Skip to content

Keo & friends – Live in Garajul Europa FM (poze, video)

Keo a facut un super-show aseara in Garajul Europa FM alaturi de prietenii sai: Andreea Balan, Skizzo Skillz, Lora, Catalin Josan, Ralflo, Berti Barbera, Dax, The Roses si Ovi de la Naguale!

L-am auzit pe Keo live de multe ori insa show-ul din Garajul Europa FM a fost unul special. In primul rand, a avut o multime de invitati astfel ca am avut parte de duete inedite. George Zafiu a fost gazda show-ului care a tinut mai bine de o ora si a fost transmis live la radio si pe Music Channel.

Surpriza serii si aparitia cea mai comentata a fost Andreea Balan. Ea si Keo au cantat impreuna, pentru prima oara dupa 5 ani – desi nu le place sa vorbeasca despre relatia lor, s-au cunoscut datorita unei colaborari muzicale in 2006 – Nu stiu sa fiu numai pentru tine – clipul ala mai gotic in care ea era o mireasa neagra.

Andreea a fost foarte incantata ca a ajuns sa cante la un post de radio atat de popular pentru un public ceva mai matur. Cei doi au interpretat Manic Monday (cover dupa Prince), Snow si Dac-as putea sa zbor. Hai sa ascultam inregistrarea cu Manic Monday!

Pe toata durata serii, Keo a cantat alaturi de trupa pe care o ia si in toate concertele sale, a mai fost Ovi de la Naguale care a facut o treaba foarte buna la tobe iar baietii de la The Roses au intregit partea audio – sunt trei bulgari foarte talentati. Condimentul a fost partea lui Dax la saxofon!

Alaturi de Keo au mai cantat Lora – pentru ultima parte a showului – a preluat si refrenul de la Azi vii, maine pleci si a facut show pe Bohemian Rhapsody si This Love (cover dupa Maroon 5). Skizzo Skillz a avut interventii pentru Fac ce vreau si pentru final – el si Keo sunt buni prieteni si pregatesc mai multe piese impreuna, pe viitor.

O alta aparitie interesanta a fost Catalin Josan (Keo si Ralflo au scris hitul Don\’t wanna miss you care l-au facut celebru in Italia). In afara de oamenii care au cantat cu el, artistul a fost sustinut de prietenii sai Cornel de la Vunk, Catalin Muraru de la Roton, Bodo de la Proconsul si Julia Jianu.

Berti Barbera a cantat la muzicuta in timp ce Keo a marcat momentul lui preferat: Piano Man. Ralflo i s-a alaturat pentru hitul Liber – va las sa ascultati inregistrarea mai jos!

Partea mea preferata a fost ultima piesa din concert: cover-ul dupa Incomplete – Backstreet Boys. Ceea ce a fost si mai interesant a fost ce s-a intamplat la after-party-ul din The Jack’s unde au aparut niste duete inedite, improvizatii si alte nebunii care sunt inregistrate in telefonul meu! :))

Acolo unde se aduna oameni talentati se intampla muzica buna! Va las sa vedeti pozele mai jos!

Voi ce parere aveti, ati urmarit concertul din Garaj? V-a placut?

Foto: Valentin-Narcis Sturzu pentru Urban.ro

Citește în continuare