Skip to content

Celebra pianista Martha Argerich, decorata de statul roman. In toamna Argerich are doua concerte la Festivalul Enescu si intalniri speciale cu copii

In aceasta saptamana, in cadrul unei ceremonii speciale organizate la Lugano, Maestrul Ion Marin, Consul Onorific al Romaniei in Elvetia, a decernat, in numele Presedintiei Romaniei, „Ordinul Serviciul Credincios in grad de Mare Ofiter” celebrei pianiste Martha Argerich.

La eveniment au participat doamna Andreea Gutu, Charge d’Affaires ad interim la Ambasada Romana de la Berna, regizorul Daniele Finzi Pasca, violoncelistul Mischa Maisky, Directorul General al Lugano „Arte e Cultura” Michel Gagnon, Directorul general al Radioteleviziunii Elvetiene – SRG SSR Svizra Rumantscha Vincent Augustin, precum si numerosi invitati internationali.

La primirea distinctiei, Martha Argerich a multumit si a subliniat legaturile si prietenia cu mari artisti de origine romana, incepand cu Ion Marin, Radu Lupu, Sergiu Celibidache, Madeleine si Dinu Lipatti, Clara Haskil si Eugen Ionescu.
De asemenea, Marta Argerich si-a exprimat bucuria de a se intoarce in aceasta toamna la Bucuresti pentru doua concerte in cadrul Festivalului International „George Enescu”. Totodata, faimoasa pianista a confirmat participarea la o serie de intalniri organizate cu copiii din Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare sociala prin muzica a copiilor din Romania, derulat de Corul Madrigal.
Martha Argerich face parte din grupul de sustinatori internationali ai Programului National Cantus Mundi inca de la fondarea acestuia, la initiativa Maestrului Ion Marin.

Artista de origine argentiniana Martha Argerich este recunoscuta ca fiind una dintre cele mai mari pianiste din istorie. Cu un repertoriu extrem de complex si variat, atent ales si neconformist, Martha Argerich domina lumea pianului inca din anii ’60. Inzestrata cu o tehnica extraordinara, ea a reusit sa-si puna amprenta personala pe unele dintre cele mai solicitante compozitii, de la Liszt la Prokofiev, pana la Ravel si Messiaen. De-a lungul carierei sale, Martha Argerich, considerata a fi o artista pasionata si intuitiva, s-a concentrat mai putin pe recitaluri solo si mai mult pe muzica de camera si pe concerte.

Citește în continuare