Pavel Bartos, Teatrul Odeon: „Imi lipseste schimbul colosal de energie dintre mine si public pe care nu pot sa-l regasesc in nicio alta forma artistica”
Pavel Bartos este unul dintre cei mai cunoscuti actori romani, notorietate datorata atat activitati de la Teatrul Odeon cat si implicarii sale in prezentarea programelor de televiziune Romanii au talent si Vocea Romaniei.
Inainte de pandemie, Bartos debutase ca regizor de film cu un mediu metraj, o comedie, Romanian Tradition care avea un parcur frumos in festivalurile de profil si anuntase ca a inceput pregatirea pentru un lung metraj.
Pe perioada de izolare, de izolare a fost unul dintre cei mai activi actori si a gasit cai de exprimare in online pe canalul propriu de youtube avand in minte o directie foarte empatica fata de toti cei care erau inchisi in case: sa le dea cateva momente de divertisment prin accesul pe care el in are la multi artisti importanti.
Acum se reintoarce pe scena de la Odeon in „Liniste! Sarut. Actiune”, regia Peter Kerek.
Urban.ro are o serie de mini interviuri cu actorii care se intorc la teatre si la munca, dupa foarte multe luni de pauza. E o usa intredeschisa in lumea din spatele scenei, cu detalii printre randuri despre dificultatile prin care trec actorii independenti sau angajati ai teatrelor de stat in aceasta perioada.
Ai emotii legate de intoarcerea inapoi pe scena, in fata publicului? Cum crezi ca va fi?
Sigur ca am emotii, dar nu pentru ca a trecut foarte mult (pentru ca nu ne-am vazut din toamna anului trecut), ci pentru ca am emotii de fiecare data când urc pe scena. Si-mi fac bine. Imi dau senzatia ca sunt om, sunt fragil si ca am nevoie de un anume tip de validare artistica in fiecare seara. Poate suna pretentios, dar acesta este adevarul.
Ti-a fost dor de scena? Si daca da, cum s-a simtit dorul si ce parte ti-a lipsit cel mai mult?
Normal ca mi-a fost dor… Cel mai mult imi lipseste interactiunea cu publicul. Interactiunea din fiecare seara, schimbul colosal de energie dintre mine si public pe care nu pot sa-l regasesc in nicio alta forma artistica, dorul de colegi, nevoia de a fi unul lânga altul si de a evolua impreuna.
Ce ai facut in aceasta perioada ca sa-ti “tii mintile acasa”?
Eu am un mare noroc cu a mea familie. Am luat partea plina a paharului si m-am bucurat enorm de fiecare clipa petrecuta cu familia si ai mei copii. Mi-a facut tare bine.
M-am ocupat si de niste proiecte online care mi-au hranit creativitatea si nevoia de interactiune umana. In plus, am fost un pic mai norocos decât ceilalti: am avut parte de un proiect cinematografic, o coproductie ceho – slovaco – româna, cu filmari in Bratislava pe care l-am dus la capat si, bineinteles, de unul dintre proiectele mele de suflet: Românii au talent care a fost filmat in niste conditii teribile pentru ca traim vremuri teribile, cu multe emotii, dar pe care l-am finalizat cu brio . Si iata ca astazi este la televizor intr-o forma extraordinara.
Da, sunt un norocos.
Ce probleme au aparut pentru tine, si cum te-ai descurcat, motivat ?
Probleme nu am avut, au fost poate in primele saptamâni când nu stiam cu ce se manânca aceasta izolare. Dar m-am realocat si m-am bucurat de a mea familie, din plin. M-am bucurat ca pot sa ma trezesc in pijamale alaturi de ei si sa nu facem nimic. Este foarte important câteodata sa nu faci nimic ca sa-ti fie dor atunci când, cu adevarat, faci ceva. Nu am incercat sa recuperez nimic sau sa-mi impun sa citesc 3000 carti/ sa vad 2000 filme, am lasat lucrurile sa vina natural. Si chiar asa fost: toate au venit de la sine, si cititul unei carti si vazutul unui film.
Cum te vei proteja in timpul repetitiilor si spectacolului in contextul pandemiei?
Daca la filmari, atât in televiziune, cât si la film, avem parte de testare, atât noi, cât si echipa si conditiile sunt cât se poate de sigure, la teatru, se pare ca din cauza fondurilor mai putine, nu poate avea loc o astfel de testare colectiva. Dar incercam sa gasim solutii ca macar noi actorii care vom juca pe scena sa ne testam in ziua spectacolelor. Cautam diferite formule: sponsorizari sau surse proprii. Toate din dorinta de a fi pe scena, dar e foarte important sa fim safe.
Dupa o pauza atat de lunga, va fi nevoie de multe repetitii inainte de revenire?
Este normal sa avem câteva repetitii in plus, dar nu este ceva dramatic pentru ca stim destul de bine ce avem de facut si avem foarte mare incredere in noi, parteneri, regizor, colectiv tehnic.
Crezi ca te vei bucura mai mult, va fi o alta stare pentru fiecare moment petrecut in fata publicului, dupa aproape un an de pauza?
Nu stiu daca va fi altfel, dar clar vei aprecia tot mai mult orice intâlnire cu publicul. Este normal ca dupa ceva rau, sa apreciezi binele care ti se intâmpla.
Este un mare avantaj al meu: ma bucur de fiecare clipa si probabil ca ma voi bucura mai mult de orice intâlnire cu publicul, cu ai mei colegi. Zic eu ca este ceva firesc!
Dintre spectacolele in care esti distribuit, care este cel in care iti doresti sa joci din nou si de ce?
Mi-e dor de toate rolurile, de toate spectacolele, dar simt ceva aparte fata de spectacolul Fugarii, dupa Cehov, in regia lui Alexandru Dabija, rolul Orlov, deoarece nu a avut foarte multe reprezentatii pâna la aparitia pandamiei. Iar apoi nu l-am mai putut juca nici afara având in vedere ca necesita date tehnice complicate. Este un spectacol pe care nu l-am jucat de un an de zile, asa ca mi-este dor. Este un spectacol care are nevoie de public, care are nevoie sa fie jucat.
La fel cum mi-este foarte dor de Soldat Svejk, pe care tot de un an de zile nu l-am jucat. Celelalte spectacole, ca Liniste. Sarut. Actiune sau Natura moarta cu nepot obez au avut sansa intâlnirii cu publicul, in conditiile impuse. Dar au avut sansa! Asadar, mi-e tare dor de Orlov si Soldatul Svejk.
foto cover: Matei Buta
