Constructia Memorialului Ivan Patzaichin de la Tulcea intra in linie dreapta, iar piesa centrala va fi „Columna” creata de Virgil Scripcariu, cu 54 de pagai. Lucrarea va fi finalizata la sfarsitul acestui an.
Amplasat la capatul Falezei Tulcea catre Sulina, Memorialul Ivan Patzaichin va deveni un obiectiv turistic si cultural al orasului, beneficiind de cinci lucrari de arta ale unor artisti care l-au cunoscut indeaproape pe Ivan: Mircea Cantor, Teodor Graur, Virgil Scripcariu, Dan Vezentan si Gyárfás Oláh. Bazat pe proiectul Asociatiei Ivan Patzaichin si sprijinit de autoritatile locale, Memorialul va fi finalizat in cursul acestui an, urmand a fi inaugurat la Festivalul Ivan Patzaichin de la inceputul lunii septembrie.
Sub coordonarea lui Teodor Frolu, cei cinci artisti s-au reunit pentru a gasi un concept unificator pentru a-i cinsti atat amintirea si impactul campionului, cat si locul sau de origine, de care a ramas legat afectiv intreaga viata.
Piesa centrala a Memorialului va fi „Columna”, opera lui Virgil Scripcariu, care, cu cele 54 de pagai ale sale, va reprezenta cursele istorice ale lui Ivan, dar va aminti si toti campionii Deltei ce s-au inspirat si sprijinit unii pe altii.
Lucrarea onoreaza memoria lui Ivan Patzaichin din perspectiva profilului sau de multiplu campion olimpic si mondial la canoe, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vara din 1968, 1972, 1980 si 1984 si triplu laureat cu argint. Realizata din inox, lucrarea va marca simbolic momentele in care Ivan a dus faima Romaniei dincolo de granite prin reusitele sale sportive.
„Columna” va fi completata cu „Metopa”, opera lui Mircea Cantor ce va ilustra scene-cheie din viata lui Ivan Patzaichin.
Pentru acest memorial, Cantor va utiliza tehnica mozaicului si pictura pentru a reda artistic parcursul vietii lui Ivan – pornind de la Mila 23, satul din inima Deltei Dunarii in care a facut pentru prima data cunostinta cu apa, barca si pagaia, elemente recurente in viata lui Ivan, si pana aproape de prezent.
„Inima asezata” si „Val oprit” sunt doua lucrari ale lui Teodor Graur ce exprima dragostea si dorul fata de campion.
In lucrarile propuse, Graur ii surprinde latura de catalizator si de inspiratie in aceste vremuri nelinistite, un motor capabil sa schimbe sensul curentului din oamenii care pot schimba la randul lor lumea in mai bine.
Dan Vezentan propune relatia organica a lui Ivan cu apa in lucrarea „Fantana”.
Dupa cum stim deja, Ivan a profitat de orice prilej ca sa arate lumii frumusetea locurilor din care provine. Insa, mai mult decat atat, si-a propus sa arate valoarea apelor pentru locuitori – atat din perspectiva utilitara, cat si ca mijloc de coagulare a oamenilor in jurul apei, un element identitar care poate aduce unei comunitati prosperitate si sens.
Gyárfás Oláh, designerul brand-ului PATZAIKIN, un brand de design inspirat din traditie locala, lansat de Ivan in 2011, aduce „Gradina”, care prezinta relatia lui Ivan cu natura, in general, si cu Delta, in special.
Lucrarea completeaza atasamentul afectiv al lui Ivan fata de Delta Dunarii, locul de o frumusete naturala debordanta, in care constant s-a intors cu inima, unde n-a incetat sa-si ofere sprijinul si sa-si faca, cu discretie, simtita prezențta.
Pe langa Memorialul Ivan Patzaichin de pe faleza Dunarii de la Tulcea, asociatia are in plan si deschiderea Muzeului Ivan Patzaichin, care a primit deja aprobare pentru a fi construit la Mila 23, pe locul casei parintilor lui sa fie gata tot pana in septembrie 2023, la urmatoarea editie a Festivalului Ivan Patzaichin.
Viitorul Muzeu Ivan Patzaichin va reprezenta un spatiu cu doua destinatii – muzeu, cu expunere a unor momente cheie din parcursul lui Ivan, langa marturii din cultura lipovenilor din Mila 23, si centru cultural, cu infrastructura care va permite organizarea de evenimente culturale, de arta, de educatie pentru patrimoniu, cursuri, intalniri ale comunitatii locale, conferinte si evenimente care se inscriu in viziunea lui Ivan si a echipei Asociatiei sale de a conecta patrimoniul local al unei comunitati la inovatia din contemporan.