Al cincilea episod al podcastului Buzunar de Arta il aduce in prim plan pe Andi Daiszler, Presedintele Asociatiei Daisler, fondator Lights On Romania, un festival de light-art, care se foloseste de tehnologie pentru a scoate la lumina frumusetea urbana si pentru a potenta manifestarile creative. Are experienta in marketing si comunicare dar si in presa, cu emisiuni la radio si TV. 

Daca ati vazut imaginile devenite virale cu instalatiile luminoase “Mi-e dor de tine” expuse in spatii publice foarte tranzitate din Londra, Chicago sau Washington, inseamna ca sunteti familiari deja cu munca lui Andi Daiszler. Insa proiectele desfasurate anul trecut la Timisoara, in anul Capitalei Europene a Culturii au fost mai mari decat orice alta initiativa similara din Romania de pana acum.

Podcastul Buzunar de Arta, prezentat de Eduard Enache, abordeaza arta vizuala, cultura si oamenii inspirationali care le transforma. Prin dialoguri cu artisti, curatori, pedagogi, manageri si operatori culturali veti descoperi magia din jurul artei, modul in care ne conecteaza pe toti si ne face vietile mai frumoase. 

Interviul cu Andi Daiszler poate fi ascultat mai jos, gasiti linkuri de pe Spotify, Apple Podcasts si YouTube, fiind disponibil si pe celelalte platforme de streaming existente. Grafica si montaj de Catalin Alb.

In vreme ce majoritatea evenimentelor care implica artele vizuale sunt dedicate in mod obisnuit unui public deja familiar cu arta contemporana si experientele adiacente, Andi Daiszler are o viziune mult mai ampla si incluziva.

Andi Daiszler gandeste, organizeaza si produce evenimente care activeaza si oamenii care nu prea au acces la astfel de actiuni, de la oameni din cartiere la persoanele varstnice sau publicul activ noaptea. Si totodata, reactiveaza si regenereaza  spatii de mult abandonate, cu un simbolism emotional puternic pentru comunitatile locale, nationale sau internationale.

Este unul dintre membrii board-ului de conducere al ILO, o retea mondiala de organizatori de evenimente dedicate luminii si experti in domeniu. Expertiza lui in aceasta directie s-a tradus in festivalul Night Art, desfasurat anul trecut in cadrul programului Timisoara 2023, cu peste 120.000 de persoane care au participat la zeci de evenimente intinse pe parcursul a trei saptamani, evenimente care au activat toate categoriile de public care ar putea fi interesate de orice forma de cultura, de la arte vizuale la show-uri imersive, spectacole de teatru sau dezbateri cu personalitati importante.

Inainte de proiectele de la Timisoara, Lights On Romania a creat The Light Art Festival, o serie de expozitii cu instalatii de lumina in spatii distincte, deschise la Cluj-Napoca din 2018 si Bucuresti din 2021. La baza, este un circuit la nivelul orasului, pe care il parcurgeti ca spectatori si va bucurati de spatii in care veti gasi instalatii luminoase cu mesaje artistice.

La Timisoara, acest circuit a devenit doar o componenta, a fost creat un program mult mai amplu care a inclus, printre altele, teatru de noapte, conferinte dedicate culturii vietii de noapte, cursuri de yoga, concerte si evenimente la care invitatii surpriza erau dezvaluiti numai la fata locului, ateliere de fotografie digitala pentru seniori si prima expozitie a lui Sven Marquardt in Romania, celebrul bouncer al clubului Berghain din Berlin.

Esti conector de oameni, comunicator bun, experimentezi cu spatiile din jur, ai un trecut in presa, in prezent faci comunicare si marketing pentru afacerea familiei si esti motorul unor proiecte care lasa urme frumoase, cu impact la scara mare asupra comunitatilor locale, nationale si internationale. Ce te motiveaza sa te trezesti in fiecare zi si sa vrei sa faci lucrurile altfel, sa le schimbi in bine pentru oamenii din jur?

Faptul ca nu exista altcineva care sa faca lucrurile astea sau ca ele sunt niste probleme de care eu ma lovesc in mod constient. Realizez de foarte multe ori ca sunt singurul care le vede. si daca eu le vad cumva, e absolut logic si natural ca sa-mi cada mie pe umeri sarcina sa fac ceva in privinta lor. De multe ori, ca o comparatie, e ca si cand pe papucul tau ar ramane o hartie prinsa. E datoria ta sa te apleci, sa o ridici, sa faci ceva cu ea. Chiar daca e cineva, poate platit sa curete trotuarul, dar pana la urma ai si tu dramul tau de responsabilitate pe care trebuie sa-l executi.

