Serban Lazarovici, unul dintre protagonistii filmului Metronom, are 22 de ani si trei filme romanesti in CV: Tipografic Majuscul, Babardeala cu bucluc si porno balamuc (ambele in regia lui Radu Jude) si Metronom. Are experienta festivalului de film de la Berlin, dar si a Festivalului de film de la Cannes, lucruri pe care multi actori nu le traiesc o viata intreaga.

In primul episod al podcastului dedicat filmului Metronom, vorbim despre cum a ajuns Serban ca de la Botosani sa fie pe covorul rosu la Cannes cu Tom Hanks la cativa centrimetri langa el, ce a invatat despre comunism si libertate din experienta filmelor Tipografic Majuscul si Metronon, dar si ce lectii despre meserie a primit cu aceste filme.

Metronom este povestea unor liceeni care, in anii 70, scriu scrisori la Europa Libera pentru dedicatii muzicale la emisiunea Metronom si ajung sa fie anchetati de Securitate. Cand una dintre fetele din grupul de liceeni e pusa fata in fata cu ideea de a-si turna iubitul la Securitate in schimbul propriei libertati, miza tinerilor de a lupta pentru libertatea lor devine mult mai incarcata emotional si mai fragila.

Metronom este scris si regizat de Alexandru Belc. Regizorul a castigat premiul “Un Certain Regard” pentru regie la Festivalul de film de la Cannes 2022. Filmul ii mai are in distributie pe Mara Bugarin, Vlad Ivanov, Mihai Calin.

Podcastul pe care il ascultati la link-ul de mai jos e o inregistrare in regim de live, fara nicio editare. Seria dedicata filmului Metronom va mai avea interviuri cu Mara Bugarin si regizorul Alexandru Belc.

Mai jos este o transcriere selectiva a dialogului; semnele „(…)” marcheaza faptul ca a fost eliminat un fragment din discutie la transcriere.

Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.

Incep prin a spune ca ai douazeci si doi de ani si deja trei filme in palmares, intr-o tara in care nu se fac foarte multe filme. Cumva as zice ca esti si norocos, dar si talentat, desigur, pentru ca altfel nu aveai cum sa faci aceste filme. Cum se vede din partea ta, care e atuu-ul tau de ai ajuns de la Botosani sa faci filme in Bucuresti?

Habar n-am. Nu o zic ca e in totalitate meritul meu. Eu as vrea sa cred ca e o combinatie draguta intre noroc si munca cu toate venite la momentul potrivit. Cert e ca eu am avut un pic de treaba si inainte cu partea asta de actorie, adica in liceu si in gimnaziu. Am facut parte dintr-o trupa de teatru din Botosani si, cumva, acolo am prins gustul pentru teatru. Asa ca, in momentul in care mi s-a ivit ocazia, am prins acea boaba de noroc, am incercat sa o tin cat mai mult si sa nu-i dau drumul.

Vorbim mai intai despre Metronom, filmul in care, cum spuneam, detii un rol principal si apoi o sa ne intoarcem la experienta ta din liceu. Spun doar ca un teasing:  vreau sa stiu ce se intampla la voi in Botosani, incat ajungeti multi actori buni si mari… Il aveti pe Vlad Ivanov. Acolo se intampla niste lucruri frumoase, dar o sa discutam pe parcurs. Cum ai ajuns la Metronom?

Pentru Metronom a fost un proces normal de casting. Directorul de casting a venit in facultate, la studentii din toti anii si-a facut o baza de date cu noi. Eram atunci anul intai, dar pe domnul Catalin Bordea, directorul de casting, il cunosteam de la un eveniment in legatura cu Tipografic Majuscul. La scurt timp am fost contactati cativa din facultate sa venim pentru o proba. Majoritatea, daca nu chiar toti, am fost initial selectati si – dupa o vreme – colegii mei toti aveau deja probe de costume, chiar repetitii. Primisera textul, mergeau sa semneze contractul sau precontractul. Pe cand eu si cu inca un baiat din facultate am ramas doar la mesajul ca am luat castingul.

Si mintea ta era in razboi, imi imaginez.

Nu stiu daca un razboi, dar pur si simplu credeam ca atat a fost; eram foarte ok si impacat cu mine daca asta ar fi fost situatia. Mi-ar fi parut extraordinar de rau, dar era totul ok, imi spuneam ca asa a fost sa fie.

