Noua campanie Gucci este o parada a iubirii si a exceselor. Personajele principale sunt Jared Leto, Snoop Dogg, Miley Cyrus si Beanie Feldstein.
Gucci a dezvaluit noua campanie pentru sezonul primavara-vara 2022 sub forma unor fotografii si unui videoclip intitulat „Parada iubirii”.
Cu fotografii realizate de Mert Alas si Marcus Piggott, sub directia creativa a lui Christopher Simmonds, noua campanie Gucci celebreaza viziunea designerului Alessandro Michele ilustrata in piesele vestimentare, accesoriile, incaltamintea si bijuteriile incluse in noua colectie.
Filmarile pentru „Parada iubirii” au avut loc in Los Angeles si continua firul narativ al defilarii desfasurate de Gucci pe faimosul Hollywood Boulevard pe 3 noiembrie cand colectia de primavara-vara 2022 a fost prezentata pentru prima data publicului.
Simultan, imaginile par inspirate din rapoartele de tendinte si marketing pentru anul 2022 in care se vorbeste despre cum tinerii vor dori sa scape de pandemie si sa recupere lunile si cei 2 ani de petreceri pe care le-au pierdut din martie 2020 si pana acum. Astfel, campania este gandita sub forma unui festin cu dansuri lascive si o stare de petrecere extravaganta si pe alocuri salbatica. Melodia utilizata pe fundalul sonor al videoclipului „Love Parade” este „Venus in Furs” interpretata de The Velvet Underground.
Starurile noii campanii sunt Jared Leto, una dintre muzele principale ale lui Alessandro Michele din ultimii ani, Beanie Feldstein – intr-o premiera pentru Gucci prin alegerea unui ambasadoare cu forme mult mai pline decat modele care apar de obicei in campaniile casei de moda – Miley Cyrus, care este si ambasadoarea parfumului Gucci Flora Fantasy, Snoop Dogg, Lee Jung-Jae, starul din Squid Game, actorul chinez Deng Lun si modelul Liu Wen.
Colectia Gucci o puteti vedea mai jos intr-o galerie foto a prezentarii care a avut loc in toamna anului trecut. A inclus peste 100 de modele printre care o serie de celebritati precum Jared Leto, Jeremy Pope, Macaulay Culkin, Kodi Smit-McPhee si Jodie Turner-Smith.
Stilul Gucci s-a conturat in ultimile 2 sezoane ca un amestec intre estetica Gucci din anii ’90-‘2000 si un aspect retro, extravagant al fiecarui element inclus in colectie, de la ceasuri, rame pentru ochelari de vedere, ochelari de soare, inele, pantofi si celebrele costume de catifea care devin treptat semnatura Gucci.
Asa cum si-a obisnuit consumatorii, casa de moda a pregatit si o serie de obiecte vestimentare si accesorii de marochinarie care sunt imprimate sau decorate cu logo-ul brandului redat in mod repetitiv.
Noua colectie a adus un omagiu ultimilor 100 de ani din Hollywood prin piese vestimentare, incaltaminte si accesorii inspirate de cele mai memorabile tendinte manifestate atat in moda, dar si in filme, teatru, muzica si cultura pop, in general. Astfel, alegerea zonei Chinese Theatre de pe Hollywood Boulevard este potrivita cu mesajul colectiei, fiind locul in care vedete precum Judy Garland, Steve McQueen, Tom Cruise, Jade Fonda, Clark Gable sau Sidney Poitier au fost imortalizati prin amprentele lasate in ciment si cate o stea care le poarta numele pe faimosul trotuar al starurilor. In imediata vecinatate se afla si Dolby Theatre, sala de spectacole care gazduieste anual gala premiilor Oscar.
Mai jos puteti vedea alte 20 campanii de moda din primavara 2022: Versace, Prada, Balmain, Alexander McQueen, adidas, MiuMiu, Moschino, LOEWE, Missoni si Jacquemus.