De unde a venit aceasta responsabilizare? Tine de educatie, de autoeducatie?

Tine foarte mult de autoeducatie. S-a produs un declic cand am realizat ca pot face ceva, ca e in puterea mea, ca am creierul si mainile si picioarele intacte inca si pot propune niste solutii destul de simple, dar cu bataie destul de lunga. Si atunci de ce sa nu fac asta? N-am gasit niciun motiv impotriva acestei atitudini si asa am inceput sa derulez proiecte culturale. Eu le numesc creativ culturale, pentru ca ele nu raman doar in zona de cultura. De multe ori se suprapun cu zona civica si de multe ori aduc o rezolvare atat culturala, cat si civica, unor probleme pe care poate la inceput nu le constientizeaza nimeni, dar ulterior oamenii isi dau seama de existenta lor. 

Alaturi de expozitiile Brancusi si Brauner, festivalul Night Art a avut cel mai mare impact din tot ce s-a intamplat anul trecut. Si vorbim aici de cifre impresionante, peste 120.000 de persoane au participat pe parcursul a trei saptamani, intre 28 septembrie si 12 octombrie 2023. Te asteptai sa aiba asemenea impact?

Ne asteptam, mai ales dat fiind faptul ca noi am plecat foarte hotarati la drum. Stiam ce multa energie pot aduce instalatiile in spatiile in care ele sunt amplasate, dar dincolo de instalatii, asa cum reiese si din ceea ce am reusit sa facem, pana la urma programul a fost mult, mult mai complex. Am extins foarte mult tot ceea ce inseamna cultura vietii de noapte si am incercat sa testam dimensiunea culturala a noptii unui oras din tara, cu focus pe Timisoara. Ne-am dat seama ca exista foarte mult apetit din partea publicului pentru a experimenta cultura in diverse maniere si exista, din pacate, o oferta foarte mica existenta pe piata, astfel incat ne-am dat seama ca in zona de experiment zace cumva valoarea si atunci am mers all-in pe nisa asta. 

Sunt foarte fericit ca sub umbrela Night Art zac de fapt cateva zeci de activitati si de evenimente punctuale, de la o serie de intalniri cu publicul la ceas de seara, in locatii neanuntate, cu artisti dintre cei mai diversi din sfera muzicala, din sfera stand-up-ului, din sfera show-urilor de improvizatie, drag show-urilor si a discutiilor cu operatorii culturali, pana la teatrul de noapte, intr-un autobuz conceput special pentru a face tururi nocturne in Timisoara. Cele mai mari instalatii care au plutit vreodata pe apa in Romania au fost expuse la Timisoara in 2023. Am avut, inclusiv un open call dedicat operatorilor culturali locali, prin care ii sprijineam cu logistica, cu expertiza si cu fonduri pentru a implementa ceva in legatura cu noaptea in Timisoara, in perioada in care noi am fost acolo. Am incercat sa fim cat de exploratori si de nebuni cu putinta, bazandu-ne pe creativitatea noastra, bazandu-ne pe spatiile pe care am pus ochii la Timisoara, bazandu-ne pe ceea ce facusem inainte, dar si pe o foarte mare dorinta de a inova.

Cat research/cercetare ati facut tu si echipa ta inainte de a alege locurile pe care le-ati activat? Pentru ca nu erati din Timisoara, dar ati abordat proiectul ca si cum ati urma sa deveniti timisoreni, ati mers in locuri care insemnau ceva pentru localnici, pe care le-ati transformat, de la anumite sectiuni ale raului Bega la cinematografe si restaurante. Vad foarte multa atentie, grija, empatie si dorinta de a face bine comunitatii din jur in proiectele voastre.

Ne-am petrecut ca si echipa, cred, cumulat, doua luni de zile cap-coada, in 2023, in Timisoara, vorbind cu oameni, verificand locatii, semnand contracte, depunand cereri de autorizatii, intelegand cumva ecosistemul local, ca parte a echipei mari de la Timisoara, am avut si localnici pe care i-am cooptat si cu care am purtat lungi discutii despre spatiile in care vrem sa facem ceva.

