Podcast urban.ro In culisele filmului romanesc. Balaur. Sergiu Smerea, actorul din rolul principal: „Imi doresc sa reusesc sa fac meseria asta atat de mult incat sa nu imi mai ramana timp pentru mine.”
Sergiu Smerea este interpretul rolului principal din filmul Balaur, liceanul Iuliu de care se indragosteste profesoara de religie si genereaza o multime de probleme cu atitudinea si modul lui de gandire.
Dincolo de povestea de pe ecran, Sergiu are 24 de ani, a facut actorie la Cluj, iar la momentul la care a filmat rolul Iuliu din Balaur, avea 22 de ani.
In podcastul de la link-ul de mai jos ii puteti descoperi povestea de viata a lui Sergiu, care e foarte departe de personajul pe care-l interpreteaza in Balaur si, odata ce veti afla toate acestea, ii veti aprecia si mai tare performanta de pe ecran.
Sergiu Smerea are o ambitie si o determinare demne de campionii sportivi si, din aceasta perspectiva, seamana foarte mult cu regizorul filmului Balaur, Octav Chelaru (a carui poveste o puteti citi aici)
Ceea ascultati la link-ul de mai jos este conversatia integrala, in regim de live, needitata si contine fragmente care nu sunt in transcrierea care urmeaza.
Balaur, un film cu Malina Manovici, Sergiu Smerea si Alexandru Papadopol in rolurile principale, este un film inspirat din fapte reale, un thriller cu un final neasteptat pe care-l puteti urmari in cinematografe in aceste zile.
Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.
Cum ai luat rolul din Balaur? Este un rol principal, rolul cheie si foarte impresionant.
Eu am mers la agentie, dar pentru un alt casting, pentru un serial la care Domnica Carciumaru, director de casting, m-a chemat Pe holuri, asteptand sa intru la proba mea, am vazut ca a iesit un domn dintr-un birou. Ne-am uitat unul la altul, ne-am dat buna ziua. Au fost doua trei momente de tacere in care cred ca Octav (n.mea Octav Chelaru, regizorul filmului) m-a scanat din cap pana in picioare si a existat o conexiune pentru ca mi-a zis “Uite, eu am textul asta. Nu ai vrea sa dai replicile astea? Daca tot esti aici.”
Pe vremea aia stateam in Cluj, eram inca in facultate. Am dat textul, am plecat inapoi la Cluj. La serial a luat altcineva, era vorba de un episod.
(…)
Cele doua trei pagini, cat ti-a dat Octav sa citesti, iti dezvaluiau cam despre ce e vorba in personaj?
Nu. Nu era vorba neaparat sa-mi arate atat de mult personajul, ci era o scena in care personajul era destul de vulnerabil. Genul asta de scene sunt putin mai greu de atins, pentru ca, neavand un background al personajului, trebuie sa te agati doar de text si sa incerci sa scoti de acolo motivele pentru care este vulnerabil si pe urma incerci sa le pui in scena.
Pentru cei care vor vedea filmul, o sa te rog sa prezinti putin personajul tau fara sa faci spoilere. Inainte de asta ridic miza si spun ca interpretarea ta este foarte, foarte buna. Esti foarte tanar si pentru varsta ta e o performanta finetea interpretarii pe care construiesti. Iuliu nu e un personaj pozitiv, dupa mine, nu stiu cum e pentru tine, descrie-l tu.
Iuliu, personajul pe care il interpretez este un baiat provenit dintr-o familie destramata. Nu are tata. A locuit cu mama lui in Germania si se pare ca lucrurile nu au mers neaparat exact cum si-ar fi dorit un copil in legatura cu familia lui, adica nu provine neaparat dintr-un caz fericit familial.
Ajunge la acea perioada a vietii in care devine adolescent si, ca orice adolescent, simte ca tot pamantul este al lui. Simte ca are nevoie sa fie iubit. Simte dorinta de a actiona pentru persoana iubita si, exact ca orice tanar, exact ce are in cap in acel moment este singurul si unicul adevar pentru el. Chiar daca acest adevar poate nu este cel corect, cel etic; este adevarul lui.
