In timpul vietii sale, Marilyn Monroe a fost adesea prezentata doar din perspectiva atuurilor sale fizice: coafura blonda, silueta voluptoasa, vocea cantata. De la moartea ei, publicul a pastrat ca imagine de brand fie figura ei de pinup, fie o versiune tragica a ei ca fetita pierduta, exploatata si neajutorata.

La fel se intampla si cu filmul Blonde in regia lui Andrew Dominik, un film care in ciuda performantelor exceptionale ale actritei Ana de Armas, e plin de sabloane si minciuni despre viata actritei care continua sa fascineze publicul la 60 de ani de la disparitie.

Adevarata Marilyn era intelectuala, o femeie careia ii placea sa citeasca si care lua in serios actoria ca profesie. A fost, de asemenea, o forta puternica – o vedeta care a obtinut controlul asupra carierei si a imaginii sale de la studioul de film care ii construisera faima – Fox, devenind una dintre primele femei care si-au fondat propria companie de productie (prima a fost starul mut Mary Pickford). Marilyn cea de dincolo de aceste sabloane a dat o lovitura grea sistemului de studiouri de la Hollywood in momentul in care si-a facut compania de productie, aratand ca femeile pot face mult mai multe chiar si decat barbatii pentru independenta lor in aceasta meserie.

Regizorul filmului Blonde se apara atunci cand este acuzat ca a promovat multe minciuni si sabloane in acesta productie spunand ca e o ecranizare a cartii omonime scrise de Joyce Carol Oates.

Numai ca, in 2000 cand a aparut cartea – care are putin peste 700 de pagini –, atat lumea literara cat si cei din industria filmului au aratat multe dintre minciunile din ea. Oates (care acum are 84de ani) s-a aparat la vremea respectiva spunand ca este o fictionalizare biografica, iar acum spune ca filmul Blonde este o opera de arta inspirata de cartea sa.

“Cartea nu merita un loc in literatura, desi Oates si-a dorit sa o puna in zona marilor romane americane. Pentru ca o exploateaza pe Marilyn Monroe, asa cum ii acuza pe ceilalti ca o fac. Pentru ca psihologia sa este puerila. Pentru ca accentul pus pe sange, pe fizic, nu poate inlocui intelegerea. Pentru ca oricine este cu adevarat interesat de Marilyn va gasi mai mult adevar intr-o biografie. Pentru ca oricine nu este interesat de ea nu va dori oricum sa o citeasca”, scria The Guardian in urma cu 12 ani la lansarea ei.

Problema consta in forma. Fictionalizarea unei vieti este o chestiune dubioasa, deoarece singurul lucru care o separa de biografie este conjuctura si, prin extensie, neadevarul. E usor sa pleci de la intamplari care au fost consemnate in biografii si sa le pui un context care sa schimbe mult adevarul. E, de fapt, tehnica care sta la baza fakenews-urilor de azi.

In realitate actrita si-a povestit viata intr-o autobiografie – “My story by Marilyn”  la care a colaborat cu jurnalistul Ben Hecht si l-a rugat ca aceasta biografie sa fie publicata dupa moartea sa. Iar pe parcursul vietii a mai avut un biograf oficial, Anthony Summers, care a documentat pas cu pas munca ei in industria de cinema si a scris cartea “Goddess – The secret lives of Marilyn Monroe”.

Puse cap la cap informatiile din cele doua carti fata in fata cu filmul de pe Netflix, avem o serie de minciuni care nu fac niciun serviciu imaginii actritei, ci mai degraba cauta sa o exploateze inca o data, folosindu-se de secvente de sex si relatii amoroase care nu au existat pentru o audienta virala.

In filmul Blonde sunt prezentate o serie de scene care sa justifice un comportament labil cu radacini in copilarie, si eventual consumul excesiv de medicamente. E o secventa in care mama, Gladys (interpretata de Julianne Nicholson) vrea sa o omoare intr-o cada plina cu apa fierbinte.

In realitate, nu exista niciun document care sa indice faptul ca acest lucru s-a intamplat cu adevarat. Da, mama ei avea probleme de sanitate psihica, da – Marilyn a crescut in orfelinate si de la 7 ani a fost luata de un unchi in familia lui.

Acesta era foarte zgarcit si i se parea ca intreaga familie face risipa, incat nu aveau voie sa traga apa la toaleta decat de doua ori pe zi si faceau baie, toti pe rand, in aceeasi apa din cada. Marilyn mentioneaza intamplarea aceasta cu unchiul in “My story” si precizeaza ca ea era, bineintels ultima din familie care facea baie in apa murdara.

 Marilyn nu a fost niciodata implicata intr-un threesome asa cum spune filmul (si include, cum altfel, pentru audienta si o secventa de sex).

In film, ea ii intalneste pe Charles „Cass” Chaplin Jr. (Xavier Samuel) si Edward G. Robinson Jr. (Evan Williams) la un curs de actorie in L.A., iar cei doi barbati sunt deja o pereche, invitand-o pe Norma Jeane in relatia lor sexuala.

In realitate, nu exista nici cea mai mica dovada care sa indice ca Monroe a fost vreodata intr-un thresome, nici ca Robinson si Chaplin au fost homosexuali, bisexuali sau au avut o relatie intre ei. Monroe s-ar fi intalnit cu Chaplin pentru o vreme, ba chiar l-a intalnit pe celebrul sau tata la un pranz, potrivit cartii sale de memorii. Daca Monroe l-a cunoscut vreodata pe Robinson (a avut un rol mic in Some Like It Hot), nu au fost decat niste cunostinte. In ceea ce priveste speculatia din film ca moartea lui Cass a jucat un rol in propriul sfarsit tragic al lui Marilyn, el a murit la sase ani dupa ea, asa ca nu este nimic adevarat.

