O companie aeriana din Germania si-a rebranduit aeronavele. Noul design are dungi colorate
Compania aeriana Condor din Germania a lansat de curand o serie de noi aeronave, cu un design compus din dungi, care sunt inspirate de umbrele de soare, prosoape de baie si sezlonguri.
Flota Condor va fi pana in 2024 colorata complet in aceste dungi, spre deliciul calatorilor, care au mentionat ca acum avionele arata ca niste bomboane, design semnat de compania Berlin Vision Alphabet. Condor are peste 50 de avioane in flota sa, iar in aceasta vara, aceste avioane vor zbura catre destinatii precum Insulele Canare, Grecia si Egipt.
Pana in 2019, Condor a fost detinut de compania britanica de vacanta Thomas Cook, iar acum, noul rebranding propune să evoce nostalgia pentru vacantele trecute si entuziasmul pentru vacantele din viitor.
Compania a lansat momentan cinci optiuni de culoare: Condor spune ca dungile albastre reprezinta marea, dungile galbene amintesc de soare, rosul reprezinta „pasiune”, verdele reprezinta „insula” si cele cu dungi bej-aurie ar trebui sa-i faca pe calatori sa se gandeasca la o plaja cu nisip.
Totodata, compania aeriana sugereaza ca dungile reprezinta, de asemenea, „diversitatea oaspetilor, angajatilor Condor si multitudinea de oportunitati de a descoperi lumea cu Condor”.
Prima aeronava Condor cu dungi a luat deja zborul, de la Frankfurt, Germania, spre Lanzarote, una dintre Insulele Canare ale Spaniei.
Nu este prima companie aeriana care alege sa coloreze aeronavele – Air New Zealand are avioane negre, Frontier – verde si Wizz Air – violet, pentru a se remarca pe pista, dar si pe cer.
De anul trecut, calatorii la clasa business au acum o noua facilitate: o aeronava A321neo Mint Studio care ofera dormitoare spatioase pentru cei care calatoresc pe rutele Boston-Londra sau New York-Londra.
Aeronava are doua astfel de mini-camere in care scaunele se transforma intr-un pat real, despartit de o usa si care are inclusa si o canapea, devenind astfel cel mai mare dormitor dintr-un avion comercial.
Aeronava este configurata cu spatiu pentru 160 de pasageri si 16 alte locuri pentru pasagerii business, pe langa cele doua dormitoare cu pat si canapea. Intreg designul este facut dupa standardele LOPA, Layout of Passenger Accommodation, care inseamna o prezentare foarte amanuntita a locurilor de la bord si a spatiului aferent fiecarui pasager.