Skip to content

Orchestra Simfonica Bucuresti are un concert tribut – “The Beatles, All You Need Is Love” – pe 18 februarie

 

Marti, 18 februarie 2020, la Cinema PRO, Orchestra Simfonica Bucuresti condusa de dirijorul Andrei Tudor va sustine un concert dedicat trupei britanice The Beatles

“The Beatles, All You Need is Love” face parte din stagiunea SalutCULTURA! si va include variante reorchestrate din repertoriul trupei britanice  – “Hey Jude”, “All You Need Is Love”, “Michelle”, “Yesterday” sau “Let It Be”.

Pretul biletelor incepe de la 50 lei;  pot fi achizitionate online de pe Iabilet.ro.

SalutCULTURA! este un concept dezvoltat de Orchestra Simfonica Bucuresti, pentru stagiunea din 2020 fiind programate 12 concerte din zone muzicale diferite

Cel de-al III-lea sezon al SalutCULTURA! a avut primul eveniment pe 21 ianuarie 2020, atunci cand a avut loc “Pasiune si Vals”, un spectacol cu lucrari ale unor compozitori celebri precum Ceaikovski, Brahms sau Albinoni. “The Beatles, All You Need Is Love” este al doilea concert din cadrul acestui sezon, urmand ca in fiecare luna a acestui an sa aiba loc un alt eveniment SalutCULTURA!

Unele dintre cover-urile The Beatles au facut senzatie si i-au impresionat chiar si pe membrii trupei britanice

Amy Winehouse a propus o varianta mult mai soul-jazz pentru “All My Loving”, vocea sa fiind acompaniata de o singura chitara, aspect care a dat un farmec aparte cover-ului sau.

“And I Love Him”, reinterpretata de Esther Phillips, a fost foarte apreciata la acea vreme, inclusiv de catre membrii The Beatles care, dupa ce au ascultat-o, au invitat-o pe Phillips sa cante in Marea Britanie.

Stevie Wonder a abordat ceva mai diferit “We Can Work It Out”, artistul cantand mult mai autoritar versurile originale The Beatles.

Ike si Tina Turner au cantat impreuna piesa “Get Back”, piesa scrisa de Paul McCartney care a ajuns pe cea mai inalta pozitie a topurilor muzicale din Marea Britanie, Canada, Australia, Franta sau Statele Unite ale Americii.

“With a Little Help From My Friends” a avut parte de o varianta mai plina de poezie in interpretarea celor de la The Beach Boys. In august 2019, in cadrul unui concert din Ravinia, Statele Unite ale Americii, Ringo Starr i-a chemat pe scena pe The Beach Boys si au cantat impreuna aceasta melodie.  

Citește în continuare