Muzeul de Arta Recenta prezinta o expozitie dedicata sportului si educatiei fizice in cultura vizuala a Romaniei. Mari sportivi romani participa la intalniri cu publicul in cadrul expozitiei.
La Muzeul de Arta Recenta (MARe) se deschide expozitia „C.S.A. Clubul Sportiv al Artelor. Reprezentarea sportului in arta romaneasca de la 1900 pana azi” incepand de miercuri, 12 mai. Pentru aceasta expozitie, echipa curatoriala a alcatuit un portofoliu cuprinzator de reprezentari ale celor mai diverse sporturi, de la cele mai populare (fotbal, atletism, gimnastica, tenis, handbal, rugby, schi, sah etc.) la cele mai specializate, care cer echipamente si tehnici aparte (motociclism, echitatie, golf, aviatie etc.).
Expozitia cartografiaza peisajul extrem de divers al interesului artistic pentru sport si educatie fizica in cultura vizuala a Romaniei si prezinta 53 de lucrari de arta (pictura, desen, sculptura, fotografie, video, instalatie), realizate de 48 de artisti romani, din colectiile a 12 muzee din tara, peste noua colectii private si a patru galerii de arta. Printre lucrarile expuse vor fi si lucrari de patrimoniu sau de tezaur semnate de artisti ca Iosif Berman, Ion Barladeanu, Alexandru Ciucurencu, Ion Grigorescu, Ion Jalea, Lea Rasovszky, SADDO, Roman Tolici sau Mihai Zgondoiu.
„C.S.A. Clubul Sportiv al Artelor este o premiera in istoria artei, fiind singura expozitie muzeala dedicata vreodata reprezentarii sportului in arta tarii noastre. Ea va parcurge sistematic intregul traseu istoric prin care sportul si arta au modelat si modernizat societatea timp de peste 100 de ani”, noteaza reprezentantii Muzeului MARe.
Expozitia va scoate in evidenta predilectia pentru inot si canotaj a Scolii de la Balcic, obsesia pentru box si aviatie a avangardei si va prezenta in detaliu viziunea preponderant atletica asupra sportului, pe care realismul socialist si arta oficiala comunista au cultivat-o timp de 40 de ani.
„Arta contemporana, cu accentul ei reflexiv si adesea critic pentru sport ca element iconic al culturii de masa si pentru sublimarea sportului in virtual pe de-o parte (televiziune, internet, jocuri electronice) si in modelarea aspectului fizic potrivit presiunii exercitate in imaginarul colectiv de diverse idealuri de perfectiune si de sanatate (sportul ca fitness), ocupa un loc important in expozitie,” mentioneaza reprezentantii muzeului.
Mai mult, MARe va colabora cu COSR si cu federatiile sportive nationale si va implica in programele dezvoltate pe parcursul expozitei unii dintre cei mai faimosi sportivi romani care, impreuna cu artisti, se vor reuni intr-o serie de mese rotunde bilunare, cu tematica dedicata dinamicii reprezentarilor corpului educat fizic in vizualul si mentalul colectiv national pe intreg parcursul istoriei moderne a Romaniei.
De asemenea, in lunile mai si iunie vor fi prezentate publicului 12 filme realizate intre 1968 si 2018, de 11 regizori romani: Andrei Blaier, Elisabeta Bostan, Ovidiu Bose Paștina, Luminita Cazacu, Mihai Constantinescu, Alexandru Mavrodineanu, Aurel Miheles, Sergiu Nicolaescu, Dan Pita, Corneliu Porumboiu si Dinu Tanase.
Expozitia poate fi vizitata pana in 19 septembrie 2021, in fiecare zi, cu exceptia zilelor de marti, cand muzeul este inchis publicului. Detalii despre expozitie sunt disponibile aici.