Pentru a alege spatiul The Lighthouse, am facut undeva la sase deplasari din Cluj, cu echipa de arhitecti cu care lucram. Am vizitat Palatul Stefania ca locatie propusa de Centrul de Proiecte, apoi fosta fabrica de gheata, pe malul Begai, langa spatiile de birouri Nokia, apoi Palatul Miklósi sau parte din palat, plus curtea interioara si apoi am ajuns in cartierul Fabric, unde mai multi agenti imobiliari ne-au prezentat niste ruine, dar pline de povesti si de semnificatii. In cele din urma, am ajuns la cladirea Flora, pentru ca era un spatiu accesibil, era pe malul Begai, ceea ce ne permitea sa avem instalatii amplasate si pe apa, un lucru care nu mai fusese facut pana la momentul acela si care pentru noi a contat mult. Era cumva in afara zonei centrale, lucru pe care ni-l doream, pentru ca stiu ca la Timisoara Consiliul Judetean mai facuse un soi de festival de lumini, la cumpana dintre ani, intre 2022 si 2023, si toate instalatiile erau montate in centru, pe cele mai circulate artere, pe cele mai traficate stradute. 

Noi am vrut sa scoatem oamenii din zona centrala sau macar sa o extindem, astfel incat un turist sa aiba ce vedea in centrul unde lucreaza ceilalti operatori culturali, dar la noi sa vina efectiv, pentru ca va gasi niste lucruri pe care nu le va gasi in alta parte. Si asa am ajuns sa decidem asupra cladirii Flora, o cladire despre care am inteles si noi, si apoi am transmis mai departe faptul ca unul din doi timisoreni s-a indragostit, s-a iubit, s-a despartit, s-a casatorit in cladirea respectiva. Adica exista o relatie emotionala foarte puternica pentru o anumita categorie de varsta in Timisoara si stiam ca atunci cand apare anuntul cu cladirea Flora se transforma, lumea va reactiona emotional pentru ca e un simbol. Si ori de cate ori te legi de simboluri, lumea cumva are o reactie. Din punctul asta de vedere, cumva, cred ca am ales bine, chiar daca nu ne-am dat seama de amploarea investitiei necesare pentru a aduce Flora la stadiul la care ea a fost adusa si la felul in care a aratat.

La Cinematograful Arta a fost unul din cele mai mari proiecte ale anului trecut. A fost o instalatie foarte spectaculoasa realizata de Squidsoup, un studio britanic, cu 165.000 de leduri. Cat de mult s-a muncit la ea, pentru ca pare un proiect colosal la care ar exista pregatire de luni chiar ani de zile inainte? Si cat de mare e echipa care a lucrat in spate?

Squidsoup e un studio de productie in zona de instalatii de lumina, cu cativa zeci de ani de experienta la activ. Noi eram in dialog cu ei de ceva vreme pentru a-i aduce in Romania. Cand am gasit sala de proiectie a cinematografului Arta si am masurat-o cu o ruleta, mi-am dat seama ca are exact proportiile potrivite pentru a gazdui Submergence. Dat fiind faptul ca instalatia exista, a fost destul de usor sa o inchiriem, sa o aducem. A trebuit doar sa platim niste bani, sa incheiem niste contracte. Dar dincolo de asta, cea mai mare provocare in a deschide Cinema Arta catre public a reprezentat-o partea logistica, pentru ca instalatia are nevoie de cateva elemente de logistica locale, respectiv niste trusuri, niste layere. Practic, a trebuit sa construim un soi de cub de care sa fie agatata instalatia si care sa fie ridicat cumva in incinta cladirii cinematografului Arta.

Ori ne-am lovit de minusuri logistice in Timisoara, astfel incat a trebuit sa aducem resurse de la Cluj, pentru ca local nu existau sau nu am avut noi acces la oamenii care le detineau. Ori ne-au fost cerute niste preturi astronomice si asa am ajuns sa aducem logistica din Cluj pentru a putea face expozitia la Timisoara. Dar in momentul in care instalatia a fost aprinsa, in momentul in care ai inceput sa vezi oameni care asteapta in fiecare seara la deschiderea expozitiei, acest lucru se intampla in jur de ora 20:00 si dura pana pe la 3:00 dimineata. In momentul in care vedeai ca oamenii incep sa apara, sa se stranga in fata unei cladiri darapanate, inchisa cu lacat si cu grilaj si stiai ca in urma cu o saptamana acolo nu era nimic, decat moloz si iarba si acum e ditamai instalatia de lumina care literalmente te copleseste, atat e de impresionanta. Stiai ca ai facut un lucru bun si simteai cumva faptul ca oamenii vor avea o experienta pe care n-o vor putea replica in alta parte si vor ramane cu povestea pe care noi am spus-o acolo.

Propun sa vorbim despre Mega Viki, instalatia lui Victor Fresco din Piata Alexandru Mocioni. A fost un balon de 7 metri diametru, cu trasaturile chipului vizibile, era o satira la adresa egoului artistului. A avut impactul dorit asupra comunitatii?

