Skip to content

O fresca descoperita la Pompeii demonstreaza ca celebra pizza italiana ar fi existat in urma cu 2000 de ani. Pictura se afla in apropierea orasului Napoli, unde a fost creata celebra pizza margherita.

O noua fresca descoperita la Pompeii ar putea demonstra ca pizza are o istorie mult mai veche si mai bogata. In imaginea veche de 2000 de ani, arheologii au identificat o paine turtita, asemanatoare cu o focaccia, despre care sustin ca ar fi un precursor al pizzei contemporane.  

Imaginea a fost excavata in apropierea orasului Napoli in timpul sapaturilor din zona Regio IX a parcului arheologic de la Pompeii. Zona respectiva este si locul de origine al pizzei margherita, despre care se spune ca ar fi fost inventata in secolul al XIX-lea. 

Alessandro Russo, unul dintre arheologii care au asistat la descoperire a declarat ca „desi painea este acoperita cu fructe uscate si condimente, este extrem de bine definita si este foarte  asemanatoare cu pizza din prezent.”

Precursorul pizzei de astazi este reprezentat in centrul frescei pe o masa plina cu alte feluri de mancare, alaturi de o cupa cu vin si un fruct asemanator cu ananasul. In ciuda similitudinilor cu pizza contemporana, cea din pictura nu contine ingrediente specifice celei din prezent, precum sosul de rosii sau branza mozzarella.

Dupa analizele preliminare, arheologii sunt de parere ca fresca reprezinta o paine de tip focaccia acoperita cu un tip de pesto si fructe (rodie si curmale) amplasata pe o tava de argint. In schimb, Gabriel Zuchtriegel, directorul parcului arheologic din Pompei sustine ca a identificat pe aceasta niste nuci, condimente si mirodenii si un tip de capsuni galbene. 

Pictura a fost descoperita in curtea interioara a unei case aflate in vecinatatea unei brutarii excavate partial intre 1888 si 1891, sapaturile fiind reluate in luna ianuarie a acestui an. Aceasta urmeaza sa fie studiata mai detaliat cu ajutorul noilor tehnologii si a unei echipe compusa din specialisti, arheologi si istorici de arta. 

Modul in care este reprezentata painea, alaturi de o cupa de vin si alte fructe face parte dintr-o masa servita de catre greci in mod traditional oaspetilor. Ofrande similare pot fi identificate in alte 300 de fresce si lucrari de arta din Pompeii. 

Despre felurile de mancare similare, arheologii sustin ca timp de mii de ani mai multe culturi din intreaga regiune mediteraneana au pus diverse garnituri pe painea turtita, insa aceasta fresca reprezinta o imagine care poate fi vazuta ca un precursor al pizzei contemporane.

In acest sens, Zuchtriegel a declarat despre fresca descoperita ca “imaginea ne aduce in minte o pizza mai ales pentru ca ne aflam in apropiere de Napoli. Evident, nu este o pizza, dar poate ca ar fi putut fi un stramos indepartat al acestui fel de mancare.” 

Din aceasi zona a istoriei culinare, cercetatorii au descoperit anul trecut ca primul fast food din lume a fost in Pompeii acum mai bine de 2000 de ani.

Noile descoperiri ofera informatii asupra obiceiurilor alimentare si gusturilor locuitorilor din Pompei, dintre care multi nu erau suficient de bogati pentru a avea o bucatarie proprie, astfel ca isi cumparau mancarea din diverse alte locuri.

In 2022, cercetatorii au descoperit un „termopolium”, un fel de „snack bar” antic si unic, diferit de de oricare dintre cele aproape 90 de restaurante care serveau mancare calda descoperite pana acum in Pompeii. Acest vestigiu demonstreaza ca locul este un spatiu de tip fast-food, fiind si singurul descoperit pana acum, cu fresce vii in nuante de galben-mustar si omniprezentele nuante de rosu Pompeii care decoreaza baza tejghelei.

Citește în continuare