Ofelia Popii este actrita vedeta a Teatrului National Radu Stanca cu roluri extrem de versatile in foarte multe dintre productiile teatrului: „Faust”, „Lulu”, „Metamorfoze”, „Oidip”, „D’ale Carnavalului”, „Calatoriile lui Gulliver” ori „Povestea printesei deocheate”, regizate de Silviu Purcarete; „Lectia”, regizat de Mihai Maniutiu; „Balul”, „Hamlet” ori „Breaking the waves” sau „Viata binecuvântata a lui Bess”, regizate de Radu Alexandru Nica; „Felii”, regizat de Lia Bugnar; „Nathan inteleptul”, regizat de Armin Petras; „Autobahn”, regizat de Andrei si Andreea Grosu; „Hedda Gabler”, regizat de Botond Nagy, „Sarbatori fericite”, regizat de Cristian Juncu etc.

Are trei premii UNITER pentru „Cea mai buna actrita in rol principal” (in 2008, pentru Mefisto din spectacolul „Faust” semnat de Silviu Purcarete; in 2010, pentru rolul Bess din spectacolul „Breaking the waves” sau „Viata binecuvântata a lui Bess” regizat de Radu Alexandru Nica; in 2011, pentru „Felii”, regizat de Lia Bugnar), la care se adauga o nominalizare la Premiul UNITER 2013 pentru „Cea mai buna actrita in rol secundar” (pentru spectacolul „Platonov”, regizat de Alexandru Dabija) si o nominalizare in 2020 „Cea mai buna acrita in rol principal” (pentru rolul Martha din spectacolul „Cui i-e frica de Virginia Woolf”, regizat de Andrei si Andreea Grosu).

Este detinatoarea si a unui premiu GOPO pentru rolul principal din filmul lui Andrei Gruzsniczki, „Quod erat demonstrandum” in 2015.

Pe lânga activitatea de actrita a Teatrului National „Radu Stanca” din Sibiu, Ofelia Popii este si cadru didactic al Departamentului de Arta Teatrala, din cadrul Facultatii de Litere si Arte a Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu.

In ultimii ani a inceput sa se exprime si ca regizor, iar una dintre premierele recente ale teatrului care poate fi urmarita pe platforma digitala a teatrului, este semnata de Ofelia Popii in calitate de regizor. Spectacolul se numeste „O zi de vara”

Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.

Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?

Am avut emotii si am din nou, pentru ca perioada asta a fost cu pauze prea lungi de la contactul direct cu publicul. Prima data dupa inchidere, când am jucat, a fost ravasitor. M-a emotionat profund linistea oamenilor din sala, la inceput, ca la o ceremonie religioasa, asa am simtit eu. Eram acolo cu totii ca sa sarbatorim un eveniment important, acela de a fi impreuna  prin arta. Am jucat „ Felii”, in regia Liei Bugnar si „ Cui i-e frica de Virginia Woolf”, in regia sotilor Grosu.

Ti-a fost dor de scena?Cum s-a simtit dorul, ce parte ti-a lipsit cel mai mult?

Mi-a fost foarte dor de scena si inca imi este dor. Am repetat extrem de putin in teatru in ultima vreme, in ultimii ani, si acum regret. Timpul trece, sansele trec. In perioada asta am avut timp de a reflecta, de a ma analiza, de a-mi stabili noi drumuri si proiecte, sper din tot sufletul sa reusesc sa le duc la bun sfârsit. Cel mai mult mi-au lipsit, in egala masura, din motive diferite, contactul cu publicul si repetitiile la spectacole noi, preocuparea, zbuciumul artistic, creativ.

Ce ai facut in aceasta perioada ca sa iti tii mintile acasa?

Pentru ca teatrul a fost inchis, am profitat de sansele care mi s-au oferit in film. Totusi, au fost perioade lungi in care nu m-am exprimat defel artistic. Am incercat sa fiu constructiva si sa folosesc aceste perioade de pauza impusa ca sa invat câte ceva mai mult despre meseria asta de la altii (am vizionat filme, documentare, spectacole, am citit, am scris). Am facut proiecte online cu studentii mei, ceea ce a fost din nou o provocare pentru ca a trebuit sa regândesc planul pe care il aveam initial pentru ei. Am gândit un spectacol din prisma coordonatorului, astfel  a  iesit proiectul „ O zi de vara”. M-am ocupat de fetita mea, am facut impreuna cu ea si sotul meu Ciprian Scurtea mici momentele online. Am incercat sa imi tin mintea ocupata in asteptarea unor zile mai bune.

Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in timpul pandemiei?

Am fost foarte atenta in general, in pandemie, pentru a ma proteja pe mine si pe ceilalti. Când am reluat repetitiile am purtat masti, am adaptat miscarile scenice astfel incât sa fim cu totii in siguranta. Am reluat spectacole cu distributie mica sau spectacole in care interactionam doi, trei, maxim patru actori in scena. Acum astept cu nerabdare sa fac rapelul ca sa ma simt mai protejata.

Dupa o pauza atât de lunga , va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?

Nu stiu, va depinde de spectacolul reluat. Eu imi repet rolul singura mereu, inainte de a juca un spectacol si am avut si inainte de pandemie situatii in care am reluat un spectacol nejucat de ani de zile in câteva repetitii. Nu e de dorit, dar decât sa nu il joc deloc, am preferat asa. Dar ar fi de dorit repetitii, bineinteles. Spectacolele pe care le-am jucat dupa inchiderea teatrelor nu au necesitat multe repetitii.

Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului , dupa aproape un an de pauza?

Pauza a fost lunga si stresanta, nu am fost relaxata deloc in aceasta perioada si nici acum nu sunt. Fiecare aparitie in fata publicului este pretioasa, pentru ca nu stii daca nu va fi ultima. Sentimentul  este  de bucurie dar si de tristete, ca atunci când spui cuiva „ adio”. O faci demn si frumos, dar doare.

Dintre spectacolele in care esti  distribuita, care este cel in care iti doresti sa joci din nou si de ce?

Imi doresc sa joc din nou toate spectacolele, in fiecare am investit emotional si imi doresc mult sa le ofer publicului. Mi-e dor de „Viata lui Bess”, cred ca mai mult ca oricând acum trebuie sa ne aplecam asupra ideilor profunde precum ce este iubirea, cât de aproape esti de Dumnezeu, pe care le dezvoltam in acest spectacol. Sper sa il reluam si sa il jucam curând. Mi-e foarte dor de spectacolele complexe, cu distributii mari, cum ar fi „Faust” sau “„Povestea printesei deocheate”. Probabil ca va dura ceva vreme pâna vom ajunge sa le jucam din nou, riscurile sunt acum prea mari, dar perspectiva unei asteptari foarte lungi sau gândul de a nu le mai juca deloc sunt  extrem de dureroase pentru mine. Spectacolele mari sunt spectacole bogate, cu o complexitate de idei si sentimente, care isi cer dreptul la viata si neputinta de a le lasa sa traiasca ma chinuie foarte tare.