Skip to content

Filmul “Napoleon” in regia lui Ridley Scott include una dintre cele mai mari conspiratii din istoria artei: momentul in care imparatul francez ar fi impuscat nasul Marelui Sfinx din Egipt.

Filmul biografic „Napoleon” al lui Ridley Scott, in care Joaquin Phoenix il interpreteaza pe celebrul imparat francez, a fost lansat in weekendul trecut in cinematografe. A avut incasari de aproape 80 de milioane de dolari din vanzarile de bilete, clasandu-se pe primul loc in topul celor mai urmarite lungmetraje ale weekendului la nivel mondial.

Desi este o opera de fictiune istorica, echipa regizorului Ridley Scott a lucrat pentru a se asigura ca cel putin unele detalii sunt corecte din punct de vedere istoric. Printre acestea se numara ascensiunea generalului Napoleon in urma Revolutiei franceze in pozitia de imparat, dragostea lui pentru sotia Josephine si unele dintre cele mai faimoase batalii ale sale, culminand cu infrangerea in Batalia de la Waterloo.

Filmul include una dintre cele mai mari conspiratii din istoria artei: aceea care sustine ca Napoleon a pus trupele franceze sa traga cu tunurile asupra Marii Piramide din Giza in timpul campaniei sale din Egipt din 1798, impuscand in acelasi timp nasul Marelui Sfinx.

Sus: pictura lui Jean-Leon Gerome, Bonaparte Before the Sphinx (1886) / Jos: filmul lui Ridley Scott

Michael Broers, autorul mai multor carti despre Napoleon, care a fost consultant istoric in momentul scrierii scenariului pentru lungmetrajul lui Scott — scenariul fiind semnat de David Scarpa — a declarat intr-un interviu acordat revistei TIME ca filmul isi propune sa captiveze si sa fascineze publicul, si nu neaparat sa-l educe cu exactitate cu privire la faptele istorice.

Potrivit lui Broers, Scott stie ca secventa legata de Marele Sfinx nu s-a intamplat asa cum o prezinta el in film, insa a ales sa o pastreze pentru ca l-a facut pe Broers sa rada cand lucrau la scenariu. 

La randul lui, intr-un interviu acordat publicatiei The Times, Ridley Scott a descris scena ca fiind “o modalitate rapida de a arata ca Napoleon a cucerit Egiptul”.

https://www.youtube.com/watch?v=1DJYiG6wh0w

Broers a explicat ca Scott a fost nevoit sa se joace “pe repede inainte cu cronologia, dar asa era mai usor de urmarit pentru spectactori”.

Potrivit specialistului in viata lui Napoleon, Scott a mutat divortul imparatului de Josephine (jucata in film de Vanessa Kirby) inainte de intalnirea cu Tarul Alexandru, cand, de fapt, acest lucru s-a intamplat cativa ani mai tarziu. Astfel de decizii au fost luate pentru ca publicul larg “nu isi face griji in legatura cu astfel de detalii”.

In privinta impuscarii piramidei din Egipt, Broers a declarat ca “evident, nu s-a intamplat asa ceva. Dar a fost destul de amuzant. Cand vorbeam despre asta, iar Scott a spus ca se va intampla asta, unii dintre noi s-au uitat unii la altii si au spus: stiti ceva, stati putin. Dar el s-a intors spre mine si mi-a spus: Cand ti-am spus ca vom trage din varful piramidei, ai ras, nu-i asa? Iar eu am spus: Ei bine, da. El a spus: Atunci scena asta va ramane.”

Marea Piramida si Sfinxul din Giza sunt cele mai importante constructii egiptene, fiind construite in anul 2500 i.e.n., in timp ce Marea Piramida este singura minune a lumii ramasa din lumea antica.

In realitate, nu armata lui Napoleon a deteriorat nasul Sfinxului. In desenele realizate de exploratorul danez Frederic Louis Norden in 1737 si expuse in 1744, sculptura colosala isi pierduse deja nasul cu cel putin 60 de ani inainte de invazia lui Napoleon. 

Istoricul Bassam el-Shamaa a confirmat, de asemenea, ca povestea utilizata de Scott este de fapt un zvon pe care el l-a inclus in cartea “Conducatorii Egiptului Antic” din 2009. In plus, batalia lui Napoleon a avut loc, de fapt, in cartierul Imbaba, la aproximativ patru ore de mers pe jos de complexul piramidal.

Principalele teorii pentru a explica pierderea nasului Sfinxului sunt atacurile iconoclaste care au avut loc intre secolele al X-lea si inceputul secolului al XVIII-lea, sau eroziunea naturala progresiva din cauza intemperiilor pe parcursul celor cinci milenii de viata a statuii de calcar. 

Se crede ca teoria conspiratiei napoleoniene a aparut in jurul inceputului secolului XX cand mitul conducatorului francez a fost reactivat de istoricii francofoni.

Mai jos puteti citi mai multe despre istoria reala care sta la baza filmului „Napoleon”, in special despre relatia pe care imparatul francez a avut-o cu sotia sa, Josephine.

Citește în continuare