La ceva timp am luat numarul de contact de la cineva din productie, am sunat si am zis ”Nu stiu daca stiti, dar mi s-a zis ca am luat si eu castingul si poate e o greseala.” Chiar credeam la un moment ca s-a facut o eroare, doar ca mi s-a spus din nou: stati linistiti ca o sa va contactam. Pana cand directorul de casting mi-a trimis un e-mail prin care mi-a zis ca secventa in care trebuia eu sa joc a picat.

Am fost putin dezamagit, dar am zis viata merge inainte, vor mai fi proiecte.

Noi, pentru proba, nu trebuia sa ne tundem si trebuia sa ne dam acordul sa fim tunsi in timpul filmarilor. Eu, chiar si dupa ce am primit mailul in care mi se spunea ca nu mai faceam parte din proiect, nu stiu cum am avut asa o sclipire sa nu ma tund. Poate e boaba aia de noroc de care am zis la inceput.

Intr-o seara, foarte tarziu, aproape de miezul noptii, am primit doua apeluri de la directorul de casting care mi-a spus ca are o problema cu personajele principale. “Poti sa dai maine o proba? Dimineata la ora 9, ora 10?” A doua zi dimineata eram la proba. (…) O saptamana mai tarziu filmam.

Si Tipografic Majuscul, unde ai rolul principal, si Metronom sunt filme despre o perioada in care tu nu erai nici in visele parintilor; esti nascut in 2000. Experienta de la Tipografic Majuscul te-a ajutat sa intelegi perioada si cum gandea personajul tau din Metronom?

Cu experienta de la Tipografic am inteles mai bine backgroundul istoric, ce faceau tinerii in perioada respectiva sau, mai degraba, ce nu faceau, ce nu aveau voie sa faca, ce libertati le erau ingradite. Dar pentru ca personajele pe care le interpretez in Tipografic si Metronom sunt efectiv la poli opusi, nu pot sa zic ca am luat foarte multe din personajul din Tipografic, pentru cel din Metronom.

Dar de ce crezi ca te aleg regizorii pentru adolescent din perioada comunista? Te-ai gandit vreodata?

 Chiar nu m-am gandit pana inainte sa iasa Metronom, dar acum am primit de foarte multe ori remarca “esti de acum un brand al filmului romanesc despre comunism. Figura ta e mereu in filmele comuniste”

Habar n-am. Mi-a zis cineva de curand ca poate fizionomia fetei mele aduce cu perioada respectiva, dar nu stiu cum sa iau chestia asta. Cred ca o sa incerc sa o transform intr-un avantaj pentru mine.

(… despre experienta transformarii intr-un adolescent care a trait in comunism, un erou in orasul sau natal botosani, dar si la nivel national pentru mesajele sale anti comuniste, transformare din Tipografic Majuscul, ascultati in podcastul de la link)

Ce ti s-a parut cel mai dificil in rolul din Metronom?

Cu siguranta, cele doua scene de dragoste. Nu neaparat psihologic mi s-au parut grele ci, pur si simplu, tehnic de jucat. A fost prima oara cand am jucat o scena de dragoste, daramite doua. Nu sunt extraordinar de explicite, dar mi-a fost si ne- a fost – cred ca pot vorbi aici si in numele Marei (nota red, Mara Bugarin, partenera lui in film, un podcast cu ea va fi disponibil zilele viitoare) – ne-a fost greu. In ziua respectiva, a fost ciudat. Acum sunt bine, mi se pare o amintire placuta, dar atunci, pe moment, chiar a fost greu.

(…)

Cum ai descrie personajul tau? Te rog, sa nu faci spoilere. E pozitiv sau negativ?

Depinde foarte mult de spectator si mai degraba de capacitatea lui de a empatiza cu personajul sau de a-l intelege. Pentru ca, din punctul meu de vedere, este foarte usor sa privesti de la distanta si sa spui “da, e un personaj negativ, total negativ, pentru ca a facut asta”. Pe de alta parte, daca reusesti cumva sa intelegi ca Sorin se afla intre dilema familiei si cea romantica, cu Ana, cred ca usor poti empatiza si cred ca nu-l mai transformi intr-un personaj negativ. Cred ca e intr-adevar la limita. Perceptia depinde foarte mult de privitor, desigur.

Ce ti-a placut tie cel mai mult la el?

