Skip to content

Vineri are loc Noaptea Alba a Filmului Romanesc. Documentarul „Regele Mihai: Drumul spre casa”, noile filme „Capra cu trei iezi” si „Om-Caine” pot fi vazute simultan in Bucuresti, Cluj Napoca si Timisoara.

Cea de-a 13 editie a evenimentului Noaptea Alba a Filmului Romanesc va avea loc pe 16 septembrie, la Bucuresti, Cluj-Napoca si Timisoara. Programul este gandit ca un maraton de filme romanesti, iar programul include peste 20 de proiectii simultane, in 11 cinematografe si spatii alternative din cele trei orase.

Cinefilii vor putea vedea in avanpremiera filme precum Capra Cu Trei Iezi, regizat de Victor Canache si bazat pe bine-cunoscuta poveste scrisa de Ion Creanga, cu Maia Morgenstern si Marius Bodochi in rolurile principale.

Filmul este castigator al Premiului Publicului la TIFF 2022, iar regizorul Victor Canache si producatoarea Luana Georgita vor fi prezenti la eveniment si vor raspunde intrebarilor publicului la finalul proiectiei. 

Bazat pe una din cele mai cunoscute povesti romanesti, filmul isi propune sa dezvaluie adevarata natura a faimoasei povesti pentru copii si sa prezinte publicului o noua perspectiva, una care ofera imaginea reala a tragediei, dincolo de personificari si cantece vesele.

Filmul Om-Caine”, debutul regizorului Stefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache si Ofelia Popii va fi prezentat in premiera, in prezenta echipei.

Lungmetrajul este o poveste despre dragoste si exil, scrisa de Andrei Epure, Stefan Constantinescu si Jörgen Andersson, structurata sub forma unui film noir, in care se intrepatrund senzatiile de paranoia, alienare, umorul absurd si sentimentul unei iminente catastrofe.

Actiunea filmului are loc in apogeul crizei sanitare provocate de coronavirus, cand personajul principal, Doru, decide sa revina in Romania, abandonandu-si locul de munca din Suedia. El sustine ca trebuie sa asiste la botezul fiului celui mai bun prieten, dar in realitate are un alt plan.

Programul include si proiectia in avanpremiera a filmului documentar Regele Mihai: Drumul spre casa”, in regia lui Trevor Poots, film care face parte din Turneul National de Educatie Istorica.

„Regele Mihai: Drumul catre casa” preia povestea dramatica a exilului unui tanar adesea solitar, tinut in marele joc de sah dintre Vest si Rusia Sovietica. A fost prins in incercarile CIA de a infiinta o rezistenta armata in România, iar mai târziu, a fost spionat in exil de agentii temutei Securitati a lui Ceausescu.

Filmat si produs in Romania, Marea Britanie si Elvetia, documentarul este o continuare a mult apreciatei productii „Razboiul regelui” (titlu international „Regele care l-a pacalit pe Hitler”), care a avut premiera la TV in 2016 si a fost difuzat in 42 de tari, fiind transmis inclusiv de catre HISTORY Channel si HISTORY2.

Documentarul prezinta interviuri cu familia Regelui, consilieri si prieteni apropiati Regelui Mihai, dar si un interviu nedifuzat pâna acum cu sotul reginei Elisabeta a II-a, Printul Philip, acordat in 2016 la Buckingham Palace cu doar câteva luni inainte de retragerea sa din viata publica.

Din programul Noptii Albe a Filmului Romanesc mai fac parte si comedia „Nunti, botezuri, inmormantari” (r. Alexandru Lustig), cu Serban Pavlu, Ilona Brezoianu si Anca Sigartau sau „Glasul care striga-n pustie”, in regia lui Ciprian Mega.

In Bucuresti, filmele vor putea fi vazute la Cinema Elvire Popesco (interior si in aer liber), Cinema Muzeul Taranului, Amfiteatru TNB – Open Air, Cinemateca Union, Hollywood Multiplex – Bucuresti Mall, Gradina cu filme CREART, Muzeul National al Literaturii Romane – Sala Iosif Naghiu, Unteatru – Open Air, J’ai Bistrot. 

Programul Noptii Albe a Filmului Romanesc incepe la 18.30, iar agenda completa este disponibila aici.

Biletele se gasesc pe https://eventbook.ro/program/noaptea-alba-a-filmului-romanesc-bucuresti si la casieriile cinematografelor. La Cinema Victoria din Cluj, biletele se gasesc pe cinemavictoria.ro si la casierie. La Cinema Victoria din Timisoara, biletele se gasesc pe eventbook.ro si la casierie, inainte de fiecare proiectie.

Citește în continuare