Skip to content

Media Music Awards 2012 – lista castigatori, poze covorul rosu, scena, showuri

Prima editie Media Music Awards 2012 s-a incheiat cu succes iar castigatorii au fost aplaudati la scena deschisa de mii de oameni in Piata Mare din Sibiu. Vezi lista castigatorilor si o multime de fotografii.

 

Ne-am bucurat sa luam parte la prima editie Media Music Awards 2012. A fost o desfasurare de forte impresionanta iar artistii s-au simtit mai bine decat orice alta ceremonie de genul asta desfasurata in ultimii ani. Am fost la Sibiu pentru a afla care au fost cei mai difuzati artisti din ultimul an si ne-am intors incarcati cu energie pozitiva din unul dintre cele mai frumoase orase din Romania.

Ce ne-a placut este faptul ca Media Music Awards 2012 a strans cei mai buni artisti din ultimul an, a numarat pe covorul rosu si pe scena artisti mari precum Smiley, VUNK, Loredana, Andreea Banica, Alex Velea, Puya sau Mandinga. Nu am avut artisti noi, necunoscuti de public cu exceptia lui Alex Mica, bucuros ca a primit Best Newcomer, premiu meritat pentru impactul urias avut cu Dalinda.

Un punct pozitiv a fost faptul ca au existat doua scene diferite: una pentru showurile artistilor si alta pentru premii care era legata de zona VIP unde erau toti reprezentantii caselor de discuri si cantaretii lor. Pe langa asta, a existat o zona mare de desfasurare si un culoar special intre VIP si scena. Atmosfera intre artisti era relaxata, nu prea aveau emotii si nici nu pareau stresati, mai ales ca repetasera inainte si totul s-a intamplat conform desfasuratorului, fara nicio intarziere, intr-un timp de trei ore si jumatate.

Publicul sibian a fost foarte tare si au facut galagie mare la showul lui Smiley cu Alex Velea si Baxter – e vorba de noul single care a adus un show exceptional cu proiectii de lasere cu cai verzi pe pereti pe toti peretii din Piata Mare. 

Mai jos avem lista castigatorilor. Nu au existat nominalizari, fiind vorba de un castigator, acesta fiind ales in functie de difuzarile radio si TV. In lista veti regasi si premiul BEST URBAN care a fost acordat de mine pe scena din Piata Mare. Singurul lucru putin inconfortabil era delay-ul care se auzea in sunetul din piata astfel ca sunetele din microfon ajungeau cu vreo doua secunde intarziere in boxe iar oamenii care inmanau premiile si prezentau evenimentul, erau derutati – asta in cazul in care va intrebati de ce au fost anumite parti ciudate pe scena mica.

Din pacate, Andreea Balan nu a fost prezenta in cadrul evenimentului pentru ca era la filmarile noului videoclip. Aveam un mesaj video de multumire de la ea insa conditiile tehnice nu ne-au permis sa il difuzam cu o zi inainte astfel ca l-am redat sub forma unui mesaj audio. Pentru cei care contesta premiul, nu uitati ca votarea s-a facut pe baza voturilor voastre, transparent, public cu IP-uri unice.

In rest, Antonia a fost regina serii cu patru trofee (doua alaturi de Vunk), urmata de Connect-R care a luat premiul mult-ravnit pentru BEST SONG cu Vara nu dorm. Guess Who a meritat Best Hip Hop iar Smiley a zambit pentru Best Male si Best Pop!

Best Urban – Andreea Balan

Best New Artist – Alex Mica

Best Song – Connect-R – Vara nu dorm

Fastest Climber – Connect-R – Vara nu dorm

Best Female – Antonia

Best Featuring – CRBL feat Helen

Kiss Award – Alex Velea

Best Rock – VUNK feat. Antonia – Pleaca

Best Pop – Smiley – Dead Man Walking

Fans Like Award – Antonia

Best Video – VUNK feat. Antonia – Pleaca

Best Male – Smiley

Best Dance – Laurentiu Duta feat. Andreea Banica – Shining Heart

Media Forest Award – Andra

Best Online Trilulilu – Mandinga – Zaleilah

Best Hip Hop – Guess Who

Best Group – Voltaj

Best Comeback – Ellie White

Evenimentul a fost transmis live pe mai multe posturi de televiziune si a atras atentia intregii prese. Intrarile pe covorul rosu au fost facute in masini vintage, potrivite cu arhitectura orasului Sibiu.

Ne-a placut si abia asteptam a doua editie, intr-un oras la fel de frumos, poate tot in Sibiu! Felicitari Media Forest si Kiss FM pentru organizare, a fost profesionist si vesel (spun asta pentru ca alte evenimente de genul asta nu au o atmosfera vesela in backstage)!

Mai jos aveti poze de pe covorul rosu si din timpul showului cu Anda Adam, Puya, Cabron, Loredana, Alex Velea, Grasu XXL, Maximilian, Spike, VUNK, Antonia, Corina, Andreea Banica, Smiley, Baxter, Raluka, Mandinga, Laurentiu Duta, Andra, What’s UP (au prezentat single-ul Ca la meteo care a fost primit foarte bine si fredonat de public), CRBL cu Helen si Adda (cu piesa noua lansata in premiera la noi – Petre).

Voua cum v-a placut Media Music Awards 2012?

Foto: Vlad Tofan pentru Urban.ro