E un om sincer; am vorbit foarte mult cu Alex pe platou despre el. Incercam cumva sa intru in lumea lui. Desi nu vorbeste foarte mult, nu are foarte multe replici, am incercat tot timpul sa ii dam un adevar pentru ca lumea sa empatizeze si sa il creada; sa ii dam acea sinceritate chiar din gesturi fine, din atingeri, din orice.

Indiferent de ce face el in filmul asta, cumva, spectatorul trebuie sa il creada si sa vada cat de sincer a fost omul asta si cat de greu ii e sa ia o decizie.

(…)

Cum a fost pentru tine la Cannes? Sigur, ai fost inainte la Festivalul de film de la Berlin cu Tipografic…

Aveam experienta unui festival de acea anvergura, doar ca au fost doua experiente destul de diferite. Cannes a fost, cred, cea mai frumoasa experienta in ceea ce priveste raportarea la tot ce am facut eu pana acum. La inceput m-am speriat cand am primit programul si am vazut ca era un protocol foarte, foarte riguros si nu am foarte mult timp liber, dar, dupa ce am plecat de acolo, mi-am dat seama ce experienta extraordinara am avut (…). A fost un vis. Sa fiu foarte aproape de actori precum Tom Hanks, care a fost undeva la cativa centimetri in spatele meu pe covorul rosu!!!

In momentul ala nu mi-am dat seama ca e langa noi, dar a zis cineva dupa ce am terminat protocolul “Stii ca ai fost foarte aproape de Tom Hanks?”.  Nu cred ca puteam sa fac o poza in momentul ala, dar a fost cumva ireal. Mi-am indeplinit niste vise de cand eram mic.

Mentionez inca o data esti nascut in Botosani. De unde aveai visele astea de a fi actor si de a ajunge langa oamenii astia foarte, foarte mari, care, iata, ti s-au indeplinit? Care a fost samanta care te-a facut pe tine sa zici: as vrea si eu sa fiu actor?

Am inceput in clasa a patra. Mi-a dat doamna invatatoare o povestire cumva comica, pe care sa interpretez la o serbare. Am repetat cu tata, am spus textul intr-o serbare eveniment si apoi am fost contactat de cineva de la TVR sa prezint acel moment in cadrul unei emisiuni de talente pentru copii.

Apoi m-au mai chemat la alte emisiuni. Deci, cumva, am luat legatura cu domeniul; samanta asta plantata cand eram mic a fost ca un bulgare de zapada care se tot rostogoleste si se face din ce in ce mai mare.

Dupa ce am intrat in clasa a cincea, tata m-a impins de la spate sa intru in trupa de teatru. Eu eram foarte, foarte timid pe atunci. De acolo, am inceput sa inteleg mai multe lucrand cu Mirela Nistor, care e actrita la Teatrul Mihai Eminescu din Botosani si a fost coordonatoarea noastra.

(…)

Povestesti ca tatal tau te-a sprijinit sa intri in trupa liceului, dar cand le-ai zis ca vrei sa te faci actor ca meserie, ce au zis parintii tai?

Eu, parintii si actoria am fost tot timpul cu suisuri si coborasuri, in sensul in care, cand eram foarte mic, parca ei ma impingeau spre asta. Cand discutiile au devenit mai serioase, vazand cumva ca peisajul teatral din Botosani nu e foarte bogat si avand doar perspectiva asta locala, s-au  panicat putin. (…) In momentele acelea sa zicem ca au fost, poate, mai retinuti dar de cand am luat decizia clara in clasa a douasprezecea ca vreau sa fac chestia asta, au fost alaturi 100% de mine.

(… despre cum isi vede viitorul cu atat de multi absolventi actori si ce vrea sa faca pe mai departe ascultati in podcast)

Am vazut ca ai fost la Ideo Ideis din perspectiva de tanar actor confirmat. Ce te-au intrebat cei mici?

Ideo Ideis. Am o poveste foarte draguta pentru ca Ideo face parte din viata mea, ca initial tanar elev, mai apoi ca student. Din clasa a cincea am fost cu trupa de teatru la Ideo Ideis si are un loc special in sufletul meu. Iar acum revenirea din postura de invitat actor, cum sa zic, mi-a umplut sufletul de bucurie.

Ma uitam cand eram mic cu admiratie fata de toti invitatii si speakerii iar, pentru mine sa revin, a fost foarte, foarte puternic. Eu inca ma simteam de-al locului, mi-a fost foarte greu sa percep de ce stau in fata oamenilor cu microfonul in mana si povestesc despre Serban.

