Skip to content

Galerie foto. Lily Collins este imaginea Calvin Klein in noua campanie de primavara. In urma cu o luna, actrita a devenit mama.

Cunoscuta in ultimii ani ca tanara Emily, imbracata in tinute excentrice la Paris, Lily Collins schimba registrul estetic si devine noua imagine a brandului Calvin Klein. Colaborarea debuteaza cu imagini din campania de primavara 2025, intr-o serie de fotografii realizate de Charlotte Wales, regizoare si fotografa din Marea Britanie.

Collins este surprinsa intr-o serie de tinute elegante si minimaliste, care definesc esenta noii colectii. Brandul descrie aceasta campanie ca fiind o celebrare a „sofisticarii pure si a elegantei fara efort”, subliniind croielile impecabile si aerul rafinat al pieselor vestimentare.

Este o transformare majora pentru Lily, atat de la stilul lui Emily dar si de la propriul stil vestimentar care este mult mai elegant si mai jucaus.

Colectia pune accent pe un minimalism cromatic conceput pentru a facilita tranzitia pieselor vestimentare de la activitatile de zi la cele de seara, precum petrecerile sau iesirile in oras. Fiecare piesa reuseste sa exprime un echilibru intre un stil sofisticat, modern, de actualitate, si o senzualitate subtila. 

Printre piesele cheie ale colectiei se numara rochia maxi din vascoza, slip dress-ul din crep imprimat, fusta midi din satin mat si camasa jacquard cu dungi. Denim-ul, mereu prezent in estetica Calvin Klein, revine prin reinterpretari moderne precum jacheta trucker inspirata din anii ’90 si blugii drepti.

Pe langa fotografii, campania vine insotita de o serie de videoclipuri care surprind energia si entuziasmul procesului de a gasi tinuta perfecta. In aceste clipuri, Collins emana un aer degajat, pozeaza relaxat intr-o vesta descheiata si pantaloni asortati, demonstrand versatilitatea colectiei.

Lily descrie colaborarea cu Calvin Klein ca un vis devenit realitate: „A fost o onoare si un vis implinit. Imi amintesc cum decupam reclame Calvin Klein din reviste cand eram mai mica si eram mereu atrasa de acest brand clasic si cool.”, a declarat actrita pentru ELLE.

Proaspata mamica, Collins recunoaste ca maternitatea i-a influentat subtil abordarea stilului. 

Desi a nascut cu ajutorul unei mame surogat, Lily declara ca stilul de viata i s-a schimbat complet dupa venirea pe lume a fiicei sale cu sotul Charlie McDowell. Numele ei este Tove Jane McDowell si s-a nascut in urma cu o luna.

In interviul acordat ELLE, Collins declara despre fiica sa: „Abia astept sa vad care va fi stilul ei personal intr-o zi, dar deocamdata ma distrez alegandu-i hainute.”

Pe langa lansarea campaniei Calvin Klein, Collins se pregateste sa revina pe ecrane in sezonul cinci al serialului „Emily in Paris”. In ultimele doua sezoane, costumele pe care le poarta au fost orientate deopotriva spre dezvaluirea unor piese din noile colectii ale brandurilor de lux dar si tinute create de tineri designeri emergenti pe care ii ajuta sa obtina vizibilitate.

In mod surprinzator, tinutele din colectia CK sunt mult mai aproape de stilul parizian la care viseaza Emily fata de ceea ce poarta personajul in incercarile sale de a se integra in Paris.

Citește în continuare