Redarea de catre Andrew Dominik (scenarist si regizor) a avortului fortat al lui Monroe, inclusiv un fat vorbitor si o imagine din interiorul vaginului ei, este socanta si absolut gratuita in directia morala. Evident cu singura scuza, audienta.

Actrita nu a comentat niciodata daca a facut vreun avort. In epoca era insa o obisnuita ca studiourile sa le ceara vedetelor sale sa nu ramana gravide ca sa nu piarda banii pe care-I investisera. Unul dintre cele mai notorii cazuri e cel al lui Judy Garland pe care mogulii studiourilor au obligat-o sa avorteze, iar ea a povestit mai tarziu intamplarea.

Marilyn nu s-a mutilat niciodata pe fata in timpul filmarilor, de stress, asa cum o prezinta filmul Blonde

Monroe interpretata de De Armas isi taie fata cu unghiile din cauza stresului provocat de rolul ei din Some Like It Hot, dar regizorul Billy Wilder a declarat in cartea lui Cameron Crowe din 1999, Conversations with Wilder, ca Monroe cea reala nu s-a mutilat in fata distributiei si a echipei.

Wilder a recunoscut insa ca Monroe a intarziat la filmari, lucru care se intampla frecvent, si a avut nevoie de mai multe duble pentru a simti ca a reusit sa faca o scena, insa a precizat ca atunci cand era pe set era pregatita sa traga si 80 de double pana totul era perfect.

Monroe s-a despartit de Arthur Miller dupa pierderi repetate de sarcina

In Blonde, Adrien Brody interpreteaza o versiune fictiva a lui Miller, cunoscut sub numele de „Dramaturgul”, iar casnicia lor de cinci ani, care a inceput in mod fericit, se opreste dupa un avort spontan si dupa ce Monroe a lui de Armas isi da seama ca el o foloseste ca sursa de inspiratie pentru eforturile sale creative. De asemenea, ea incepe sa foloseasca alcoolul si drogurile pentru a scapa.

In viata reala, povestea este aproximativ la fel, revista Time relatand ca Monroe a spus odata despre Miller, cel de-al treilea sot al ei: „Este prima data cand am fost cu adevarat indragostita”. Dar, dupa multiple pierderi de sarcina si pe fondul faptului ca actrita a apelat la droguri si alcool, casatoria s-a incheiat.

Ce face insa bine filmul Blonde este sa o arate pe Ana de Armas in toata splendoarea ei, intr-un rol care o expune emotional si fizic atat de mult incat spectatorii isi doresc ca actrita sa fie rasplatita cu premii de interpretare.

De Armas a declarat ca a vizionat filmele lui Monroe de sute de ori pentru a recrea cu minutiozitate scenele pentru Blonde. „Andrew avea doua monitoare, pe adevarata Marilyn din scena si pe mine. Si totul, fiecare unghi, trebuia sa fie exact la fel. Asa ca am urmarit aceste filme de sute si sute de ori”, a declarat ea pentru revista AnOther.

Inapoi la realitate, pe 7 ianuarie 1955, Marilyn Monroe a anuntat lumii intregi infiintarea companiei sale de productie. In timp ce jurnalistii si prietenii s-au adunat la casa avocatului ei, Frank Delaney, a fost citita cu voce tare o declaratie publica care semnifica existenta Marilyn Monroe Productions.

Atat pentru Marilyn, cat si pentru Hollywood, a fost un moment revolutionar si o declaratie a hotararii ei de a contrazice asteptarile limitate si sexiste ale contractului cu studioul si ale imaginii publice.

Studioul nu avea de gand sa renunte la una dintre cele mai profitabile vedete ale sale fara lupta, dand-o imediat in judecata pe Monroe pentru incalcarea contractului. Pe parcursul unui an intreg de negocieri, au ajuns in cele din urma la o intelegere intre Fox si compania ei de productie. Intelegerea neexclusiva i-a adus lui Monroe un cec pentru castigurile anterioare, un nou salariu de 100.000 de dolari pentru patru filme pe o perioada de sapte ani si aprobarea tuturor aspectelor majore ale productiilor sale, inclusiv scenariul, regizorul si directorul de imagine.

Ziarele au anuntat noul contract al lui Monroe si victoria in batalia ei legala ca fiind un moment istoric. Time a numit-o „o femeie de afaceri iscusita”, in timp ce Los Angeles Mirror a sustinut ca este „unul dintre cele mai mari triumfuri obtinute vreodata de o actrita”. The Morning Telegraph a jucat-o si, bineinteles, s-a aplecat asupra infatisarii ei, scriind: „Batalia acerba s-a incheiat – Marilyn Monroe, o blonda de un metru si cincizeci si cinci si jumatate, a ingenuncheat Twentieth Century Fox.”

Compania i-a oferit o putere aproape de neegalat, permitandu-i unei vedete de talia ei sa isi controleze propria cariera, in loc sa fie la mila unui studio capricios si a mogulului acestuia. Deja slabit, sistemul studiourilor nu a putut rezista pierderii controlului asupra celor mai valoroase active ale sale, vedetele sale. In urmatorii cativa ani, studiourile aveau sa continue sa decada, deschizand calea pentru „Noul Hollywood” al anilor 1960. Monroe chiar a dat startul unei tendinte, vedete precum Frank Sinatra, Paul Newman, Sidney Poitier si Barbra Streisand urmandu-i calea autodeterminarii in anii urmatori.

Partea cu adevarat trista a efectelor filmului Blonde este ca, in lumea de astazi,  orice controversa ajuta la publicitate, iar asta nu va face decat ca filmul sa aiba mai multi spectatori, iar peste ani, Andrew Dominik sa se laude cu rezultatele filmului pe care l-a facut.