Urban.ro a lansat prima carte despre un festival, “20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati”, care poate fi descarcata gratuit de aici.

“20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati” contine zeci de povesti emotionante de la cei care au creat festivalul, dar si de la actori si regizori pentru care prezenta in festival a insemnat un punct de cotitura in cariera, un proiect realizat cu sprijinul Banca Transilvania, cea de-a doua banca din România in functie de active, un sustinator constant al celui mai important eveniment dedicat filmului din România si unul din cele mai spectaculoase evenimente culturale anuale.

Iata amintirile scenaristei Oana Rasuceanu care a facut parte pentru multi ani din echipa festivalului

Care e cea mai frumoasa amintire a ta legata de TIFF?

Oricât as vrea sa aleg doar una nu-mi iese. O fi sau nu un cliseu, dar chiar sunt tone. Cred ca si asta spune multe despre anii multi pe care ii leg de TIFF, de oamenii-TIFF (exista o anumita categorie a vietii mele), de experienta-TIFF cap-coada. Am, insa, un set de amintiri-imagini, atât de vii, atât de puternice, incât ele compun o foarte mare amintire frumoasa: holul din spate al cinematografului Republica (azi Cinema Florin Piersic – eu tot Republica ii zic si azi) – locul unde a fost, pentru niste editii (cele de demult, primele ale mele ca parte din echipa incepând cu 2004), biroul festivalului si unde era mereu un vânt (hai sa-i zicem chiar curent ☺) si de unde ma strecuram uneori in sala, pe usa din dos; Diesel-ul – cu dans muuuult si fete zâmbitoare la 4 dimineata, ca si cum a doua zi la 8 nu ar fi trebuit sa fim cu totii fresh (sau macar sa dam senzatia); scaunele rezervate pentru echipa (2 rânduri) din partea de sus dreapta de la Republica pentru 9 Songs; Fanfara Ciocârlia si dansul nostru din Piata Mica din Sibiu. Si ma opresc. Nu de alta, dar cum ziceam – sunt tone.

• 

• 

• 

Ai facut parte din echipa TIFF pentru câtiva ani. Ce ai invatat din experienta acestui proiect?

Enorm de multe. Nu doar ca am invatat eu, dar am ajuns sa stiu sa ii invat si pe altii. Asta apropo de perioada pe care am petrecut-o acolo (10 ani ca PR & Press Manager) si de faptul ca atunci când am pus punct acestui job am simtit nevoia sa stiu ca cine va ramâne in continuare chiar va duce mai departe tot ce se construise pâna in punctul ala. Lucru care s-a si intâmplat cu vârf si indesat intr-un mod organic si extrem de benefic festivalului. Pentru mine anii aia (cu intâlnirile si lucrurile acumulate) au fost un soi de coming-of-age – TIFF-ul m-a facut sa fiu om mare. E parte din mine in cel mai profund mod cu putinta.

Ce a insemnat sa ai filmul tau de debut in proiectie in Piata Mare la TIFF si care au fost “efectele” acelei proiectii?

Cred ca mai tot timpul cât am fost parte din echipa mi-am proiectat o imagine a mea ca potential viitor guest al festivalului. Am asteptat momentul asta cu multa emotie. Si am pus destul de multa presiune pe el. Dar ce s-a intâmplat in editiile in care am avut filme in festival (si am devenit unul dintre invitatii TIFF-ului) a fost cu mult peste asteptarile mele. „Love Building” (filmul nostru de debut – al meu, al Iuliei Rugina si Anei Agopian) a avut premiera la TIFF, proiectat la Republica – exact acel loc unde imi doream sa se intâmple asta (tinând cont de tot traseul meu personal in raport cu acel loc).

Stiu ca am stat impietrita de emotii. Si stiu ca am plâns, la final, de bucurie – datorita reactiei salii. Publicul TIFF are ceva aparte. Un anumit tip de caldura rara. Te face sa te simti iubit, ca cineast. Lucrul asta s-a simtit identic si la proiectia din Piata Unirii cu „Sa mori de dragoste ranita” – scurtmetrajul nostru. Efectele sunt de lunga durata. Si te motiveaza sa astepti cu nerabdare urmatoarea runda – oricând ar veni vremea ei.

Puteti descarca gratuit cartea “20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati” de aici.

“20 de ani de TIFF. Echipa, actori & invitati” este un proiect realizat cu sprijinul Banca Transilvania.