Mercy Street – primul film de animatie 3d realizat in Romania
Iti poti imagina viata fara muzica? Nici ei!
Mercy Street este primul lungmetraj de animatie 3d realizat in Romania!
Animatia ne spune povestea unui baiat de 10 ani, Lorenz, care descopera un pasaj spre o lume secreta aflata sub lumea noastra, care il va duce intr-o mare aventura. Scopul acestei aventuri este de a salva muzica lumii din mainile maleficului Marcus, care vrea sa o foloseasca pentru a deveni nemuritor.
Scenaristul Alex Bordeanu a castigat in 2010 primul loc la concursul CNC cu scenariul„Mercy Street“, care a devenit in prezent primul lungmetraj 3D realizat in Romania. Dupa patru ani de investiţii si munca susţinuta, compania de producţie Opal Production a finalizat filmul „Mercy Street“, primul lung metraj 3D realizat in Romania, cu o tehnica de animatie stereoscopica 100% autohtona, conceputa de fratii Stefan si Alexandru (Ducu) Buzea, regizorul, respectiv creatorul si animatorul personajelor filmului.
O parte din fondurile de producţie a filmului au fost asigurate de Centrul Naţional al Cinematografiei in urma castigarii concursului de scenarii, o alta parte au fost asigurate de fonduri europene pe creaţie, iar cea mai mare parte de producatorul filmului, Radu Nicolae. Filmul are o durata de 74 de minute, iar actorii Cristi Iacob, Ionuţ Grama, Marius Stanescu si Vlad Radescu si-au imprumutat vocile pentru a da viata personajelor.
Filmul „Mercy Street“ se lanseaza in aprilie in cinematografele din Bucuresti si din tara. D-abia asteptam sa-l vedem!