Producatorii Oscar 2021 intr-o scrisoare catre nominalizati: fara blugi, fara aparitii prin Zoom si cu teste PCR. Ghidul pentru cum se scrie un discurs de multumire.
Producatorii galei in care vor fi decernate premiile Oscar 2021 sunt hotarati sa creeze primul mare eveniment din Hollywood, de la inceputul pandemiei, fara aparitii prin Zoom.
Intr-un email trimis celor nominalizati, Steven Soderbergh, Stacey Sher si Jesse Collins i-au anuntat, in mod elegant, regulile dupa care va fi desfasurata a 93-a editie a premiile Oscar care va avea loc pe 25 aprilie 2021.
Producatorii galei au detaliat viziunea lor pentru o seara lipsita de griji, desfasurata in conditii de siguranta. Oscar 2021 va fi un eveniment intim in care nominalizatilor li s-a cerut sa apara in persoana, fizic, si nu prin Zoom sau conferinte video, asa cum s-a intamplat la alte ceremonii desfasurate in ultimul an.
Steven Soderbergh, Stacey Sher si Jesse Collins isi propun sa incerce un lucru considerat aproape imposibil: o gala ca pe vremurile dinaintea pandemiei. Scrisoarea trimisa nominalizatilor detaliaza o parte din regulile pe care trebuie sa le urmeze pentru organizarea unui eveniment desfasurat sub forma unui platou de filmari, cu un scenariu precis pentru fiecare persoana implicata.
Invitatii se vor afla la Union Station din Los Angeles in timp ce la Dolby Theatre din Hollywood, spatiul in care se desfasoara de obicei Oscarurile, vor avea loc momente de spectacol live.
In mailul trimis nominalizatilor se mentioneaza ca „Vom aborda evenimentul la fel ca un platou de filmari, cu cadente speciale de testare pentru a asigura rezultate la minut, inclusiv o echipa care va face teste PCR pentru COVID. Cei care vin din afara Los Angeles-ului vor primi indicatii speciale legate de normele de sigurante, cei care sunt deja in Los Angeles vor primi alte instructiuni.„
Marea surpriza a galei Oscar 2021 va fi lipsa Zoom-urilor.
Mesajul producatorilor spune ca „pentru cei dintre voi care nu pot sa fie prezenti din cauza programului sau a unei nelinisti legate de calatorie, vrem sa stiti ca nu va exista o optiune sa apareti pe Zoom in timpul showului. Vom face tot ce ne sta in putinta pentru a crea o seara sigura si placuta pentru voi toti, asa cum vom incerca sa facem si pentru milioanele de cinefili din intreaga lume. Credem ca partea virtuala va diminua aceste eforturi.„
Un al punct mentionat in email adreseaza problema dress code-ului, incercand sa evite aparitii precum cea a scenaristului Larry McMurtry care a urcat pe scena sa accepte trofeul pentru „Brokeback Mountain’ in blugi si sacou de gala: „Stim ca va intrebati despre dress code – si asa ar si trebui. Mizam pe un amestec de inspirational si aspirational. Ceea ce inseamna, mai exact, ca e bine daca vreti sa mergeti in directia aceasta. Insa stilul relaxat nu este.
La final, producatorii au oferit instructiuni pentru cum ar trebui scrise discursurile de multumire.
In ultimul paragraf al emailului trimis de producatorii Oscar este explicata reteta pentru un discurs reusit. Trebuie sa spuna o poveste, sa fie scurt si sa nu fie citit de pe hartie: „Credem ca showul nu trebuie sa fie prea lung din cauza discursurilor. (…) Spuneti o poveste. Si daca vreti sa multumiti cuiva, spuneti doar numele lor, nu si titlul. Nu spuneti ‘managerului meu, Pegy’. Spuneti doar ‘Peggy’. Exprimati-va cat mai personal. Publicul devine reticent cand vede un castigator cu o bucata de hartie in mana. Vestea buna este ca ar trebui sa fiti destul de relaxati pana cand incepe transmisiunea pentru ca veti lua parte la o adunare inaintea spectacolului in curtea Union Station. Va avea loc cu 90 de minute inaintea showului si veti fi alaturi de colegii vostri nominalizati si invitatii lor (NUMAI nominalizatii si invitatii lor vor participa la gala, apropo. A, si prezentatorii!). Ne propunem sa avem o atmosfera destinsa, un schimb de glume si buna dispozitie.„
Nominalizarile pentru Oscar 2021 au fost anuntate pe 15 martie si au fost considerate drept cele mai diverse din istoria de 93 de ani a evenimentului.
Doua femei fost nominalizate pentru „Cel mai bun regizor” si „Cel mai bun film” – Chloe Zhao pentru „Nomadland” si Emerald Fennell pentru „Promising Young Woman”. In nou dintre cele 20 de nominalizari pentru actorie au fost recunoscuti actori de culoare, inclusiv Riz Ahmed pentru “Sound of Metal”, Chadwick Boseman si Viola Davis pentru “Ma Rainey’s Black Bottom”, Steven Yeun si Yuh-Jung Youn pentru “Minari” sau Andra Day in “The United States vs. Billie Holiday”.
Pentru Romania, gala Oscar din acest an are o miza uriasa: documentarul Colectiv a primit doua nominalizari si este considerat favorit pentru a castiga trofeul pentru cea mai buna productie straina. Mai jos puteti citi mai multe despre nominalizarea lui Alexandru Nanau si puteti descoperi unde pot fi vazute productiile nominalizate la categoria „Cel mai bun film”.
Producatorul principal al galei Oscar 2021 este Steven Soderbergh, regizor premiat cu un trofeu Oscar si doua trofee la Cannes, inclusiv Palme d’Or pentru „Sex, Lies and Videotape” din 1998. La vremea respectiva, a fost cel mai tanar regizor care a castigat premiul Cannes, avea 26 de ani.
„Sex, Lies and Videotape” a debutat la Festivalul de Film Sundance, succesul sau a reprezentat un moment cheie pentru filmul independent, a fost aclamat de critici si a reprezentat un succes financiar pentru Miramax, distribuitorul sau.
Filmul spune o poveste despre aventurile si tentatiile sexuale care apar intr-un grup de prieteni si ii are in distributie pe James Spader, Andie MacDowell, Peter Gallagher si Laura San Giacomo. Acesta a fost punctul cheie al curentului “indie” care ii are ca reprezentanti pe cineasti ca Steven Soderbergh si Quentin Tarantino si care, sub umbrela Sundance, a schimbat peisajul cinematografic american la sfarsitul anilor ’80. El a continuat sa faca filme apreciate ca “Erin Brockovich” (2000), “Traffic” (2000), castigator a 4 premii Oscar, unul pentru Cel mai bun regizor, trilogia “Ocean’s Eleven” (2001, 2004, 2007), dubla biografie dedicata lui Che Guevara (2008) sau “Contagion” (2011).
Soderbergh a profitat de perioada de izolare pentru a scrie continuarea de la „Sex, Lies and Videotape”, plus inca doua scenarii de film.