Cred ca orice ai fi amplasat in Piata Mocioni ar fi avut efectul scontat, pentru ca nu e o locatie care sa mai fi vazut expozitii. Instalatia era un punct esential de oprire in turul ghidat de noapte, stiu ca oamenii se fotografiau extrem de mult in fata ei. Instalatia ne-a fost promisa curata, cumva, si a venit plina de texte si plina de mesaje scrise de oameni de la alte evenimente pe suprafata ei. A fost oricum un dialog extrem de interesant si cu publicul. Ne spuneau asta cei care conduceau tururile ghidate, pentru ca mai toata lumea incerca sa vada daca se mai poate scrie ceva, se mai poate adauga ceva. Foarte multe dintre mesaje erau ori pe engleza, ori pe slovaca, instalatia apartinand unui artist slovac si fiind expusa la Noaptea Alba Bratislava, acumuland acolo foarte multe mesaje. Din cate am discutat cu artistul, majoritatea mesajelor evocau tot felul de frustrari personale, mesaje anti-sistem, mesaje care tineau de diverse stari in care se regasea fiecare individ care interactiona cu ea. Dar a fost extrem de inedit sa vedem si noi felul in care oamenii o percep in Timisoara, mai ales dat fiind faptul ca in acea piateta nu prea s-au mai vazut instalatii. Trebuie sa spun si ca publicul din zona era unul extrem de pestrit. Nu o data ne spuneau agentii de paza ca au interactionat cu oameni fara adapost, de exemplu, care veneau sa-i intrebe ce-i cu instalatia aia, care e mesajul, ce simbolizeaza? Pentru ca erau atrasi de semnificatia ei.

Ai vorbit de cateva ori despre lumina. Ma intreb, pe langa mesajele acestea cu impact emotional, de ce crezi ca oamenii reactioneaza atat de frumos la lumina?

Lumina e parte din viata noastra. Noi de cand deschidem ochii mici, nascuti fiind, dam de lumina cumva si o pastram pana cand parasim sub forma de praf lumea. E un element care ne inconjoara, la fel cum ne inconjoara sunetul. Stim ca perceptia umana e formata preponderent din perceptie vizuala, din imagini, inclusiv echilibrul are de a face cu vazul, interactiunea umana are de-a face cu vazul si el poate exista doar in conditii de lumina. Ca un fapt divers, noi si cand visam, visam in lumina. Adica, daca-ti faci acum un soi de introspectie, nu cred ca-ti poti aminti un vis care se intampla in intuneric. Chiar daca e noapte, exista o sursa de lumina si in visul ala. Si cumva, pentru noi e fascinant cum lumina pana acum a ramas un mediu in care ne-am jucat destul de putin. De la fratii Lumière si pana in prezent, lumina s-a transformat foarte, foarte mult. Progresul tehnologic din ultima perioada a accesibilizat si acest mediu, astfel incat astazi e foarte usor sa-l folosesti pentru a transmite mesaje, pentru a transmite povesti, pentru a le umaniza putin.

De cand am facut asociatia, ne-am dorit mereu sa ne jucam cu medii care apropie oamenii si am gasit lumina extrem de potrivita pentru a face exact acest lucru. Cred ca in continuare zona de instalatii si zona de festivaluri de lumina va creste exponential, pentru ca suntem conectati la o realitate de dincolo. Vedem ce se intampla in alte parti, in alte locuri si, dincolo de proiectii care astazi sunt foarte raspandite, cred ca va exista o cerere tot mai mare pentru cercetarea pe nisa de instalatii de lumina, inclusiv zona de sculptura adera la elemente de lumina. Astazi vedem ca arhitectura se reorienteaza catre iluminat arhitectural foarte puternic, concertele includ la fel o componenta vizuala puternica. Nu mai poti avea o experienta completa la un concert daca lipsesc astfel de elemente. Si chiar daca progresul in Romania a fost destul de lent, cred ca in perioada urmatoare va fi va fi destul de puternic accelerat.

Intr-un interviu acordat Urban.ro in 2020 spuneai cat de mult se vor extinde instalatiile si festivalurile luminoase in anii care vor urma. Ai avut o viziune avangardista, in ultimii ani au aparut tot mai multe festivaluri care incep sa fie recunoscute, inclusiv la nivel international. Mi se pare ca ai o viziune foarte clara asupra modului in care cultura poate contribui la dezvoltarea oraselor si, implicit, a oamenilor. Cum vezi acum viitorul, ce crezi ca urmeaza in aceasta directie?

