Tricouri BOLD – 100% PROUDLY MADE IN ROMANIA
BOLD este un brand romanesc si mai mult de atat: 100% PROUDLY MADE IN ROMANIA.
In urma cu un an, Mihai si Matei, doi tineri din Bucuresti au profitat de prietenia lor si cu altii si au pus bazale label-ului BOLD. Matei Schwartz face moda din inainte sa isi faca majoratul, iar Mihai a trait practic in fabrica de textile a parintilor lui, acolo unde acum se materializeaza tricourile BOLD.
BOLD expune o viziunea critica, sugerand cu fina ironie probleme sociale autohtone.
BOLD nu se adreseaza unei nise, este pentru toata lumea, fiind purtat de Tudor Chirila de la Vama, Dragos Bucurenci dar si de personaje din urban precum skateri, hip-hopperi, hipsteri si oameni din moda.
La inceputul acestui an, la Premium Fashion Fair, am vazut in avans colectia BOLD pregatita pentru sezonul toamna iarna 2011/2012. Pentru ca trebuie sa mai treaca o vara peste noi pana la urmatoarea colectie, va aducem modelele dedicate acestei veri.
“Down to Earth” este propunerea BOLD pentru acest sezon, un indemn pentru a reveni cu picioarele pe pamant si de a ne dobandi echilibrul.
Sedinta foto a adunat in jurul conceptului “Down to Earth” by BOLD personaje cool din moda si arta precum Stefan Cosma, Elena Natura, Andrei Mahu, Joe Doe, Mariuca Teiu, Roxana Ilie si Ana Stefanescu.
Mesajele gandite “Keep things ( Balanced )”, “Think Outside (the TV box )”, “Shopping cures cancer” si “ I work though I pollute” sunt modalitatea BOLD si a noastra de a ne exprima impotriva unui sistem de non-valori.
BOLD poate fi achizitionat din urmatoarele locatii Entrance Shop – Str.Brezoianu 23-25, Ollie Gang Shop – Str. Blănari 12 si online de la www.Molecule-F.com.
Se potrivesc tricourile BOLD stilului tau?