Henri Matisse si Pablo Picasso au impartasit, de-a lungul carierelor lor, atat momente de prietenie, cat si de rivalitate. Desi cei doi artisti s-au admirat reciproc in timp, s-au si criticat intens si au avut un dialog complex care transcende opera lor. Matisse a respins timp de mai multi ani cubismul si stilul lui Picasso, insa, in cele din urma, in jurul anilor 1940, a inceput sa schiteze primele sale lucrari cubiste, sfatuindu-se cu Picasso.

Cei doi artisti s-au cunoscut in 1906 prin intermediul lui Gertrude Stein. Matisse era deja celebru la Paris datorita lucrarilor sale fauviste, in timp ce Picasso, mai tanar cu 12 ani, era inca un incepator care locuia in celebra cladire Bateau-Lavoir din Montmartre.

Relatia dintre ei a fost distanta la inceput, din cauza diferentelor lor evidente. Matisse era fiul unui industrias francez, era conservator si purta mereu camasi si costume. Picasso, in schimb, a crescut in Spania, intr-un mediu artistic, era nonconformist si prefera haine specifice clasei muncitoare. Matisse era perceput ca un profesor, iar Picasso, ca un rebel inconjurat de boemi.

Cei doi explorau teme si idei similare in lucrarile lor si cautau noi formule de a distorsiona pictura, fara a ajunge la o abstractizare totala.

S-au respectat reciproc din punct de vedere artistic si s-au influentat unul pe celalalt. Picasso a fost inspirat de pictura „Bucuria de a trai” a lui Matisse pentru a crea „Domnisoarele din Avignon”, o pictura din 1907 considerata revolutionara, in care preia referinte din arta africana, dupa ce Matisse i-a prezentat o sculptura de acest tip. In acelasi an, au facut schimb de lucrari: Picasso a ales un portret al fiicei lui Matisse, iar Matisse a luat o natura statica realizata de Picasso.

Drumurile lor artistice s-au separat in jurul anilor 1920, cand Picasso a devenit din ce in ce mai avangardist, iar Matisse s-a retras la Nisa, pictand nuduri inspirate de calatoriile sale in coloniile franceze.

Cu toate acestea, Picasso a continuat sa-l urmareasca pe prietenul sau, iar lucrari precum „Nud intr-un fotoliu rosu” din 1929 si „Acrobat” din 1930 contin elemente stilistice influentate de Matisse.

Admiratia dintre cei doi era marcata si de rivalitati. Picasso, un ateu convins, l-a considerat nebun pe Matisse atunci cand acesta lucra la Capela din Vence in anii 1940.

Cu toate acestea, Matisse s-a inspirat din „Portretul Dorei Maar” al lui Picasso pentru a reda scenele de suferinta din „Drumul Crucii” din cadrul capelei.

Chiar si dupa moartea lui Matisse, in 1954, dialogul lor a continuat. Matisse ii lasase lui Picasso cateva dintre nudurile sale orientale, inspirate de operele lui Eugene Delacroix, iar Picasso le-a reinterpretat si a creat celebra serie „Femeile din Alger”. La momentul respectiv, Picasso sustinea: „Desi el a murit, eu ii continui picturile.”

La aniversarea zilei de nastere a lui Brancusi, o poveste minunata. Prietenia mai putin cunoscuta dintre Constantin Brancusi si Marcel Duchamp