Acum pe Netflix noul sezon „MONSTRI”. Povestea reala a fratilor Menendez care si-au ucis cu sange rece parintii pentru o mostenire. Politiei i-a luat 5 ani pana sa-si dea seama ca sunt vinovati.
Acum puteti vedea pe Netflix “Monsters: The Lyle and Erik Menendez Story”, un nou sezon care continua antologia “Monster” inceputa de hitul „Dahmer – Monster: The Jeffrey Dahmer Story”.
Serialul este creat si produs de Ryan Murphy, unul dintre cei mai de succes producatori de televiziune in viata, alaturi de Ian Brennan si urmeaza o reteta similara cu “Dahmer”: ecranizeaza faptele unor criminali care au socat si scandalizat atat SUA cat si restul lumii.
Sezonul 2 al antologiei va urmari condamnarea din 1996 a fratilor Menendez pentru uciderea parintilor lor. Actorii Nicholas Alexander Chavez si Cooper Koch sunt protagonistii seriei in rolurile fratilor Lyle si Erik Menendez, in timp ce José si Mary Louise „Kitty” Menendez vor fi interpretati de Javier Bardem si Chloë Sevigny.
Cazul a captivat presa in anii ’90, cei doi frati s-au ucis parintii pe 20 august 1989 insa si-au acoperit faptele si au incercat sa gaseasca vinovatul alaturi de autoritati. Ulterior, au fost condamnati pentru crima de gradul intai si condamnati la inchisoare pe viata fara posibilitatea eliberarii conditionate.
In timpul proceselor, fratii au invocat ani de abuzuri ca motiv pentru uciderea parintilor lor. Cu toate acestea, procurorii au sustinut ca motivul lor a fost acela de a pune mana pe averea familiei.
In trailerul de mai jos se aud doua focuri de arma care par sa reprezinte moartea ambilor parinti.
Din distributie face parte si actorul Nathan Lane, in rolul jurnalistului de investigatii Dominick Dunne, care a documentat procesele pentru Vanity Fair.
Ari Graynor o interpreteaza pe Leslie Abramson, unul dintre cei mai proeminenti avocati ai apararii din Los Angeles in anii ’80 si ’90, care devine avocatul principal al lui Erik Menendez.
Distributia este completata de Paul Adelstein, Jason Butler Harner, Enrique Murciano, Michael Gladis, Drew Powell, Charlie Hall, Gil Ozeri, Jeff Perry, Tessa Auberjonois, Tanner Stine, Larry Clarke, Jade Pettyjohn si Marlene Forte.
Regizorii episoadelor sunt Brennan, Franklin, Max Winkler, Paris Barclay si Michael Uppendahl.
DAHMER a fost un succes record pe Netflix, atingand 1 miliard de ore de vizionare in primele 60 de zile. Se afla intr-o categorie aparte, fiind una dintre cele patru productii TV de pe Netflix, alaturi de Stranger Things si Squid Game, care au atins o astfel de borna.
Imediat dupa succesul primei iteratii, Monster a fost preluat pentru inca doua sezoane in care va urmari figuri notorii care si-au lasat amprenta asupra societatii. Momentan nu se stie ce poveste va fi ecranizata in sezonul 3 insa mai jos puteti afla in detaliu cum s-a desfasurat istoria reala a fratilor Menendez.
Cazul fratilor Menéndez este foarte cunoscut in cultura de masa din SUA dupa ce a dominat multa vreme prima pagina a ziarelor in anii ’90.
S-a facut referire la povestea lor in sute de seriale si emisiuni TV din America de Nord, exista peste 10 documentare despre vietile lor dar si filme de televiziune, cel mai recent fiind “Menendez: Blood Brothers” lansat in 2017.
In fapt, crimele Menéndez au aratat incompetenta politistilor americani. Fratii Erik si Lyle nu au fost luati in considerare ca suspecti iar cand s-a aflat ca ei au fost vinovati, au argumentat ca ar fi fost abuzati fizic si sexual de tatal lor. Povestea lor o puteti citi in articolul de mai jos.