6 opere de arta celebre care au fost expuse gresit, cu susul in jos. Lucrari de Matisse, Mondrian, O’Keeffe, Van Gogh, Gauguin si Dalí au fost prezentate eronat timp de zeci de ani.
Maestrii artei moderne au produs in secolul al XX-lea un numar extraordinar de opere de arta, multe dintre ele apartinand picturii abstracte sau nonfigurative. Datorita compozitiei simetrice sau a subiectului stilizat, multe dintre aceste lucrari au fost adesea expuse in mod eronat, fiind atarnate in cele mai multe cazuri cu susul in jos.
Unele au ramas expuse in acest mod timp de cateva decenii bune, iar in unele situatii nu expertii in arta au fost cei care au descoperit eroarea, ci mai degraba pasionatii de arta care vizitau muzeele respective.
Va invitam sa descoperiti cele mai celebre situatii in care picturile marilor artisti ai secolului al XIX-lea si al XX-lea au fost expuse cu susul in jos.
Unul dintre cele mai recente cazuri este cel al picturii „New York City 1”, realizata de Piet Mondrian in 1941. Eroarea a fost descoperita in 2022 in urma dezvaluirii unei fotografii de arhiva care arata cum a fost expusa lucrarea in atelierul artistului.
Pictura a fost expusa pentru prima data la MoMA New York in 1945, la un an dupa moartea lui Mondrian, insa datorita compozitiei simetrice, curatorii nu stiau exact cum sa o atarne. In lipsa unor indicatii clare, lucrarea a fost prezentata invers.
Ulterior a fost cumparata in 1980 de Muzeul de Arta din Düsseldorf, unde se afla si astazi, fiind expusa in aceelasi mod. Abia in 2022, Susanne Meyer-Büser, un curator al institutiei, si-a dat seama ca lucrarea este atarnata cu susul in jos dupa ce a vazut o fotografie cu pictura in atelierul lui Mondrian. Potrivit lui Meyer-Büser, opera va fi expusa in continuare la fel pentru a evita potentialele deteriorari.
O lucrare de Henri Matisse, „Barca” din 1953, a fost expusa cu susul in jos datorita reprezentarii abstractizate si minimaliste. Artistul a folosit numai cateva contururi pentru a reprezenta o barca reflectata in apa.
Greseala a fost descoperita in 1961 de Genevieve Habert, agenta la bursa de pe Wall Street, in timpul unei vizite in expozitia temporara cu lucrarile lui Matisse de la MoMA New York. Habert a vazut expozitia de trei ori, de fiecare data avand aceleasi dubii cu privire la lucrarea lui Matisse, crezand ca este expusa cu susul in jos.
Agenta a facut o sesizare catre custodele de sala care a transmis suspiciunile catre directorul muzeului. Nefiind luata in serios, Habert si-a transmis povestea catre publicatia New York Times, dovedind cu ajutorul catalogului de expozitie ca opera lui Matisse a fost expusa gresit. In ciuda reusitei sale, pana cand s-a luat decizia ca pictura sa fie intoarsa, expozitia s-a finalizat, iar lucrarea a revenit in depozitul muzeului.
Pictura „Sat breton sub zapada” de Paul Gauguin a fost de asemenea expusa cu susul in jos, desi prezinta un peisaj figurativ si usor de descifrat.
Lucrarea a fost realizata in 1894, iar greseala a fost descoperita de scriitorul si etnograful francez Victor Segalen, unul dintre marii admiratori ai operei lui Gauguin. Segalen a calatorit in Tahiti pentru a-l intalni pe artist, insa a ajuns la scurt timp dupa moartea acestuia din 1903. La momentul respectiv, pe insula avea loc o licitatie pentru a vinde bunurile artistului, iar printre obiecte se afla si o pictura cu o compozitie stranie, denumita „Cascada Niagara”.
Scriitorul a cumparat-o pentru o suma infima si a intors-o, descoperind ca de fapt lucrarea reprezenta un sat din regiunea franceza Bretania, acoperit de zapada, nu celebra cascada din Canada. Pictura poate fi vazuta in prezent la Musée d’Orsay din Paris.
O alta situatie similara a avut loc si in cazul picturii „Maci orientali” realizata de Georgia O’Keeffe in 1928. A fost expusa gresit timp de aproape 30 de ani la Muzeul de Arta Weisman din Minneapolis, SUA.
Lucrarea lui O’Keeffe a fost atarnata gresit inca din 1955, cand a intrat in colectia muzeului, fiind cea mai valoroasa piesa din patrimoniul institutiei. Greseala a fost descoperita in 1986 cand Lyndel King, directorul muzeului de la vremea respectiva, a sesizat intr-o fotografie decupata dintr-un ziar din 1937 ca pictura era prezentata orizontal, nu vertical, cum a expus-o muzeul pana atunci. Verificand ulterior si dosarul de intrare in colectie, si-a dat seama de eroare, iar orientarea picturii a fost schimbata. Desi operele lui O’Keeffe nu sunt abstracte, datorita compozitiei simetrice, au fost adesea expuse in mod gresit.
Pictura „Iarba lunga si fluturi” a lui Vincent Van Gogh a fost expusa, in mod surprinzator, cu susul in jos la National Gallery din Londra. Greseala a fost sesizata de o eleva de 15 ani care a comparat lucrarea cu o reproducere de pe o carte postala.
Pictura a fost realizata de Van Gogh in 1890, in ultimele sale luni de viata, in timp ce era internat la azilul din Auvers-sur-Oise. Opera a ajuns in secolul al XX-lea la National Gallery din Londra, fiind expusa corect timp de cateva decenii, pana cand in 1965 pictura a fost retrasa din expunerea permanenta pentru a fi fotografiata, ulterior, cand a fost reintrodusa a fost atarnata cu susul in jos. Greseala a fost corectata cu ajutorul elevei care si-a dovedit punctul de vedere cu ajutorul cartii postale cu o reproducere a picturii, vanduta la magazinul de suveniruri al muzeului.
O pictura de Salvador Dalí se afla, de asemenea, pe lista lucrarilor expuse cu susul in jos. Este vorba de panza „Patru sotii de pescar din Cadaqués”, realizata in 1928 si expusa in prezent la Muzeul National de Arta Reina Sofia din Madrid.
Pictura lui Dalí face parte din colectia permanenta a muzeului din Madrid si a fost trimisa in 1994 la Hayward Gallery din Londra pentru o retrospectiva a artistilor suprarealisti. Lucrarea a fost expusa pe toata durata evenimentului cu susul in jos, pana cand Martin Bailey, un jurnalist cultural, a sesizat ca unul dintre motivele abstracte reprezentate de artist ar fi trebuit sa fie orientat in sus, nu in jos. Dupa ce a discutat cu curatoarea expozitiei, Ana Beristain, a fost asigurat ca pictura a fost expusa in acest fel si in casa lui Dalí, inainte de moartea acestuia. Ulterior, Antoni Pitxot, un expert in opera lui Dalí si director al Teatrului-Muzeu Dalí din Figueres, Spania, a declarat ca Bailey avea dreptate si ca lucrarea a fost, de fapt, expusa in mod gresit.