Skip to content

Noaptea alba a designerilor si creatorilor de produs

O noapte pe an nu mai e nici pentru somn, nici pentru concerte si nici pentru iesiri cu prietenii. O noapte pe an, se intampla o expozitie, altfel – nu admiram obiecte in liniste ci povestile lor sunt spuse tare. O noapte pe an nu mai incercam sa intuim ce a vrut sa spuna artistul si avem nu un curator, ci peste treizeci de creatori dornici sa ne explice cum ideea s-a transformat in opera de arta.

O noapte pe an in care nu se vinde si nu se cumpara dar ne umple de inspiratie, ne educa si ne face sa ne asumam sa alegem arta ca stil de viata. O noapte pe an – Noaptea alba a creatorilor si designerilor de produs – pe 25 noiembrie, la Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” din Bucuresti Produsele realizate de designer, datorita conceptului si tehnicii de realizare, au capatat statutul de obiecte de arta si, in acelasi timp, nu mai sunt menite pastrarii in vitrine si galerii ci devin arta pe care o purtam, care ne infrumuseteaza casele si pe care o putem folosi zi de zi. Arta integrata in vietile noastre se transforma intr-un manifest, o declaratie, o alegere asumata, care ne defineste si ne apropie.

Noaptea alba a creatorilor si designerilor de produs pune, o data pe an, la dispozitia publicului, un spatiu de dialog, de experiment artistic si de interactiune cu creatorii de produse, de continut si de idei. Evenimentul are o dubla misiune – cea de a educa publicul in directia designului de produs contemporan romanesc, la fel de unic si de valoros ca arta de circulatie internationala, dar si de a clarifica statutul si valoarea unui obiect de arta pentru fiecare dintre noi. Aceasta a sasea editie a Noptii albe a creatorilor si designerilor de produs este dedicata traditiei culturale romanesti si a multelor cai de a o adapta la contemporan.

Peste 20 de artisti selectati expun cate cinci produse realizate in ultimul an: A.A.Petcan / Albert Kaan / Albert Suvac / Angela Ciobanu Artefact Room / Bianca Georgescu / Brandusa Ungurasu/ Brut Concept/ Carina Panculescu Art & Design / Dan Marincovici Design / Deco-Box / Digital Concept Studio / Flori de nu ma uita /Gabi Toma / HUMAN APJ / Ionela Luncanu / Irina Mocanu IUTTA / Jazz Design / Lemnia / Luvers / Marie Nouvelle MARNON / MATIUS Studio / Metal Creativ / Raicelai / SlenderTree / Supernovator.

Lor li se adauga CAMERA LUCIDA, un nou proiect lansat de Assamblage – Asociatia Nationala a Autorilor si Designerilor de Bijuterie Contemporana, in perioada 2017 – 2018, dedicat comemorarii a 100 ani de la incheierea Primului Razboi Mondial si demarat cu sprijinul financiar AFCN. Peste treizeci de designeri ai proiectului CAMERA LUCIDA isi vor prezenta lucrarile. Impreuna cu expozitia adiacenta ROOM 40, proiectul s-a extins la nivel international si a fost prezentat pana in prezent in cadrul Romanian Design Week 2017, Joya Barcelona si Designblok Prague Design and Fashion Week.

In cadrul evenimentului vor mai participa peste douazeci de participanti selectati de Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” si obiecte de design ce prezinta tendintele 2018/2019 in designul decoratiunilor, produse traditionale reinterpretate pentru lifestyle-ul contemporan si noutati fascinante, aduse de Christmasworld 2018, expozitia internationala de decoratiuni de sezon si ornamente de toate tipurile de la Messe Frankfurt.

Evenimentul se va desfasura pe 25 noiembrie intre orele 19:00 – 2:00 iar intrarea este libera.

“Editia de anul acesta va aduce alaturi creatorii de produse, publicul interesat, arhitecti de renume, sub cupola Universitatii de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu”. Am reusit astfel sa cream un spatiu nou de consum de cultura prin aceasta expozitie pop-up in salile de expozitie ale Universitatii de Arhitectura, aducand astfel alaturi mediul public de cel privat si sper sa fie un prim pas pentru astfel de colaborari in industria creativa romaneasca. De asemenea, anul aceasta propunem publicului creatori romani care lucreaza in strainatate sau artisti din exterior adusi gratie partenerilor nostri de la Assamblage. Vrem sa venim si cu o perspectiva asupra statusului industriilor creative, din exterior.” Mihaela ION, director de proiect.

Proiectul Noaptea alba a creatorilor si designerilor de produs este realizat de echipa Asociatiei Atelierul de Creatie, organizatie non-profit ce sustine, de mai bine de sapte ani, abordarile alternative de prezentare in spatii noi de consum de cultura. Confirmarea acestui merit a venit si prin includerea proiectului printre cele finaliste la Gala Societatii Civile, sectiunile Arta si cultura si Impact, Gala Elle Decoration si finantarile primite din partea AFCN si Ministerului Culturii. Mai mult, voluntarii sai au fost printre finalistii Galei Nationale a Voluntarilor, sectiunea Arta si cultura. La aceasta editie propune un parteneriat public- privat, organizatorii, asociatia Atelierul de Creatie transforma astfel sala de expozitie a Universitatii de Arhitectura si Urbanism Ion Mincu intr-un spatiu de prezentare a celor mai noi produse de autor create in Romania.

 

Citește în continuare

INNA prezinta albumul Nirvana

INNA revine cu un nou album care se numeste “Nirvana” si care include single-urile “Gimme Gimme”, “Ruleta”, dar si “Nota de plata” cu The Motans si “Tu si Eu” feat.…

Citeste mai mult