Lucia si noul single Who „Fiecare avem animalul asta interior care zice tot timpul in mintea noastra: nu e bine ce faci, nu poti sa ai incredere in tine, sigur o sa fie rau”.
Lucia a fost pentru o vreme copilul minune al muzicii: s-a inregistrat acasa cu piesa “Silence” si, peste noapte, a devenit vedeta internationala youtube. Ceva ce viseaza toti copiii care isi expun sufletul pe internet.
De la single-ul Silence a scris doua albume: “Silence” si “Samsara”, urmand ca spre sfarsitul acestui an sa apara cu un nou album.
Intre timp a terminat si facultatea de psihologie ca sa invete sa se lupte cu proprii demoni de neincredere si autocritica si lanseaza acum primul single de pe noul album “Who”, despre vocile interioare care lupta impotriva visurilor sale/tale.
Urban.ro a vorbit cu Lucia despre parcursul ei – o parte la vedere pentru public, o alta in interiorul propriilor emotii – din ultimii ani.
De ce ti-ai ales aceasta tema pentru noul single Who, cu vocile din capul nostru care nu sunt foarte prietenoase?
Mi se pare ca nu e foarte multa lume care face asta, cel putin la noi, si eu am crescut si m-am dezvoltat ascultand artisti care fac acelasi lucru. Artisti care pun oglinda in fata a ce se intampla inauntru si care sunt foarte sinceri. Eu, pana in ziua de astazi, nu stiu daca am scris o piesa 100% sincera, e si un pic de fictiune peste tot, dar mi se pare ca e genul de muzica de care toata lumea are nevoie.
Gandindu-ne la cei care vor asculta acest cantec, crezi ca sunt multi care sunt dominati de vocile gandurilor lor? Voci care spun: nu e bine ce faci, si despica firul in patru la nesfarsit?
Normal. Eu sunt una dintre aceste persoane pentru ca m-am luptat toata viata mea cu chestia asta. Single-ul pe care-l lansam – Who – vorbeste despre ceea ce eu am numit “animalul”. Pentru ca mi se pare ca fiecare avem animalul asta interior – mie imi place sa-i pun o fata, imi place sa mi-l imaginez ca pe un crustaceu caruia ii mai ies cate doua picioruse din cochilie – e cel care zice tot timpul in mintea noastra “nu e bine ce faci, nu poti sa ai incredere in tine, sigur o sa fie rau”. Unii sunt mai priceputi sa e lupte si sa tina animalul deoparte, si unii – cum sunt si eu – nu sunt la fel de priceputi.
Eu am terminat si psihologia tot din motivul asta. Initial nu am vrut sa fac o facultate, spuneam ca ma tin de muzica in continuare… dar parintii au insistat. Si am ales psihologia pentru ca m-a facut sa inteleg cum functioneaza o parte din mintea noastra si sa fiu mai constienta de toate procesele astea. Gandul e acolo si pleaca, dupa aia emotiile pe care le provoaca, si comportamentele care deriva din emotiile respective, sunt spirala pe care te duci dupa ce ai avut gandul…
Pai, si fiind constienta de asta, de ce te mai chinui?
(rade) Asta am zis si eu. Ca multi dintre colegii cu care am facut aceasta facultate, ne-am dus acolo ca sa ne reparam. Sa ne facem mecanici de psihici. Evident ca nimeni nu stie cheia pana nu ajunge, la propriu, in mainile unui specialist, noi suntem licentiati in psihologie, nu suntem psihologi.
Dar pentru mine munca e un super ajutor, ceva de care ma agat cand am ganduri din astea care ma arunca in spirala…
Dupa facultatea aceasta ti s-a schimbat perspectiva de a scrie povestile din muzica?
Cred ca da, m-a facut sa inteleg mai mult. Si procesul de facut muzica in sine este un drum de descoperire ca acel pe care il faci cu un psiholog, pentru ca eu, neavand nicio scoala de muzica in spate, nu stiu niciodata ce pot sa fac. Si care sunt limitele mele, daca am limite, sau daca exista un punct in care ma blochez.
