Skip to content

Marti, 17 decembrie, marea orga a Ateneului va rasuna in recitalul sustinut de Nicolae Moldoveanu. Povestea spectaculosului instrument construit in 1939

Marti, 17 decembrie 2024, de la ora 19, Nicolae Moldoveanu va sustine un recital de orga cu un program alcatuit din doua sectiuni. In prima parte, muzicianul va prezenta un fragment din muzica scolii baroce nord-germane (Vincent Lübeck, Georg Böhm, Nicolaus Bruhns, Dietrich Buxtehude), pentru ca apoi sa interpreteze un repertoriu care denota influenta pe care Johann Sebastian Bach a exercitat-o asupra compozitorilor romantici germani in creatia destinata acestui magnific instrument (Max Reger, Johannes Brahms, Felix Mendelssohn, Robert Schumann).

Nicolae Moldoveanu, despre conceptia acestui program: „Am ales acest repertoriu pentru a fi corespunzator “Dispozitiei”, adica a tabelei de registre a orgii din Ateneu. La vremea cand acest instrument a fost construit de firma Walcker, 1939, estetica timbrala dominanta era aceea de a aborda stilul neo-baroc, respectiv cel romantic german. Evident, exact asta am facut: am abordat stilul baroc si romantic german in programul meu.”

Organistul si dirijorul Nicolae Moldoveanu s-a nascut in Romania, unde si-a inceput studiile muzicale la vioara si pian. Din 1986, anul stabilirii sale in Elvetia, a studiat dirijatul cu Wilfried Boettcher, Horst Stein, Ralf Weikert si Antal Dorati la Musikhochschule din Zürich, Basel si Berna. In paralel, a studiat orga la Conservatorul din Leipzig. S-a perfectionat la cursuri de maiestrie cu Lothar Zagrosek si Sergiu Celibidache. Dupa absolvire, i-a fost decernat premiul Edwin Samuel Dove pentru merite deosebite si Premiul Ricordi pentru dirijat.

Orga Ateneului Roman este una dintre cele mai impresionante si valoroase orgi din Romania, avand o istorie fascinanta care reflecta bogata traditie muzicala si culturala a acestui simbol al Bucurestiului.
Orga originala a fost construita in 1939 de compania germana Walcker & Cie din Ludwigsburg, un nume de prestigiu in fabricarea orgilor de concert. Proiectul a fost finantat de Societatea Filarmonica Romana.
Este o orga de mari dimensiuni, cu un sistem complex de registre si un sunet de o calitate exceptionala, care acopera o gama variata de tonalitati, potrivite atat pentru acompaniament orchestral, cat si pentru concerte solo.
Dupa al Doilea Razboi Mondial, orga a fost intretinuta cu dificultate, in contextul perioadelor de austeritate si al schimbarilor politice din Romania. In ciuda acestora, orga a ramas un punct central in programul Ateneului, fiind utilizata pentru concerte memorabile.


In anii ’90, orga a trecut printr-un amplu proces de restaurare si modernizare. Lucrarile au fost realizate de specialisti din Germania, cu scopul de a readuce instrumentul la standardele internationale de performanta.
Orga Ateneului Roman este utilizata frecvent in cadrul Festivalului International George Enescu.

Preturile biletelor pentru spectacolul de marti, 17 decembrie, sunt 60, 70 si 75 ron.
Biletele se pot cumpara de la Casa de Bilete a Ateneului Roman sau – Online, accesand site-ul www.fge.org.ro – sectiunea „Calendar“.

Citește în continuare