Skip to content

Marele Picnic ShortsUP: weekend cu filme sub cer de vara, pe 29-30 iulie

An de an, în plină vară, orașul păstrează o insulă de evadare: loc de întâlnire pentru cinefili, pajiște întinsă pentru iubitori de natură, spațiu deschis pentru întâlniri neîntâmplătoare.

Sâmbătă și duminică, pe 29 și 30 iulie, Grădina Botanică București găzduiește, pentru al 4-lea an consecutiv, Marele Picnic ShortsUP, evenimentul care aduce scurtmetrajele premiate sub cerul liber, într-un weekend lung, cât o vacanță. Magia pornește de la ecranul gonflabil ancorat printre copaci, pentru a crea sala de cinema preferată a sezonului de vară.

Două selecții diferite de filme scurte, proiectate sâmbătă și duminică, după lăsarea serii, vor aduce la viață poveștile prezentului. Scurtmetraje adunate din toate colțurile lumii, despre oameni care schimbă lumea, despre libertate și evadare, despre lumi posibile. Mai bine de 4 ore de ficțiuni, comedii și animații numai bune de vizionat la iarbă verde vor îndemna vizitatorii să călătorească în locuri nemaivăzute, fie și prin puterea imaginației.

Ca în fiecare an, Marele Picnic va aduce la viață Grădina Botanică prin film, muzică, arte multimedia, jocuri și ateliere interactive, plus un food-court cu bucătării urbane și experiențe gastronomice inedite.

Cei curioși să descopere nenumăratele mistere ale grădinii o pot face printr-un tur ghidat, organizat în parteneriat cu voluntarii asociației Team Work. Cele mai frumoase colțuri verzi ale grădinii vor fi puse în valoare de un video-mapping, dar și de o instalație interactivă activate cu senzori tactili și vizuali, un concert de jazz, ateliere de gătit pentru copii și multă mișcare în aer liber.

Marele Picnic are loc în sectorul denumit Grădina Italiană, cea mai întinsă și primitoare pajiște a Grădinii Botanice.

Accesul publicului în spațiul evenimentului se face de la ora 18.00 iar filmele vor rula sâmbătă și duminică, după lăsarea serii, între 09.00 și 23.30.

Pentru a ocupa un loc confortabil pe iarbă, spectatorii sunt sfătuiți să vină pregătiți cu pături și echipament de picnic.

În cazul în care vremea capricioasă nu va permite buna desfășurare a evenimentului, acesta va fi reprogramat, în weekendul imediat următor, pe 5 și 6 august.

Biletele la Marele Picnic pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook la prețul de 25 lei/ seară și 40 lei/ abonament sau la fața locului la prețul de 30 de lei/ seară sau 50 lei/abonament, în limita locurilor disponibile. Programul complet al evenimentului va fi disponibil în curând pe www.shortsup.ro.

Citește în continuare