In schimb e fascinant ca observ la mine ca invat, prin metode netraditionale – tutoriale pe net – si ma uit la mine, din afara, ca la un copil de 2 ani care descopera lumea… Ma uit cum descopar concepte muzicale si nu cred ca am o limita in vitorul apropiat.
Oricine a invatat sa cante la un instrument stie ca profeorul e motorul de motivare. Mai ales ca, la inceput, suna orice canti foarte departe de muzica… si tu, ca autodiact, ce te-a motivat sa mergi mai departe?
“Profesorii” mei un artstii pe care-i ascult pentru ca ma gandesc tot timpul vreau sa ajung sa fac ceva care sa sune la fel de bine ca la ei. Mi-as dori sa ajung in punctul in care sa cant in deschidere la unul dintre acesti artisti… Pentru mine visul suprem ar fi artista mea preferata al din toate timuprile Regina Spektor, pe care o admir de ani de zile.
De fapt, nici nu-mi doresc sa cant in deschidere, vreau doar sa o cunosc 10 minute si sa-i spun, uite eu asta fac, uite piesa mea… Asta ar fi telul suprem sa primesc un feedback de la un artist preferat. Stiu ca si e sunt oameni, sunt ca noi, dar parerea lor ar fi ceva marcant.
Dar intorcandu-ne la a invata sa canti la un instrument, din perpectiva vocilor interioare din noul single “Who”, n-a fost foarte chinuitor?
La mine e si o combinatie nefericita, pentru ca sunt perfectionista, dar pana la momentul in care imi fac rau singura cu autocritica. In acelasi timp sunt si putin lenesa, ceea ce ma face sa ma simt vinovata pentru ca nu studiez destul si am tendinta de a merge pe sentimente. La fel am invatat sa cant si cu vocea pana la urma, nu a fost nimic tehnic.
De ce pentru acest videocip ai optat sa lucrezi cu o regizoare care vine din zona fahion?
Raluca Margescu si Simona sunt o echipa cu care am mai lucrat acum 3 ani, am facut niste poze de studio. Ioana Carp de la styling e cea mai mai buna prietena a mea din clasa I-a. Noi suntem lipite in zona soldului de aproximativ 20 de ani. Ea mereu a fost singurul copil care arata bine in uniforma; stia sa-si stilizeze pana si uniforma.
Si discutand cu ele, ne-am gandit ca in zona de underground, pentru ca nu exista bugete foarte mari, nu exista videoclipuri care din punct de vedere estetic sa arate ca in zona de beauty fashion. Ideea noastra a fost sa facem ceva prin care sa transmitem o stare prin estetica, sa nu mai apelam la scriptul de poveste cu fata care merge intr-un loc si face ceva etc. E primul videoclip al Ralucai si mi se pare ca a reusit sa transmita ce voiam. Surprinde exact starea, mood-ul. Ma uit la el de parca nu ar fi al meu. Asa am zis si despre piesa, imi place atat de mult cum a iesit ca nu-mi vine sa cred ca e a noastra.
Apropo de prietena ta din clasa I-a care acum e parte din echipa de videoclip, ce scoala ati facut voi de sunteti artiste amandoua?
(rade) O scoala normal, dar amandoua am facut si scoala generala biligva si liceul biligv. Si asta se leaga foarte mult cu intrebarea “de ce nu cati si in romana?” am crescut cu arta si muzica in engleza, si simt sa ma duc natural in directia asta. Dar am in plan sa compun si in romana.
Banuiesc ca avand profesori straini care veneau in fiecare an, si in scoala generala, si in liceu, ne-au deschis mintile catre international. Am terminat Liceul George Cosbuc pe care pana in ziua de azi il recomand tuturor prietenilor care au copii; e genul de liceu care te lasa liber, nu simti stresul presiunea de a fi la liceu.
Ce e cel mai greu pentru tine in partea de a fi artist?
Persoanle are vin la spectacolele noastre live vad, pentru ca e foarte vizibil, indiferent cat zic eu ca sunt mai increzatoare, e foarte vizibila frica. Cel putin cand ma urc pe scena, la prima piesa. Si cei care vin adesea la concertele mele ma sustin: “e normal sa-ti fie frica, noi suntem aici…” Dar in momentul in care am deschis ochii dupa prima piesa, fac contact vizual cu o peroana din public si vad incurajarea de care are nevoie oricine, e o incurajare neconditionata. Oamenii acestia mi se par foarte rar si greu de gasit. Ma bucur ca ne-am adunat si, uite, am oameni care sa ma incurajeze.
