama YSL.
Originalul vine din 1965 cand Mick Jagger si Keith Richards au compus un imn al libertatii si l-au lansat pe albumul „Out of Our Heads” care le-a adus succesul mondial rockerilor britanici.
Daca alegerea ambasadorului vine cu o destinatie directa a publicului tanar, directia vizuala si audio a campaniei vorbeste si pentru femeile care ascultau Rolling Stone in anii ’60 si care au indragit parfumurile YSL inca de la primele editii. Vizualul declanseaza nostalgia retrairii tineretii si a eliberarii personale.
LIBRE a fost creat in sapte ani si a avut peste 1500 de variatiuni pana la varianta finala
Creatorii lui Libre au fost maestrii parfumieri Anne Flipo si Carlos Benaim. Le-a luat sapte ani sa gaseasca formula castigatoare si au incercat peste 1500 de versiuni.
Daca Anne a lucrat numai pentru brandurile high end precum Alexander McQueen, Paco Rabbane, Lanvin sau Jo Malone, Carlos a lucrat atat pentru Calvin Klein, Dior sau Armani dar si pentru parfumuri mass market precum Zara, Mariah Carey sau Avon.
Cei doi parfumieri au descris LIBRE ca avand inima unei femei si structura unui barbat, eleganta Parisului si vibratia New York-ului.
Anna Flipo a reinterpretat partea masculina a lui LIBRE – feriga cu lavanda – incercand sa creeze un miros mai androgin la care Carlos Benaim a venit cu florile de portocal care au adus caldura si senzualitate. Au adaugat Vanilie din Madagascar si Ambergris pentru a scoate in fata notele florale ale parfumului.
Suzanne Dolton a fost designerul sticlei pentru LIBRE si a intentionat sa se joace intr-un mod indraznet cu cel mai recognoscibil simbol al brandului – logo-ul numit Cassandre care include cele trei litere YSL. Este prima oara cand logo-ul apare pe sticla si o imbratiseaza in mod orizontal – mereu a fost dispus vertical. S-a vrut crearea unui ambalaj care sa devina iconic.
Din 1964 si pana astazi, YSL a lansat peste 200 de parfumuri
In 1964 a aparut primul parfum creat de Yves Saint Laurent, la numai doi ani dupa deschiderea casei de moda din Paris. S-a numit „Y” si a fost dedicat femeilor puternice si curajoase care prindeau avant dupa efectele celui de-al Doilea Razboi Mondial.
YSL a fost un sustinator constant al drepturilor femeilor si al incurajarii acestora sa fie cat mai libere si mai asumate. De la costumul negru masculin transformat in sacou-rochie in 1966 care a introdus conceptul de androginitate pana la fusta neagra scurta care a revolutionat moda la nivel mondial in anii ’80 si a redat ideea de „woman on the move” – femeia in miscare, artistul a condus pana la sfarsitul vietii miscarile sociale dedicate femeilor prin creatiile sale.
Pentru primul parfum barbatesc lansat in 1971, designerul a pozat complet dezbracat intr-o imagine devenita iconica pentru brand dar si pentru campaniile de moda masculine. S-a numit „Pour Homme” si a apasat acelasi buton de eliberare personala pe care il apasa si parfumul LIBRE in 2019.
Printre parfumurile de referinta lansate de YSL se numara L’Homme si La nuit de l’Homme pentru barbati si Opium, Black Opium, Paris si Mon Paris pentru femei.
Parfumul LIBRE by Yves Saint Laurent poate fi cumparat in variantele de 30ml, 50ml si 90 ml.