Este un baiat bun, este un baiat foarte intelligent, numai ca nu a avut acei piloni pe care parintii ii pun in fata copilului ca sa stie pe unde e drumul corect. Cel corect, cel sanatos.
Dar tu ce ai gasit la el? Mie, desi imi place foarte mult de tine, si cei care o sa te descopere pe ecran o sa vada ca esti si foarte frumusel (stiu ca suna iesit din context, dar asta e realitatea). Esti foarte placut in rol in prima parte, mai catre sfarsit nu te mai iubesc spectatorii atat de mult. Dar tu ce ai gasit la personajul asta drept parte buna? Ca sa-l joci credibil trebuie sa fi crezut in el si sa ii gasesti o parte buna.
Exact ca toata lumea, cum ai spus si tu, in momentul in care am primit intreg scenariul si l-am citit, l-am simtit ca pe personajul antagonic. Din cauza lui se intampla totul, dar el in sinea lui nu este un personaj negativ, el nu face tot ceea ce face – si face destul de multe lucruri – cu gandul rau. Nu are nicio samanta de rau, sa isi doreasca sa faca raul ala total nejustificat.
El e precum animalele care ucid pentru a se hrani. Nu este un psihopat, un sociopat. El a facut ceea ce a facut pentru ca a crezut in sentimentele lui, desi acestea nu erau neaparat bine directionate, nu erau intr-adevar corecte.
Asta mi-a fost cumva ancora, stiind ca diferenta de varsta dintre noi doi nu este una de mare. M-am dus un pic in trecutul meu si incercam sa ma gandesc cum eram eu la varsta lui.
(…)
Ce au zis parintii tai cand au vazut filmul?
Tatal meu nu mai este de ceva timp. Mama l-a vazut inainte sa fie in cinematografe. Am vazut-o mandra pentru ca asta e primul gand. Abia incepuse filmul. A fost o scena in care am aparut si, exact cum ai spus si tu la inceput, e destul de usor sa te indragostesti de personajul Iuliu. Pentru ca e un baiat 16 ani, blondut si cu ochii verzi.
„La inceput mi-am dorit foarte mult sa devin avocat pentru ca in momentul in care s-a intamplat ce s-a intamplat cu tatal meu – este vorba de un accident de masina, aveam 12 ani. Au trecut multi ani de-atunci si simteam cumva in sufletul meu o nemultumire ca ceva nu a fost drept acolo si cineva mi l- a luat pe nedrept. Si eram suparat.”
Dar pe parcurs mocneste acolo, in tine, sentimentul de “cum e posibil ca un asa copil sa ajunga sa faca asemenea lucruri?”. Si la momentul ala mama – fiind o persoana care a crescut in sanul Bisericii si care se agata de credinta ca exista cineva care ne ajuta – in momentul in care a vazut unde merge personajul, traia un sentiment de mandrie, dar in acelasi timp, “cum ai putut sa faci asa ceva?”
Provenind dintr-un oras mic, iti dai seama ca nu exista astfel de proiecte in care sa iti vezi propriul copil performand intr-un film si nu stii la ce sa te astepti.
Si inca un subiect controversat.
Da, e destul de greu disocierea asta intre mine, eu, actorul Sergiu Smerea si personajul Iuliu. Daca nu ai un ochi cat de cat format, e foarte usor sa spui la prima mana ca asa sunt eu.
Am fost la diferite proiectii, cand mergeam in fata la intrebari la final, aparea cineva care spunea “Nu pot sa ma uit la el, nu pot sa vorbesc cu el, nu ma simt confortabil.”
Ceea ce arata ca ti-ai facut foarte bine treaba pe ecran, esti de credibil.
(…)
Tu, un baiat din Roman, de ce ai vrut sa te faci actor? Exista teatru si cinematograf in Roman?