Cultura iese in strada. Cred ca in lipsa unor strategii de apropiere a publicului, muzeele sau spatiile inchise vor avea foarte mult de suferit in perspectiva atragerii publicului. Versus evenimentele care se intampla in strada, in parcuri, in zonele in care se aduna oamenii, pentru ca ele sunt astazi si vor fi si maine varful de lance in ceea ce inseamna mediere culturala, interactiunea publicului cu diversele nise artistice. Cred ca in urmatorii 5 ani vom avea si noi artisti mari care sa produca lucrari consacrate, care sa fie cerute si sa circule la marile festivaluri de lumina. Ca sa-ti dau un exemplu, mi-ar placea sa asistam la primul roman expus la Fête des Lumières la Lyon, cel mai mare festival de lumina din lume.

L-am vazut anul asta pe Radu Ignat facand parte din line-up-ul de la Ghent, din Belgia, care e un festival care se intampla o data la doi ani de zile. E un mare festival de lumina, anul asta a avut 800 de mii de oameni in decursul a trei zile. E absolut impresionant si mi-a placut foarte mult sa vad si un roman acolo. 

Mi-ar placea sa vad in urmatorii 5 ani o instalatie expusa pe cont propriu si de sine statatoare, capabila sa atraga atat de multi oameni cat a atras “Mi-e dor de tine” in Londra — in Canary Wharf, cel mai mare district de business al Europei, Chicago — in inima celui de-al treilea oras al Statelor Unite, unde traieste si munceste cea mai mare comunitate de romani de acolo —, Washington, DC — iarasi o zona extrem de populara in capitala Statelor Unite ale Americii, in Köln, in Muzeul Ciocolatei, a doua cea mai puternica atractie turistica a orasului, in spatii foarte, foarte accesibile.

Pana la momentul la care noi purtam dialogul, ea e, cred, cea mai recognoscibila productie romaneasca in nisa instalatiilor de lumini in ultimii 30 de ani. Mai mult decat faptul ca lumea o recunoaste, ceea ce cred ca e impresionant in legatura cu “Mi-e dor de tine” e faptul ca ea a fost expusa in inima unor orase mari, in spatii deschise, lucru care nu s-a mai intamplat, cred niciodata, pentru ca stim, de multe ori mergem in galerii, mergem in centre de arta si in diverse spatii preponderent inchise sau daca mergem in spatii deschise, ele sunt probabil pozitionate nu neaparat central.

Mi se pare ca ai o viziune clara asupra ideii de politici publice, atat culturale, dar si la nivel social care ar putea sa ajute o comunitate mai mica sau mai mare. Te-ai gandit sa te implici mai mult in politici publice?

In postura in care activez, puterea mea e limitata sau abilitatea de a transforma niste vieti sau niste lucruri e cat de cat limitata si poate dintr-o pozitie politica as putea face mai mult. E un lucru la care ma gandesc activ. Inca nu am gasit o forma care sa le imbine intr-o maniera satisfacatoare pe ambele, dar nu e un lucru exclus si cred ca in urmatorii ani voi lua o decizie in directia asta pentru ca suntem datori cumva sa lasam pamantul asta ceva mai bun decat l-am gasit. E o nevoie pe care o resimt, mai ales ca simt si eu presiunea timpului. Nu mai am nici imediat 30 de ani si e un lucru care ma framanta si in care as vrea sa contribui cat se poate de mult.

Care este pentru tine rolul artei sau al culturii?

Arta si cultura ar trebui in primul rand sa uneasca, sa explice, sa provoace, sa ne duca la ziua de maine. Mi-a placut mereu sa vad oameni care privesc lucrari de arta, fie ca vorbim de sculpturi, tablouri, filme, ce vrei tu. Si isi pun intrebari, raman dupa aceea si poarta un dialog, fie interior, fie cu cei din jur, fie cu autorul, daca e prezent. Ei sunt in primul rand cei transformati de actul cultural, de actul artistic, sunt acei oameni care, atunci cand incep sa isi puna intrebari, vor fi cei care nu se vor multumi decat in momentul in care vor gasi niste raspunsuri. Si pana la urma progresul nostru se masoara nu neaparat in raspunsurile pe care le gasim, ci in cautarea lor si in identificarea intrebarilor potrivite, mai degraba decat a raspunsurilor perfecte. Arta si cultura pentru mine joaca un rol esential in a identifica acele intrebari. 

Nu cred ca noi vom putea sa ne facem bine, sa traim bine, sa reducem decalajul economic, social, national, fata de statele din jur sau fata de statele la care ne uitam cu admiratie, daca nu lasam loc culturii sa existe, daca nu o lasam sa ne provoace, sa ne rascoleasca, sa ne tulbure uneori, daca nu o lasam sa-si faca treaba si sa ne ajute sa gasim intrebarile de care avem nevoie.

*

Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.