(…)

Dar daca astazi ar veni un pusti de 15- 16 ani si te- ar intreba ce sa faca ca sa fie bun si sa poata sa dea la actorie, ce i-ai spune?

15-16 ani inseamna undeva la clasa a zecea. Inseamna ca ar mai avea inca timp, dar in acelasi timp, nu foarte mult timp. Pentru mine reteta perfecta a fost si. cred in continuare ca asta e o cale buna, sa faci parte dintr-o trupa de teatru tanar, de liceu. Pentru ca m-au invatat foarte bine, cred eu, sa lucrez in echipa, sa stiu sa empatizez cu omul de langa mine, sa las de la mine, sa ma obisnuiesc cu niste notiuni de teatru.

E foarte important sa iei contact intr-o maniera putin mai profesionista cu actoria.

(… despre ce pastreaza ca lectii de viata din intalnirile cu regizorii Radu Jude si Alexandru Belc ascultati in podcast, dar si ce a invatat despre partea de promovare a unui actor din experientele la festivalurile internationale)

Ne apropiem de finalul intalnirii noastre. Serban, de ce sa vada lumea Metronom?

E un film care se muleaza pe fiecare tip de spectator sau pe dorintele fiecarui spectator. Pentru ca daca iti doresti un film despre comunism, este un film despre comunism. Daca iti doresti un film despre liceeni, e un film despre liceeni. Daca vrei un film politist, are si un fir de film politist sau daca vrei o relatie de dragoste, o gasesti in film.

Adica fiecare poate sa priveasca Metronom gandindu-se la experientele proprii iar, pentru cei mai in varsta, sa se gandeasca, retrospectiv, la ce au trait si ce au experimentat in perioada comunista,

E un film puternic pentru toate categoriile de varsta.

(despre care e cel mai mare castig al acestei generatii raportat la generatia din film, ascultati in podcast)

Serban, ultima mea intrebare este un exercitiu de introspectie personala. Daca ar fi sa te gandesti la ceva din caracterul tau, din ce te defineste pe tine, care te-a adus in acest moment al carierei tale, pentru ce ti-ai fi recunoscator tie, personal?

Nu stiu daca e ceva pentru care sa imi fiu mie recunoscator. Dar e ceva ce incerc activ sa fac: imi doresc sa raman cu picioarele pe pamant, indiferent de ce mi s-ar intampla sau mi s-a intamplat pana acum. Pentru ca eu cred ca e o munca continua in ceea ce inseamna aceasta cariera a actoriei si cred ca astea sunt doar niste etape. Am experimentat cumva cu Tipografic. Sunt niste perioade, niste experiente trecatoare, sa le zic asa. Adica valul asta vine si trece. Asa ca daca nu stii foarte bine sa profiti, dar in acelasi timp sa ramai cu picioarele pe pamant, e foarte complicat, s-ar putea sa traiesti intr-o alta lume fata de cea reala. Si sunt foarte recunoscator, poate nu mie, dar sunt recunoscator multora: de la parinti, oameni care m-au sustinut, coordonatori, oameni care m-au pregatit pentru facultate, chiar si colegi de platou de filmare.

Alex si Radu, lor le sunt mai degraba recunoscator.

Serban, Iti multumesc foarte mult, Iti doresc mult succes si sa ne reintalnim peste un an, doi, trei pentru un alt film.

Multumesc! Si eu, sper. Mi-ar placea foarte mult.

Podcastul urban.ro In Culisele Filmelor Romanesti este un proiect care beneficiaza de sprijinul Banca Transilvania, un promotor sustinut al evenimentelor din cinematografia noastra, de la TIFF la premiile Gopo.

In aceeasi serie dedicata filmului Metronom veti mai putea asculta dialoguri cu Mara Bugarin si regizorul Alexandru Belc.

Urban.ro a descoperit un tanar al anilor 70 care, la fel ca in film,scria pentru dedicatii muzicale la Europa Libera si a avut probleme mari cu Securitatea. Astazi este jurnalist, se numeste Alex Revenco si, peste ani, i-a dedicat multe articole lui Cornel Chiriac realizatorul emisiunii Metronom care a influentat vietile multor tineri din acele vremuri. Descoperiti povestea lui, care nu e insa punctul de plecare din film, ci doar un alt tanar cu un destin asemanator cu cel din filmul Metronom (erau foarte multi tineri in epoca fideli acelei emisiuni) la link-ul de mai jos.