Un cinematograf nu exista. Avem o casa de cultura. De ce am vrut sa ma fac actor?
La inceput mi-am dorit foarte mult sa devin avocat pentru ca in momentul in care s-a intamplat ce s-a intamplat cu tatal meu – este vorba de un accident de masina, aveam 12 ani. Au trecut multi ani de-atunci si simteam cumva in sufletul meu o nemultumire ca ceva nu a fost drept acolo si cineva mi l- a luat pe nedrept. Si eram suparat.
Incercam sa-mi dau seama pe cine sunt suparat si vedeam ca sunt suparat pe justitie si de aceea am vrut sa indrept toate greselile din justitie, toate lucrurile care nu sunt corecte. Dar mi- am dat seama ca nu poti face asta, indiferent cat de mare e dorinta.
Mi-am dat seama ca daca nu pot sa fac asta, pot face satira. Pot arata oamenilor ce se intampla, poate asa am mai multe sanse.
Dar ce citeai in adolescenta de ai gandit dintr-o asemenea perspectiva?
Am citit tot ce inseamna materia pentru BAC, cea din scoala. Plus cea extra. Nu stiu. La Medeleni. Am citit si cartile alea un pic stupide de dezvoltare personala. Secretul? Stiu ca in perioada 12-13 ani eram innebunit dupa ele pentru ca iti dadeau ceva de care sa te agati: exista un secret universal si daca il aplici, iti va functiona si tie.
Pana cand am dat de o trupa de teatru de amatori in Roman si acolo am cunoscut un om absolut extraordinar, domnul Radu Vatavu, care este acest creier al intregului grup de actori. Un domn la 60 si un pic de ani, care m-a invatat cum sa-mi iau sentimentele, , emotiile pe care le traiam in perioada adolescentina, toate gandurile care ma apasau si sa le arat oamenilor. Dar fara sa ma plang, ci sa urc pe scena. Si sa le transmit intr-un alt mod.
Omul asta m-a influentat foarte mult in demersul meu artistic. Eu nu cunosc o persoana care sa nu-l iubeasca. M-a atras teatrul atat de mult incat, in momentul in care am terminat cu Bacalaureatul, actoria a fost singura mea varianta. Eu nu am avut un plan B.
Si te-ai dus la Cluj, unde era o in anul ala o mega concurenta.
Aveam doua variante. Aveam UNATC ul din Bucuresti si Clujul.
(…)
In 2017, cand am luat la facultate, stiam ca e un an foarte greu pentru Facultatea de Actorie din Cluj, dar nu stiam de ce si am sunat o prietena. Mi-a spus sa merg acolo dar ”Sa stii ca anul asta este anul lui Bacs”, eu nestiind cine e acest Baci. Nici macar nu stiam nume complet (nota mea…. Bacs Miklos, professor la catedra de actorile.).
Mi-am zis ca n-am nimic de pierdut si tin minte ca mi-am facut ghiozdanul si mi-am pregatit un repertoriu. Era un repertoriu complex. Aveai zece poezii si trei monoloage, doua fabule si doua povestiri. Repet, eu veneam dintr-un oras unde toata zona asta artistica era subdezvoltata. Foarte rau.
Si te-ai pregatit cu cineva sau ti-ai facut singur lectiile?
Nu. Singur, singur. Am vorbit cu domnul Radu, despre care va povesteam inainte, i-am spus ca vreau sa dau la actorie. Mi-a povestit cum el a dat de sase ori la actorie si nu a intrat.
Am fost mereu genul de copil care nu pune foarte multe intrebari, pentru ca imi place sa descopar lucrurile in momentul in care sunt acolo. Nu imi place sa aflu lucruri despre oameni, pentru ca exista sanse sa am emotii. Am incercat sa fiu cat am putut de autentic si tin minte ca admiterea s-a facut la sala studio Radu Stanca, care este in cadrul Facultatii de Litere, la prima zi de pregatiri ante examen era 200 de potential studenti. La Cluj am stat in gazda la o doamna, undeva la un demisol, unde mai stateau alti alti oameni care faceau chimioterapie la spital si veneau aici. Eu eram intr-o camaruta pentru ca atat mi-am permis.
