Astazi de Ziua Internationala a Cartii, Maia Morgenstern prezinta publicului o transpunere scenica a cartii sale biografice “Nu sunt eu” sub directia de scena a lui Victor Ioan Frunza.

• 

• 

“Nu sunt eu” este o carte care prezinta detalii din viata Maiei Morgenstern povestite de actrita intr-un format nonlinear, prin momente care se intrepatrund cronologic si care nu sunt neaparat in legatura unul cu celalalt.

Actrita povesteste, sub forma unui jurnal, mici momente din copilaria sa, dar si din colaborarile sale exceptionale la nivel international si cum s-au vazut ele din perspectiva sa.  Cartea este foarte emotionanta prin filtrul amintirilor foarte personale si este in acelasi timp si un mesaj pentru toleranta si acceptare.

“Este Ziua Internationala a Cartii. Darul meu de suflet pentru voi este insasi viata mea pusa in cuvinte intr-o carte si transpusa pe scena de teatru. Maine, spectacolul „Nu sunt eu” poate fi vizionat gratuit online, de la ora 19.00. Tot ce trebuie sa faceti este sa va inscrieti in formularul de aici

Impreuna cu editura Litera, de Noaptea Cartilor Deschise, campania dedicata Zilei Internationale a Cartii, vom dona atâtea carti noi si frumoase câti spectatori vor alege sa petrecem impreuna o seara de teatru”, a precizat Maia Morgenstern. 

Pasionatii din intreaga lume sarbatoresc in fiecare an, pe 23 aprilie, Ziua Internationala a Cartii si a Drepturilor de Autor, eveniment organizat de UNESCO cu scopul promovarii lecturii, publicarii cartilor si a drepturilor de autor. In România, aceasta zi este marcata, pentru al 9-lea an consecutiv, prin evenimentul Noaptea Cartilor Deschise.

Iata un fragment din cartea “Nu sunt eu”, aparuta la editura Litera pe care o puteti cumpara de aici.

“Cand eram mica, spuneam mereu ca vreau sa ma fac soldat. Apoi, mi-a fost foarte rusine de aceasta marturisire. As fi vrut sa uit cu totul aceste declaratii. Dar dorinta era puternica. Foarte sincera si foarte puternica. Eram absolut fascinata cand treceau soldati pe strada. Mi-e jena si acum de motivele mele. Pentru ca mergeau asa, in formatie, si erau multi, si cantau, si marsaluiau. Acum pot sa-mi explic. Era un zgomot, si-o topaiala, si-o energie… O bila de energie care se rostogolea, pe care o simteai si o auzeai de foarte departe, care venea peste tine si apoi pleca. Saream la fereastra. Mi-e rusine in continuare. Cred ca atitudinea mea ar fi fost atunci, si ar fi si acum, etichetata drept un comportament provincial. Eram copil. Si nu aveam inca acest filtru al emotiilor: ce se cade sa vrei sau sa simti. Sau sa-ti placa. Si ce nu se cade. Intre timp, si familia, si educatia, si societatea mi-au dat peste degete, peste suflet, este nas, si asa am inteles ce are voie sa-mi placa si ce nu are voie. Si ce am voie sa-mi trebiasca. Si, mai ales, ce nu am voie. Si ce da rau in poza, in societate, in lume. Si cum vei fi perceput.”