Skip to content

Noul sezon „The Crown” are premiera in 2022. Imagini cu noile transformari ale actorilor

AB2_3244.NEF

Netflix a anuntat data lansarii oficiale a celui de-al cincilea sezon al serialului „The Crown”. Noile episoade vor fi lansate in noiembrie 2022, anuntul fiind realizat in week-end in cadrul Tudum, un eveniment in care au fost celebrate cele mai populare filme si seriale produse de platforma de streaming.

Noul sezon va urma succesul sezonului al cincilea care a castigat 7 premii Emmy, printre care cel mai bun actor, cea mai buna actrita si cel mai bun serial drama.

Seria a fost gandita de la inceput pe o structura de 6 sezoane in care distributia este schimbata la fiecare doua sezoane. Astfel, sezonul al 5-lea va urmari un alt capitol intens din istoria Familiei Regale Britanice si se va desfasura in anii ’90 cand divortului Printului Charles si al Printesei Diana a zdruncinat din temelii cea mai puternica monarhie din lume.

Din distributia noului sezon, care marcheaza al treilea si ultimul ciclu de actori ai seriei, fac parte Imelda Staunton in rolul Reginei Elizabeta, Jonathan Pryce in rolul Printului Philip, Lesley Manveille in rolul Printesei Margaret, Dominic West drept Printul Charles, Elizabeth Debicki in rolul Printesei Diana, Olivia Williams drept Camilla Parker Bowles si Johnny Lee Miller in rolul Premierului John Major.

Imelda Staunton va prelua stafeta de la Claire Foy care a jucat-o pe Regina Elizabeta in primele 2 sezoane si de la Olivia Colman in sezoanele 3 si 4, fiecare dintre ele a castigat cate 2 trofee Emmy pentru prestatia lor.

Staunton a fost prezenta in cadrul galei Netflix care a anuntat noutatile care urmeaza sa fie lansate pe platforma si a declarat ca „voi face tot ce imi sta in puteri pentru a mentine standardul ridicat pe care l-au stabilit predecesoarele mele. Sper ca voi parea calma si capabila. Intre timp, am numai goluri in stomac.”

Sezonul al cincilea va fi lansat cu o intarziere de un an, la 2 ani de la aparitia celui de-al patrulea sezon, din cauza restrictiilor impuse de pandemie. Productia „The Crown” este una dintre cele mai scumpe si grandioase realizate pentru un serial Netflix pana acum iar riscurile unui focar de Covid-19 i-a tinut pe producatori pe loc mai bine de un an.

Scenariul va urmari cronologia reala a ceea ce Regina Elizabeta a numit ‘annus horribilis” din 1992 cand 3 din cei 4 copiii ai sai s-au despartit de partenerii lor: Printul Charles de Diana, Printul Andrew de Sarah Ferguson si Printesa Anne de Capitanul Mark Philips.

In plus, existenta monarhiei a fost puternic amenintata de publicarea biografiei „Diana: Her True Story” in care au fost dezvaluite detalii intime scandaloase din interiorul Familiei Regale dar si de fotografilei cu Sarah Ferguson, Ducesa de York facand plaja topless cu amantul ei. Anul s-a incheiat cu un incendiu care a avut loc la Castelul Windsor – acolo unde Regina isi petrece o mare parte a timpului cand nu este la Buckingham.

Momentan nu se stie daca sezonul al 5lea va include si moartea Printesei Diana si accidentul teribil din Paris. Peter Morgan, scenaristul The Crown, a abordat deja incidentul in filmul „The Queen” din 2006 care i-a adus lui Helen Mirren primul trofeu Oscar din cariera.

Debicki a preluat rolul Printesei Diana de la Emma Corrin care a castigat un Glob de Aur pentru prestatia sa din sezonul al patrulea. 

Dupa declinul mariajului cu Printul Charles si suferinta provocata de aventura acestuia cu Camilla Parker Bowles – jucata de Emerald Fennel, Printesa Diana s-a confruntat cu tulburari de alimentatie si a avut o relatie cu James Hewitt (care va fi jucat Daniel Donskoy).

In timp ce Debicki a jucat recent in „Tenet” al lui Christopher Nolan si „Guardians of the Galaxy vol. 2”, Dominic West a aparut in „The Pursuit of Love” alaturi de Lily James si se afla in procesul de filmare pentru al doilea film Downton Abbey si seria „Call My Agent” care va fi recreata in versiunea britanica. 

Filmarile au inceput in vara aceasta cand Netflix a dezvaluit primele imagini cu Regina, Printul Charles si Printesa Diana iar Imelda Staunton a fost surprinsa pe platourile din Macduff, Scotia acolo unde a fost recreata atmosfera anilor ’90 in timpul unei calatorii cu barca.

Publicatia DailyMail afirma ca scenele surprinse in Scotia ar putea recrea o vizita a Reginei din anul 2003 cand a fost invitata la deschiderea unui centru comercial din zona. In acest caz, filmarile ar fi inceput cu sezonul al 6-lea, tinand cont de faptul ca sezonul 5 va avea, cel mai probabil, mai multe scene de interior in care vor fi detaliate conflictele din interiorul familiei regale. 

Decorul si costumele din „The Crown” joaca un rol important in modul impresionant in care este spusa povestea monarhiei britanice urmarind viata Reginei Elizabeta. Va invitam intr-o vizita, momentan virtuala, prin locurile superbe pe care le-ati vazut in serial si prin garderoba spectaculoasa a Printesei Diana.

Citește în continuare