Spui ca e vizibila frica pe scena. Dar ce te motveaza sa urci? Acolo in inainte cu 2 minute, cand banuiesc ca inima iti e in gat si iti e foarte frica, cum faci pasul catre scena?
Obligata fortata (rade) Suntem acolo, trebuie. Stiu ca o sa fie chinuitor de emotii la prima piesa, e o reactie fizica destul de greu de controlat. Acum fac exercitii de respiratie, controlul respiratiei, care ma ajuta sa controlez pulsul si toate procesele fizice cauzate de anxietate. Ce ma motiveaza e faptul ca stiu cat de frumos e tot, asta e lucru care mi-a lipsit cel mai mult in pandemia aceasta: energia pe care o primesti de la oameni.
Ce au zis parintii tai la momentul “Silence” cand ai devenit vedeta internationala youtube, pentru ca erai tot a lor: acasa la ei, cantai in balcon…
Ca si mine, au fost foarte surprinsi si au fost alaturi de mine pe parcursul intregului proces. La varsta repectiva, nu puteam semna un contract cu youtube. Tatal meu este, prin natura lui, un businessman, el a fost implicat in partea de contracte, sa inteleaga ce se intampla.
Dar ca si magnitudine, si nu incerc sa nu ma gandesc ca e un luru enorm de mare, cred ca nu au inteles la inceput ca exista oameni din toata lumea care mi-au ascultat piesa ( nota mea: 27 milioane de vizualizari). Inclusiv pentru mine a fost greu de inteles.
Mama e cel mai mare fan al meu, ea isi cumpara bilet la orice spectacol al meu, iar eu o cert de fiecare data .
Ce profesii au? Vin din zona artistica?
Tata este inginer fizician. Partea aceasta de stiinte exacte – matematica fizica – nu s-a transmis la mine si el a fost foarte suparat (rade). Mama e medic epidemiolog, e prinsa cu tot ce inseamna pandemia, lucreaza la Institutul de sanatate publica.
Sunt oameni perfectionisti in meseriile lor, la fel ca mine; poate ca la mine e mai autocritic, mai apasator, dar asta e modul in care sunt eu construita.
Daca ar fi sa-ti fii recunoscatoare pentru ceva personal sau profesional care te-a adus in acest punct din viata ta, pentru ce ti-ai multumi?
Cred ca pentru faptul ca nu am renuntat niciodata, m-am lovit de refuzuri dar nu am ajuns in punctul in care sa spun “nu mai am de facut nimic de aici incolo”. Am postat pe Instagram recent un film in care povesteam despre cum in scoala generala doamna profesoara nu m-a lasat sa cant la serbare. Si eu m-am dus acasa, m-am inregistrat singura cu camera web. M-am apucat sa pun video pe youtube si m-am gandit ca nu merita sa ma opresc pentru ca, daca le pun constant, vor duce la un moment catalizator catre un nou pas. Nu m-am lasat pana nu am ajuns usor usor pe drumul catre ce vreau sa construiesc. Pentru mine, Silence, desi a fost un eveniment major, e un punct de plecare. Si ce se intampla mai bun, se intampla de acum incolo. Nu o sa ma obisnuiesc cu oamenii care spun ca aia a fost, one hit wonder.
Nu. Am nevoie sa inteleg si eu ce vreau sa fac. Si asta e sensul parcursului meu de pana acum. Nu ma mai regasesc in primul album pe si nu mai o realizare importanta, mi se pare ca cea mai buna parte a aceea ce am compus pana acum vine din ultimii ani si va fi de acum incolo. Si pentru asta imi multumesc, pentru ca fiind analizandu-ma, lasand la o parte partile cand e greu cu autocritica, imi dau seama ca ceea ce e mai bun de acum incepe.
Noul single Who va avea premiera maine, 27 mai, pe canalul de youtube al Luciei.