(despre cum a intarziat la examen, dar si cat de diferiti erau ceilalti candidati in versiunea audio a podcastului, la link-ul de mai sus)
E o diferenta mare intre eu, cel care a intrat atunci in studioul Radu Stanca, speriat de ceilalti 200 de tineri care vor sa intre acolo si mine, cel de acum care am aceeasi dorinta de a face lucruri bune, dar sunt mult mai relaxat.
Si care are rol principal intr-un film. Daca privim in macro, cred ca sunt putini din generatia ta, sau putini din orice generatie, care cand termina facultatea deja sa aiba un rol principal intr-un film.
As minti daca nu as spune ca am avut un gram de noroc. Dar norocul asta a venit la pachet cu foarte multe sacrificii.
(…)
„In momentul in care m-am trezit cu atata presiune pe mine, se intampla sa plec de la ziua de pregatire din saptamana de dinainte de admitere si sa plang pe strada pentru ca simteam ca sunt atat de multe lucruri pe care nu le inteleg si pe care nu le stapanesc. Ma simteam atat de coplesit incat mergeam pe strada cu castile in urechi si plangeam pentru ca simteam ca momentan nu pot face suficient, desi imi doream din tot sufletul.”
Dar cum mintea ta de acum si cu experienta de acum? Ce ai recomanda unor tineri care ar veni si ti-ar spune “sa dau si eu la actorie”?
Cred ca daca trebuie sa dai la actorie, vei da si daca-ti spun eu sa dai, si daca te pun sa nu dai. Eu nu am avut planul B, cand m-am inscris la facultatea din Cluj la admitere, nu aveam niciun dosar pus la absolut nicio alta facultate.
(…)
Daca te duci la admitere de actorie, fii sigur ca iti doresti cu tot sufletul tau sau, daca pentru o secunda te gandesti ca ai putea face si altceva, mai bine nu. Era o vorba foarte buna: decat un actor chinuit si trist, mai bine un angajat la Mega fericit.
(…)
Am invatat ca e vorba foarte mult despre ce sacrificii esti in stare sa faci, cat de mult iti doresti si cat de mult poti strange din dinti ca sa ajungi la ceea ce iti doresti. Pentru mine admiterea a fost prima incercare mare, pentru ca s-a spus vin dintr-un oras mic, n-am multe griji, probleme, adica am o viata cotidiana simpla, submediocra. Dar in momentul in care m-am trezit cu atata presiune pe mine, se intampla sa plec de la ziua de pregatire din saptamana de dinainte de admitere si sa plang pe strada pentru ca simteam ca sunt atat de multe lucruri pe care nu le inteleg si pe care nu le stapanesc. Ma simteam atat de coplesit incat mergeam pe strada cu castile in urechi si plangeam pentru ca simteam ca momentan nu pot face suficient, desi imi doream din tot sufletul. Aveam indoieli foarte mari, dar gandul meu era ca trebuie sa reusesc. Trebuie sa accept ca nu stiu absolut nimic in momentul asta vietii mele si ca trebuie sa invat.
(in podcast ascultati cum Sergiu vede concurenta cu cele cateva zeci de actori care ies de pe bancile scolii in ficare an)
Unde te vezi? Ce obiectiv ai tu pentru 5-10 ani de acum incolo?
Imi doresc sa reusesc sa fac meseria asta atat de mult incat sa nu imi mai ramana timp pentru mine. Sa reusesc sa am acelasi aceeasi flacara in mine pe care o aveam si in facultate, cand inca nu aveam habar de absolut nimic si voiam sa acumulez. Exact ca un burete.
