Muzeul Rodin din Paris vinde o sculptura a maestrului pentru a putea recupera din pierderile cauzate de lipsa vizitatorilor. Sistemul de vanzare a fost creat de Rodin acum 100 de ani
Pe mapamond, oamenii din domeniul cultural incearca sa gaseasca solutii creative pentru criza financiara pe care o traverseaza din cauza lipsei vizitatorilor si a crizei pandemice. Acesta este si cazul Muzeului Rodin din Paris, care intentioneaza sa depaseasca colapsul financiar cauzat de pandemie prin vanzarea unora dintre capodoperele sculptorului francez.
Muzeul Rodin din Paris este autofinantat, desi intreaga opera a lui Auguste Rodin a fost donata de catre acesta statului francez. Muzeul si-a redeschis portile la inceputul lunii iulie dupa patru luni de inactivitate cu publicul, insa turistii au fost foarte putini in comparatie cu traficul inregistrat inainte de pandemie.
Un sistem implementat de Rodin acum mai bine de 100 de ani sprijina financiar muzeul care ii gazduieste o mare parte dintre lucrari
Una dintre solutiile gasite de muzeu este chiar un sistem implementat de Rodin acum o suta de ani, prin care muzeul poate vinde pana la 12 replici dupa sculpturile sale in fiecare an. Statuile din bronz sunt turnate in ateliere speciale, supravegheate de specialistii muzeului, si sunt achizitionate de galerii de arta, colectionari sau chiar alte muzee. Replicile sunt turnate in bronz, desi majoritatea sculpturilor lui Rodin sunt din marmura.
Aceste vanzari au ajutat ca notorietatea artistului sa devina globala, insa managementul muzeului nu a avut pana acum o strategie de vanzari clara pentru replicile dupa lucrarile lui Rodin, dar deficitul bugetar de peste 3 milioane de euro de anul acesta schimba inclusiv strategia de functionare a muzeului. Deja in gradina in care se gasesc o mare parte dintre lucrarile lui Rodin a aparut semnalistica care indica donatii din partea vizitatorilor.
Valoarea unei replici dupa Rodin incepe de la 50.000 euro si poate urca pana la cateva milioane de euro. In acest sistem propus chiar de artist, in ultimii 100 de ani, muzeul a vandut peste 5000 de lucrari, majoritatea fiind achizitionata de europeni si americani, insa acum muzeul vrea sa abordeze si alte piete, ca Asia, America Latina si Orientul Mijlociu. In incercarea de a creea un venit constant pentru muzeu, Catherine Chevillot a reusit sa mareasca numarul de replici de la 30 la 120 pe an.
Rodin, un artist vizionar care atrage milioane de mii de pasionati de arta din intreaga lume
“The Thinker” si “The Burghers of Calais”, doua dintre cele mai cunoscute sculpturi ale lui Rodin, au fost deja vandute, iar alte achizitii urmeaza sa fie aprobate. Conform informatiilor oferite de directorul muzeului, Catherine Chevillot, 1,4 milioane de euro au fost incasati din vanzarea de replici de bronz ale statuilor lui Rodin, insa pentru a supravietui, muzeul are nevoie sa asigure anual un minim de 3 milioane de euro din vanzarile de statui, adica un sfert din bugetul total al muzeului.
Muzeul Rodin, amplasat chiar langa Domul Invalizilor, obisnuia sa atraga peste 2500 de turisti zilnic in perioada verii, cei mai multi vizitatori fiind de nationalitate americana. Avand in vedere diminunarea semnificativa a turismului, muzeul se pregateste de o scadere a traficului de pana la 80%. De asemenea, nici inchirierea muzeului pentru nunti sau evenimente corporate nu mai poate fi considerata o sursa de venit pentru institutie, avand in vedere restrictiile cauzate de pandemie. Insa nu doar aceasta criza a creat dificultati financiare muzeului, ci si recentele conflicte care au avut loc in Franta: protestele vestelor galbene, grevele sindicatelor si acum pandemia.
Auguste Rodin este considerat cel mai mare sculptor dupa Michelangelo
Desi criticat aspru de industria artei, critici si artisti deopotriva, Expozitia Universala de la Paris din 1900 a reprezentat un pavilion de 150 de sculpturi si desene ale lui Rodin, atestand astfel faima sa internationala. Dupa terminarea expozitiei, lucrarile sale au fost mutate pe proprietatea sa de la Meudon, un adevarat atelier viu pentru el si elevii sai. Aici, Rodin realiza modele, iar executia o lasa pentru specialistii in turnarea bronzului si taierea marmurei, de aici pornind si ideea de replici ale lucrarilor sale.
Cativa ani mai tarziu, in mai 1908, Rodin inchiriaza Hotelul Biron in uma unui acord prin care statul francez era de acord sa cumpere si sa pastreze cladirea hotelului drept Muzeul Rodin in schimbul donatiei tuturor lucrarilor sale. Acest proces a durat opt ani, pana in 1916, iar un an mai tarziu, sculptorul francez a murit la Meudon.
Constantin Brancusi a fost unul dintre ucenicii lui Rodin
Atelierul lui Auguste Rodin a fost pentru scurt timp si gazda sculptorului roman Constantin Brancusi, cand acesta isi incepea anii de ucenicie la Paris. Brancusi a inceput lucrul in atelierul lui Rodin in anul 1907, insa l-a parasit rapid, motivand ca „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres (nimic nu se poate inalta la umbra marilor arbori)”.