Muzee care creeaza versiuni 3D si in Realitate Virtuala pentru nevazatori si persoanele cu deficiente de vedere
Unul dintre termenii care si-a facut aparitia tot mai des in tendintele culturale din ultimii ani este „inclusive”. Reprezinta o atentie deosebita pentru crearea de oportunitati in livrarea serviciilor pentru a le face accesibile pentru toata lumea, indiferent de sex, rasa, religie, orientare sexuala, handicap sau deficiente.
In ultimii ani, muzeele din intreaga lumea au inceput sa recreeze cele mai faimoase opere de arta din lume in versiuni 3D, special pentru oamenii cu deficiente de vedere. Versiunile tactile le permit sa experimenteze si sa simta figurile din opera prin compozitie si prin stilul artistic.
Recent, pretul din ce in ce mai accesibil al imprimantelor 3D a permis institutiilor culturale sa le achizitioneze si sa le foloseasca pentru a dezvolta programe pentru copii si experiente tactile pentru cei cu deficiente de vedere.
In Galeria Uffizi din Florenta, pictura „Nasterea lui Venus” a lui Sandro Botticelli este transpusa intr-o versiune tridimensionala sub forma unei sculpturi in relief.
Orice persoana care va atinge varianta 3D a lui Botticelli dispusa imediat langa tablou va putea simti formele lui Venus in bataia vantului pe nimfa Zephyr si pe Chloris si Horai care ii tine rochia.
In Madrid exista Museo Tiflológico de la ONCE deschis in 1992 si dedicat expozitiilor cu opere de arta create special pentru nevazatori.
Muzeul are patru sali in care sunt expuse modele in miniatura ale unor monumente incluse in Patrimoniul Mondial, picturi, sculpturi si arta textila care pot fi simtite prin atingere.
Tot in Madrid, Muzeul Prado a lucrat cu o echipa de specialisti pentru a dezvolta o tehnica speciala care sa redea tablourile intr-o forma mai realista.
Tehnica dezvoltata de Estudios Durero se numeste „Didu” si permite lucrarilor sa fie reproduse intr-o textura bogata si o culoare asemanatoare cu originalul. Astfel, picturile devin accesibile pentru nevazatori si creeaza o experienta mai aproape de realitate pentru cei care pot vedea intr-un procent destul de mic.
Volumul prin care este redata opera de arta adauga textura parului in portretele lui Goya, finetea pielii din tablourile lui El Greco si expresiile pansive din lucrarile lui Da Vinci.
Muzeul pune la dispozitie si masti pentru vazatorii care doresc sa experimente lucrarile intr-un mod mai profund.
Muzeul Victoria & Albert din Londra a creat un proiect cu modele 3D pentru copiii care asteptau transplant de maduva in timp ce erau internati in spitalul Great Ormand.
Din cauza naturii tratamentului, contactul cu lumea exterioara este limitat pentru copiii in cauza iar frustrarile acumulate in randul pacientilor, parintilor si asistentilor medicali poate fi greu de suportat. Astfel, angajatii Victoria & Albert au folosit tablete pe care copiii puteau sa se uite la modele 3D ale sculpturilor din muzeu si sa le foloseasca drept baza pentru design pe care aveau ocazia sa il creeze. La final, proiectul era realizat cu o imprimanta 3D iar copiii se bucurau de opera creata.
Galeria Nationala din Praga ofera experiente in Realitate Virtuala pentru nevazatori.
Vizitatorii au ocazia sa isi puna manusi cu feedback tactil care le permit sa simta trei capodopere sculpturale – „Capul lui Nefertiti”, „Venus de Milo” si „David” al lui Michelangelo.
Muzeul Belvedere din Viena a transpus „Sarutul” lui Gustav Klimt folosind finantare din fonduri europene.
Faimosul tablou a fost realizat sub forma unei sculpturi in relief de forma unui patrat cu latura de 42 de centimetri. Tabloul a fost refacut in mediul digital si fiecare pixel a fost transpus in detalii compozitionale si ornamentale. Unele parti ale reliefului se activeaza la atingere si reproduc informatii audio despre opera lui Klimt.