Asa as vrea sa se intample si acum, sa trebuiasca sa fiu nevoit sa ma trezesc la 6 dimineata, sa stiu ca la 7 trebuie sa fiu la repetitii, sa stau pe set, sa stiu ca trebuie sa ma pregatesc, sa stiu ca trebuie sa imi fac exercitiile, sa stiu ca avem treaba de dimineata pana seara, indiferent de zi, pentru ca sunt genul de om care are nevoie sa munceasca. Simt nevoia sa muncesc, simt nevoia sa trag de mine, sa ma epuizez. Acelea sunt momentele in care ma simt fericit cand ajung acasa dupa o zi grea, cand ajung si fac un dus si ma pun in pat si simt ca abia mai tine corpul. Simt ca e o zi castigata fiindca am facut ceva.
(…)
Imi povesteai inainte sa incepem inregistrarea, ca in perioada pandemiei ai fost prezentator online pentru ceva legat de o emisiune de gaming…
Dupa ce am terminat filmul, am reusit sa ma mai intretin o perioada din banii pe care ii aveam de la film, pana cand mi-am dat seama ca pandemia continua. Eram destul de speriat pentru ca teatrele erau inchise, nu erau proiecte, nu prea se intamplau lucruri si mi-am dat seama ca trebuie sa fac ceva. Si am gasit acest acest job in cadrul unei companii de jocuri de noroc; am fost gain prezentator timp de aproape un an de zile.
Jobul meu era de a intretine publicul in timp ce se desfasurau jocurile, Eu trebuia sa vorbesc incontinuu si sa mentin o atmosfera placuta.
In romaneste sau in engleza?
Totul in engleza. Suna idilic. Te gandesti ca esti un fel de Dan Negru pe care toata lumea-l iubeste din diferite tari si toata lumea vorbeste frumos. Nu a fost chiar asa. E o meserie in care trebuie sa accepti foarte multe lucruri. Pentru ca vorbim totusi de jocuri de noroc, iar oamenii, in momentul in care pierd, nu mai sunt chiar asa de draguti. Si tu, fiind primul chip pe care ei il vad, le incasezi.
(… despre ce a invatat din acest job, improvizatia intr-o limba straina si cum se pregateste pentru situatia in care ajunge la castinguri internationale, ascultati in podcast)
Ne apropiem de final. De ce sa vada lumea filmul Balaur?
In primul rand pentru ca, Octav Chelaru, regizorul filmului, care avea 27 de ani cand l- am cunoscut, si-a pus visul lui in practica. Am vazut un om atat de determinat cu niste idei atat de inovatoare pentru ce inseamna cinematografia in Romania. Un om care avea niste asteptari atat de mari si voia sa faca niste lucruri atat de dificile, care se fac probabil in State la productiile mari.
Stiu ca este un proiect bun, stiu ca este ceva nou, o gura de aer fresh pentru cinematografia din Romania. Nu este un film obisnuit, este ceva mai agresiv, este un film mai rapid. Scapam de cadrele noastre clasice, lungi, romanesti. Stii foarte bine despre ce vorbesc. Ne ducem totul intr-o zona dinamica.
Pentru mine, Balaur este unul din filmele alea pe care, daca l -as fi vazut la televizor, as fi spus “Doamne, uite ce film! De ce nu putem face si noi?!”
Este o poveste inspirata de fapte reale. Evident, fantezia incepe in momentul in care incepe filmul si se termina in momentul in care se termina filmul. Dar cred ca tara asta ar trebui sa vada acest film pentru ca nu este unul obisnuit si cred ca poate da startul mai multor oameni sa vada si dintr-o alta perspectiva un film.
Iti multumesc foarte mult. Iti doresc mult succes si sper sa ne mai intalnim intr-un alt interviu, sa zicem, intr-un an sau doi, in care sa discutam despre un alt rol principal al tau intr-un alt film si sa o luam de la capat. Sau de aici de unde suntem cu povestea ta.
Va multumesc foarte mult de invitatie si, daca avem noroc, pentru ca ne place sa vorbim despre noroc, s-ar putea sa ne intalnim mai repede decat crezi.
